DUMITRU ROBU DESPRE CAZUL „JIZDAN”: PROCURORII SINT INDEPENDENTI, EI DECID CIND AU LOC PERCHEZITIILE

Fostul ministru de Interne, Alexandru Jizdan, este vizat în două cauze penale, fiind vorba despre celebra Direcție 5 și îmbogățire ilicită. O spune procurorul general interimar, Dumitru Rubu. Șeful interimar al Procuraturii Generale a refuzat să ofere detalii pentru acuzațiile care i se aduc lui Jizdan invocînd secretul anchetei și prezumția nevinovăției, notează IPN.

Procurorul general interimar a comentat vag perchezițiile efectuate ieri la domiciliul fostului ministru Jizdan. Dumitru Robu spune că a fost reluată o cauză penală ce viza îmbogățirea ilicită și care a fost clasată în 2021.

„Perchezițiile efectuate au loc în contextul a două cauze penale. O cauză penală cu denumirea generică Direcția 5 și o altă cauză penală este îmbogățirea ilicită, în privința căreia anterior a fost adoptată o decizie de clasare. În urma examinării în ordinea ierarhic superioară s-a constatat că decizia adoptată anterior de procuror este una viciată. Decizia de clasare s-a luat în vara anului 2021. Toate deciziile procurorilor pe care le considerăm viciate sau ilegale sînt sesizate Consiliului Superior al Procurorilor, iar inspecția urmează să se expună dacă sînt abateri disciplinare. Perchezițiile au avut loc astăzi la decizia procurorilor, ei sînt independenți, ei decid cînd sînt acumulate suficiente probe pentru a purcede la următoarele etape în cauzele pe care le au în gestiune”, a spus Dumitru Robu în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.

Anterior, Procuratura Generală s-a autosesizat în urma informațiile apărute în spațiul public privind o eventuală implicare a ex-ministrului Alexandru Jizdan, într-o crimă comisă în anul 2000. Dumitru Robu spune că acel caz rămîne nedescoperit.

„În urma informațiilor prezentate de mass-media, s-au examinat circumstanțele și pentru că a trecut o perioadă îndelungată de timp și potrivit prevederilor Codului de procedură penală, este vorba de expirarea termenului de prescripție. De aceea nu se putea interveni pe prezenta cauză penală. Procurorii nu pot încălca o normă legală”, a mai spus procurorul general interimar.

Ieri, în urma perchezițiilor efectuate de către procurorii PCCOCS, cu sprijinul ofițerilor SIS, la domiciliul lui Alexandru Jizdan, ex-ministrul a venit cu o reacție, menționînd că „în perioada activității profesionale, în mandatul de ministru și deputat, am acționat conform legii Republicii Moldova”. Jizdan a mai spus că va colabora cu ancheta și le va oferi oamenilor legii toate informațiile necesare.

Sursa: IPN