Un bărbat e adus în fața judecătorului pentru că a omorît-o pe soția lui.

– Fapta dumneavoastră e sub orice critică. Dacă aveți intenția ca Tribunalul să nu vă condamne la închisoare pe viață, trebuie să ne expuneți motive cît de cît plauzibile, care să vă poată reduce pedeapsa.

– Domnule judecător, soția mea era așa de proastă, încît nu am putut să mă controlez și a trebuit să o arunc de la balcon.

– Declarația dumneavoastră este o obrăznicie nemaiauzită și, dacă nu doriți ca jurații să vă condamne înainte să continuăm procesul, trebuie să aveți argumente cu adevărat plauzibile.

– Păi să vă povestesc. Locuim într-un bloc cu 10 etaje, la ultimul etaj și la parter locuiește o familie de pitici. Părinții au 1 metru și copiii, cel de 12 ani, 70 de cm, și cel de 14 ani, are 90 de cm. În ziua respectivă, i-am spus soției:

– E cumplit să fii pitic. Săracii vecini de la parter, toți sunt așa de mici.

– Da, răspunde soția, sunt o adevărată specie de pirinei.

– Pigmei, vrei să spui. Ca să nu mai continui discuția asta aberantă, m-am așezat pe fotoliu și am luat un ziar să-l răsfoiesc. Nici nu m-am așezat bine, că apare soția mea lîngă mine, cu o carte în mână și îmi spune:

– Uite, dragă, asta e ceea ce scrie un scriitor și se numește carte, dacă nu aveai idee ce e aia. Ia și citește Veranda de la Pompadur. Iau cartea în mînă și îi spun:

– Draga mea, asta e o carte în limba franceză, Marchiza de Pompadour, nu trebuie să interpretezi numele în română.

– Asta e bună, dragă, îmi dai tu lecții de franceză, mie, care am făcut meditații cu un vector de la facultate!

– Ăla nu se numește vector, se numește lector.

– Ești prost, Lector a fost un erou grec din antichitate.

– Ăla a fost Hector și era troian.

– Hector e unitate de măsură a suprafeței, blegule.

– Ăla e hectar, draga mea.

– Mă uimești cu incultura ta. Hectar este o băutură a zeilor.

– Ăla se numește nectar, spun eu, oftînd din adîncul sufletului.

– Habar nu ai, eu știu sigur că era și o melodie pe tema asta pe care o cîntau două prietene în duo.

– Nu se spune duo, se spune duet.

– Mă scoți din sărite, cum dracu de ești așa de încuiat? Duet e cînd doi bărbați se bat cu săbiile!

– Ăla se numește duel.

– Pe dracu, duel e gaura aia neagră din munte, de unde apare trenul.

– Domnule judecător, aveam tunel pe limbă, dar am simțit că mi se face negru în

fața ochilor și nu m-am mai putut stăpîni și am aruncat-o pe geam.

Liniște în sală.

Judecătorul ia ciocănelul de pe masă, lovește cu el puternic și spune:

– Ești liber, a fost un caz clar de legitimă apărare. Eu o aruncam deja de la Hector!