Unul care nu poate rosti decît cuvinte care încep cu litera „P”

– Cum te numești, domnule?

– Petre

– Și ce lucrezi?

– Prepar pește prăjit pentru pescari.

– Bine, și ce anume faci?

– Pun peștele pe plăci, pisez piper, presar piper peste pești, potrivesc plăcile pe plită; pentru peștele prăjit pregătesc piure; pun peștele pe platouri; pentru placul pescarilor pun pahare pentru palincă.

– Dar de ce vorbești numai cu „P”?

– Poftim?

– De ce vorbești numai cu „P”?

– Pot pronunța pe ”P” perfect perceptibil.

– Ei, asta e acum! Pun rămășag că la întrebările mele vei greși.

– Primesc provocarea.

– Pe cît?

– Pun pariu pe patru poli!

– S-a făcut!

– Spune-mi, ce-ți place să mănînci?

– Pastramă, papricaș, pîrjoale, pui pane, porumbei, piftie piperată, pește, plachie, prefer păstrăvi, potîrnichi, papanaș, papară.

– Și ce îți place să bei?

– Palincă, pinot, pelin, porto.

– Și la desert?

– Plăcinte, prăjituri, pișcoturi, pepene, prune, pere, portocale, piersici, papanași.

– Dar înghețată obișnuiești?

– Puțin; profiterol, parfait.

– Spune-mi, cum îți petreci timpul liber?

– Primăvara prefer plimbări prin parcuri, pe poteci, prin pădure, prin poienițe.

– Dar Vara?

– Plajă, pescuiesc.

– Și Iarna?

– Prefer patinajul.

– Te pomenești că poți să-mi spui și o poezie numai cu litera „P”?

– Pot.

– Asta nu o mai cred. Spune-o!

- Poezia poetului Petru Popescu:

„Prin păduri, peste poiene,

Prin pustiuri, peste pietre,

Păsări, pîlcuri pribegesc

Părăsindu-și puii proprii

Pe pămîntul părintesc.

Prima pasăre, pilotul,

Plescăind puternic pliscul,

Plutea privind pămîntul,

Pajiștea, pădurea, piscul.”

– Off! Văd că am pierdut... Pa!

– Pardon, pentru pariul pierdut plătești patru poli!

– OK! Plătesc!

– Pune paralele pe portofel!