Din lumea bancurilor, glumelor
Cum sunt femeile? Întrebare: Cum trebuie să fie o femeie serioasă?
- Femeia serioasă trebuie să aibă soț și amant.
- Credeam că aia e o femeie adulteră.
- Femeia adulteră are soț și mai mulți amanți.
- Credeam că aia e o femeie ușoară.
- Femeia ușoară are doar amanți.
- Credeam că aia e o femeie pierdută.
- Femeia pierdută n-are nici soț, nici amant, dar are în cîrcă un gigolo.
- Credeam ca aia e o femeie singură.
- Femeia singură e aia care are numai soț.
***
Un bărbat e adus în fața judecătorului pentru că a omorît-o pe soția lui.
- Fapta dumneavoastră e sub orice critică. Dacă doriți ca Tribunalul să nu vă condamne la închisoare pe viață, trebuie să ne expuneți motive cît de cît plauzibile, care să vă poată reduce pedeapsa.
- Domnule judecător, soția mea era așa de proastă, încît nu am putut să mă controlez și a trebuit să o arunc de la balcon.
- Declarația dumneavoastră este o obrăznicie nemaiauzită și, dacă nu doriți ca jurații să vă condamne înainte să continuăm procesul, trebuie să aveți argumente cu adevărat plauzibile.
- Păi să vă povestesc! Locuim într-un bloc cu 10 etaje. La ultimul etaj și la parter locuiește o familie de pitici. Părinții au 1 metru și copiii, cel de 12 ani, 70 de cm., și cel de 14 ani are 90 de cm. În ziua respectivă, i-am spus soției:
- <E cumplit să fii pitic. Săracii vecini de la parter, toți sunt așa de mici.
- Da, îmi răspunde soția, sunt o adevărată specie de pirinei.
- Pigmei, i-am răspuns. Ca să nu mai continui discuția asta aberantă m-am așezat pe fotoliu și am luat un ziar să-l răsfoiesc.
Nici nu m-am așezat bine, că apare soția mea lîngă mine, cu o carte în mînă și îmi spune:
- Uite, dragă, asta e ceea ce scrie un scriitor și se numește carte, dacă nu aveai idee ce e aia. Ia și citește Veranda de la Pompadur.
Iau cartea în mînă și îi spun:
- Draga mea, asta e o carte în limba franceză, Marchiza de Pompadour, nu trebuie să interpretezi numele în română.
- Asta e bună, dragă, îmi dai tu lecții de franceză, mie, care am făcut meditații cu un vector de la facultate!
- Ăla nu se numește vector, se numește lector.
- Ești prost, Lector a fost un erou grec din antichitate.
- Ăla a fost Hector și era troian.
- Hector e unitate de măsură a suprafeței, blegule.
- Ăla e hectar, draga mea.
- Mă uimești cu incultura ta. Hectar este o băutură a zeilor.
- Ala se numește nectar, spun eu, oftînd din adîncul sufletului.
- Habar nu ai. Eu știu sigur că era și o melodie pe tema asta pe care o cîntau două prietene în duo.
- Nu se spune duo, se spune duet.
- Mă scoți din sărite, cum dracu de ești așa de încuiat? Duet e cînd doi bărbați se bat cu săbiile!
- Ăla se numește duel.
- Pe dracu, duel e gaura aia neagră din munte, de unde apare trenul>.
- Domnule judecător, aveam tunel pe limbă, dar am simțit că mi se face negru în
fața ochilor și nu m-am mai putut stăpîni și am aruncat-o pe geam.
Liniște în sală…
Judecătorul ia ciocănelul de pe masă, lovește cu el puternic și spune:
- Ești liber, a fost un caz clar de legitimă apărare. Eu o aruncam deja de la Hector!
***
- Doamne, cît ești de frumoasă!
- Ce păcat că nu pot spune și eu la fel despre tine!
- Nu-i nimic! Ai putea și tu să minți, așa cum fac eu!
***
Problemă de logică: Dacă am 5 banane într-o mînă și 5 roșii în cealaltă, de ce nu mi-am cumpărat și o pungă?
***
Soția îi spune soțului: Ești un nesimțit și un curvar ordinar! O să scriu asta deasupra patului nostru, să te știe tot orașul!