Cu două zile înainte de Paști, în microbuz, o tipă se revolta, în timp ce asculta buletinul de ştiri, difuzat de postul de radio ales de şoferul vehiculului. Dacă vă amintiţi, înainte de marele eveniment al Învierii, practic toată producţia informaţională era axată pe acest subiect. Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor ne atenţiona cum să facem piaţa corect şi să alegem produsele conforme, ca să nu înfundăm vreun spital în loc de a sta la masa festivă cu ouă roşii şi cozonac. Salvatorii aveau grijă să ne avertizeze încă o dată referitor la folosirea lumînărilor şi candelelor în care se va aduce lumina din lumina tainei Învierii. Pădurarii ne rugau să fim atenţi şi grijulii dacă de-o vorbă ne dă în cap să ieşim în sărbătorile pascale în sînul naturii, poliţiştii, la fel, îşi băteau capul de trafic. Fiecare instituţie media se străduia să aranjeze reportaje şi materiale cît mai interesante la temă. Mai pe scurt, forfotă şi pregătiri la greu, caracteristice pentru una dintre cele mai importante sărbători din an. Ceea ce mi se pare că este normal şi potrivit cazului.

Păi, iată, cucoana din microbuz a început să se revolte că prin asemenea mediatizare, pe toate canalele şi prin diferite forme, sînt discriminaţi cei care nu ţin la această sărbătoare şi nu au nici o treabă cu evenimentul. Din diferite motive, fie că sînt atei, fie că sînt de altfel de confesiuni. Stau şi ascult, dar nu mai tac. Pentru că dacă îşi amintesc cei care urmăresc această rubrică, am scris mai înainte că nu voi mai tolera cînd îşi permite cineva să vină în ţara mea şi să-şi permită să facă reguli după bunul plac.

Îi spun că în Moldova, cei care sărbătorim Paştele, nu sîntem o sectă neautorizată, ci o majoritate covîrşitoare. Or, pînă la urmă fiecare este în drept să procedeze cum pofteşte. Că nu dă buzna preotul cu Focul Haric peste cel care nu-l acceptă. Şi nici nu este obligatoriu să ciocneşti ouă roşii. La fel cum nu este neapărat să mănînci cozonac sau pască, ori să răspunzi la „Hristos a Înviat!”. Însă respectul pentru mare parte din oamenii acestei ţări care ţin la această sărbătoare este necesar. Obligatoriu.

Urăsc standardele duble. Tot căutăm cu jind peste hotare, însă deseori alegem doar ceea ce ne convine şi ce ne place. De aceea o întreb pe tipa cu pricina, dacă îşi închipuie măcar în vis prost că ar putea să-şi enunţe pretenţiile într-un stat islamic că chemările la rugăciune de pe minarete răsună prea tare şi le strică somnul celor care nu sînt musulmani. Ori că sînt prea multe interdicţii pentru nemusulmani. Ce, aceştia nu au drepturi? Că ar putea să se revolte, aşa cum a făcut-o într-un microbuz de pe o rută interurbană în Republica Moldova, în Italia, bunăoară, cînd iese Papa de la Roma şi ţine predici festive în Piaţa Sfîntul Petru, fapt ce cauzează nişte deranjamente de circulaţie sau alte incomodităţi. Că nici în Italia nu sînt toţi catolici şi, probabil, îşi închipuie că au drepturi. Ori Israelul, unde tradiţiile de cult sînt respectate şi onorate cu sfinţenie? Aş putea continua şirul exemplelor, dar cred că e destul.

Şi ca să fiu mai exactă, am consultat surse de unde aflu că, potrivit datelor recensămîntului din 2014, din numărul total al cetăţenilor care şi-au anunţat religia, 96,8% s-au declarat creştini ortodocşi. Sincer, credeam să cifra e mai mică. Dar cu o asemenea rată consider că orice discuţie e inutilă.

Deci să fie clar pentru cei care încă mai caută adevăruri, dreptăţi şi sensuri ascunse. Şi religia este ceea ce ne defineşte ca popor. La fel cum sînt tradiţiile, obiceiurile, portul, muzica, graiul, bucătăria ş.a. Şi trebuie respectată. Desigur că nu e o chestie obligatorie. Aici, da, fiecare are toată libertatea să procedeze şi să creadă cum îi place. Însă cele 96,8% nicidecum nu pot fi neglijate.

Lilia GRUBÎI