Din lumea bancurilor, glumelor

El: Nu există prost mai mare decît mine! Imaginează-ți – azi-noapte căutam telefonul cu lanterna de la telefon!

Ea: Și unde era?

                            ***

Anul ăsta e primul an în care, de Revelion, nu merg la NEW YORK din cauza covidului. Pîna acum nu mergeam din cauza banilor lipsă.

Bine, pentru patrioți, nici la Bușteni nu ar fi rău de mers de Revelion. Deocamdată îi sparg și îi car în șopron.

Dar partea frumoasă e că m-am lăsat de fumat (bine, sunt în prima etapă, nu mai cumpăr. Apropo, nu aveți o țigară?).

Cred că m-am lăsat și de cumpărat băutură. Mergînd spre casă pe trei cărări, mă oprește un polițist. ”De unde vii la ora asta așa de băut?, mă întreabă polițistu. ”Păi de la Revelion, de unde să vin”, zic eu. Îți bați joc de mine”, zice el, ”Revelionul a fost acum două săptămîni”. ”Așa a zis și gazda cînd m-a trimis acasă”, i-am spus.

Venind acasă de la petrecerea de Revelion, mă întîlnesc cu vecinul pe scări, care mă abordează și îmi spune: ”Vecine, am două vești proaste. Cum să ți le zic?” ”Combină-le”, îi spun. ”Nevastă-ta ne înșeală”.

De aia am și plecat de acasă, că-i rea de muscă și de gură. La Revelion, mă punea mereu să-i cînt. Ideea ei era să am gura ocupată ca să nu pot bea.

Oricum îmi propusese să facem Revelionul împreună. Am zis da, dar hai să facem ce nu am mai făcut niciodată – tu taci și eu beau. Mi-am luat-o peste cap și am fugit unde eram invitat.

La petrecerea de Revelion am găsit și o femeie sinceră care mi a spus din prima: ”Dacă vrei să te culci cu mine trebuie să ai răbdare”. ”De ce?”, am întrebat-o? ”Pentru că mai sunt cîțiva înaintea ta”, a zis ea.

Așa că vă urez acum, înainte ca alcoolul să-și facă efectul, sănătate maximă! La mulți bani, împreună cu tradiționalul ”Hai noroc și hai la mare”! La mulți am! Meri în crîșmă! Crăciun a înviat! Fie ca acest Carnaval să vă aducă un 2202 plin de ouă roșii fericite! Trăiască mirii! Vînd greșeli, că am auzit că se plătesc scump! Sarmale cu oameni fericiți! Sărbători ferite de coviduț! Hai pa! Ne vedem cînd ne întîlnim!

                            ***

Încercarea

Soțul, deși era foarte îndrăgostit, abia aștepta să iasă în oraș cu vechii lui prieteni să petreacă, așa că îi spuse soției:

- Scumpa mea, vin repede.

- Unde mergi, iubițel?, întrebă soția.

- Merg pînă la bar, drăguțo. Să beau o bere.

Soția spuse:

- Vrei bere, dragostea mea?

Deschise ușa de la frigider și îi arată 25 de tipuri diferite de bere, din 12 țări diferite: Germania, Olanda, Danemarca… Soțul nu știa ce să facă, sigurul lucru pe care a fost în stare să i-l spună a fost:

- Da, acadeaua mea, dar la bar, știi tu, au halbe înghețate.

Nu a apucat să termine fraza că soția îl întrerupse:

- Vrei halbă înghețată, iepuraș?

Și scoase din congelator o halbă atît de înghețată că abia putea să o țină în mînă. Soțul devenise cam palid, dar spuse:

- Da, motănel, dar la bar au tot felul de gustări delicioase. Nu stau mult, vin imediat. Promit. Ok?

– Vrei gustări păpușel?

Deschise cuptorul și scoase 5 tăvi cu diverse gustări aburinde: aripioare de pui, ciuperci, coaste de porc…

– Dar, draga mea, la bar, știi, se mai înjură, se vorbește urît…

– Vrei vorbe urîte dragă? Auzi, bă, prăpăditule! Bea-ți berea în nenorocita aia de halbă înghețată și mîncă-ți rahaturile de gustări, pentru că ești însurat și nu mergi nicăieri!!! Clar, nenorocitule?

                            ***

Şi-o snoavă despre Revelion că tot a trecut

Eu cînd mi-am făcut baia de sfîrşit de an (ca să mă prindă Anul Nou curat), m-am frecat cu piatra ponce pe călcîie şi mi-am găsit ciorapii pe care credeam că-i pierdusem acum doi ani. M-am prins de figură şi am dat şi peste chiloții roşii (purtători de noroc) de la Revelionul din 2021.

Am strigat-o bucuros pe nevastă-mea să-i spun că nu mai trebuie să cumpăr alții. În loc să se mire şi să se bucure că mai facem o economie la bugetul familiei,

a luat piatra ponce şi a început să mă frece pe spate.

Am întrebat-o ce face şi mi-a răspuns că îmi caută costumul de ginere că nu l-a mai vãzut de 14 ani (atît timp a trecut de la căsătorie ) şi tare chipeş mai eram în el!

                            ***

Se întîlnesc 6 prietene la o cafea și nu au pe cine bîrfi pentru că s-au întîlnit toate 6 la o cafea.