De la călăi la lăutari

Primele documente care atestă existenţa ţiganilor pe teritoriul României sînt din anul 1385, cînd domnitorul Dan I dăruieşte 40 de sălaşe mănăstirii Tismana. În anul 1422, regele Sigismund de Luxemburg dă dreptul unei cete de ţigani să călătorească liberă prin Transilvania. Ştefan cel Mare, după victoria de la Soci, aduce în Moldova 17.000 de ţigani.

În multe ţări din Europa ţiganii au îndeplinit meseria de călăi. Este de notorietate întîmplarea în care Mihai Viteazul trebuia să fie decapitat, iar călăul, care fusese rob al său, ţigan, s-a speriat şi a fugit. Ultimul călău al Moldovei a fost Ştefan Buzatu, care în anul 1847 a efectuat ultima execuţie, după care s-a retras la mănăstirea Secu.

În anul 1785, Spallanzani face o călătorie în Transilvania şi îi împarte pe ţigani în fierari, lăutari, cei care locuiesc în corturi şi fac lucruri mărunte şi cei nomazi sau ţigani egipteni. Rom, ţigan, gitan, de unde vin ei?

Istoricii, în majoritate, sînt de acord că aceştia vin din Nord-vestul Indiei. Începînd cu secolul al XI-lea, ei încep să migreze spre Europa. În anul 1971, Uniunea Internaţională Romani hotărăşte un nume generic, acela de rom. 85% din ţiganii europeni se găsesc în România, Bulgaria, Ungaria, Serbia, Slovacia şi Grecia. Numele de ţigani le-a fost dat de greci. Aceştia i-au confundat cu un grup de magicieni pe care îi numeau atsingani. Limba pe care o vorbesc este un dialect popular sanscrit. Prezenţa lor în India este semnalată cu trei secole înainte de Iisus.

În lume sînt peste 60 de milioane de ţigani. Sînt cercetători care susţin că ţiganii sînt descendenţi ai poporului egiptean. Ei îi însoţeau pe evrei în deşert, atunci cînd Moise i-a dus în afara Egiptului. Sînt ipoteze. Originea lor rămîne, în continuare o enigmă. În mitologia romanească ţiganii sînt socotiţi urmaşi ai oastei faraonului, înecată în Marea Roşie sau descendenţi ai biblicului Ham. Ham ar fi fost blestemat de tatăl său, Noe, să aibă o culoare negricioasă şi să fie nomad. Numele şi prezenţa în limba lor a cuvintelor greceşti, arată culoarul lor de sosire din Balcani în Țările Române. Numele de rom pe care şi l-au dat provine de la romeu care semnifică consecinţa locuirii mai îndelungate în Imperiul Bizantin.

Ţiganii domneşti sau rudarii au avut ca ocupaţie culegerea aurului, mai ales Primăvara după topirea zăpezilor din rîuri. Cronicile vremii descriu uşurinţa nativă şi rapiditatea ţiganilor în deprinderea muzicii. Cîntau aşa de frumos că 12 urşi dansau o dată. Ei se opreau la întretăierea drumurilor unde cu tamburine sau pinteni mari pe care şi-i legau de călcîie băteau tactul. Țiganii cîntau nu numai la nunţi, ci şi la înmormîntări.

Un caz devenit celebru este cel al robului Răzvan, scrie Nicolae Bălcescu. Cumplită moarte avu acest bărbat care, prin meritul şi nenorocirea sa, se ridicase din pulbere pe tronul patriei sale. Născut ţigan, dintr-un neam orînduit de veacuri la robie, el se arăta în acele vremuri, mai patriot decît cel mai neaoş moldovean. Şi ajutat numai de sabia sa cea vitează îşi înscrise numele în şirul celor mai viteji domni ai Moldovei.

Sursa: Efemeride.ro