DECLARATIA DE PRESA A PRESEDINTEI MAIA SANDU DUPAINTREVEDEREA CU PRESEDINTELE GUVERNULUI REGATULUI SPANIEI, PEDRO SANCHEZ

Stimate domnule Președinte Sánchez,

Bine ați venit în Republica Moldova! Este prima vizită a Președintelui Guvernului spaniol în Republica Moldova – și acest lucru se întîmplă în anul în care marcăm 30 de ani de la stabilirea relațiilor bilaterale diplomatice dintre țările noastre.

Am discutat cu domnul Președinte Sánchez despre agenda bilaterală, despre evoluția situației de securitate, după consecințele războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, și despre susținerea pe care a primit-o Republica Moldova în aceste zile complicate.

Relațiile moldo-spaniole au cunoscut o dezvoltare frumoasă în acești 30 de ani, în multe domenii, și noi ne dorim să le consolidăm în continuare.

Vrem să aprofundăm cooperarea economică între țările noastre. Spania este un partener comercial important al Republicii Moldova, dar și o sursă de investiții. În Moldova activează 58 companii cu capital spaniol, branduri cunoscute în domeniul energetic, vinicol și auto. Sîntem interesați să atragem investiții spaniole și în sectoare ca industria textilă și modernizarea sectorului agroalimentar.

Vrem să consolidăm cooperarea pentru dezvoltare dintre Republica Moldova și Spania. Am dori să stabilim un parteneriat cu Agenția Spaniolă de Cooperare Internațională și Dezvoltare pentru a realiza proiecte de dezvoltare în domeniul bunei guvernări, de modernizare a administrației publice, infrastructură sau mediu în țara noastră.

Vrem să colaborăm cu Spania în domeniul justiției și prevenirii și combaterii corupției. Sîntem interesați de extinderea cooperării interinstituționale în domeniul polițienesc.

Spania e un lider recunoscut în domeniul energiei regenerabile și combaterii efectelor schimbărilor climatice. Dorim să preluăm bunele practici spaniole în domenii ca gestionarea resurselor de apă, managementul deșeurilor și extinderea vegetației forestiere pe terenuri degradate.

Apreciem progresul atins în negocierea Acordului în domeniul securităţii sociale între ministerele de resort ale țărilor noastre. Acest acord va oferi protecție socială așteptată cetățenilor noștri stabiliți în Spania, dar și spaniolilor ce locuiesc în Republica Moldova. Sper că acest document va fi semnat în viitorul apropiat. Salutăm totodată deschiderea Guvernului dumneavoastră pentru demararea negocierilor pe Acordul bilateral privind conversiunea permiselor de conducere.

Sîntem interesați de aprofundarea colaborării interuniversitare. Universitățile moldovenești implementează în prezent peste 20 de acorduri și programe comune cu instituții de învățămînt din țara Dumneavoastră, inclusiv în domeniul asigurării calității în educație.

Vrem să dezvoltăm și cooperarea în domeniul predării limbii spaniole în Moldova și avem licee cu predare în limba spaniolă – am discutat acest lucru.

Deși țările noastre se află la capete diferite ale continentului european, Moldova și Spania au multe lucruri în comun. Observăm acest lucru și în contactele între cetățeni. Avem o comunitate importantă de moldoveni stabiliți în Spania, care contribuie la consolidarea relațiilor bilaterale. Sînt legături prețioase, pe care trebuie să le păstrăm și să le cultivăm.

Domnule Președinte,

Astăzi se împlinesc 100 de zile de la începutul invaziei militare ruse în Ucraina. Din prima zi, Moldova a condamnat războiul și a chemat la pace. Din prima zi, cetățenii noștri și-au deschis casele și inimile pentru refugiații ucraineni, alungați din țara lor de bombe. Aproape jumătate de milion de oameni au intrat în Moldova din 24 februarie. Peste 80.000 de oameni se află în continuare aici. Mai bine de jumătate dintre ei sînt copii.

Mulțumim Guvernului spaniol pentru decizia de a reloca 2000 de refugiați ucraineni din Republica Moldova în Spania. Sîntem recunoscători totodată asociațiilor de caritate din Spania care au transmis 30 de tone de ajutoare umanitare pentru refugiații stabiliți în țara noastră.

Republica Moldova după Ucraina, este a doua cea mai afectată țară de acest război. Importatorii nu mai pot livra produse prin porturile ucrainene, exportatorii nu mai au acces pe piețele din Est. Cetățenii noștri o duc mai rău din cauza prețurilor mari la produse, combustibili și resurse energetice. Trecem printr-o perioadă complicată și cu atît mai mult apreciem sprijinul pe care îl obținem din partea partenerilor noștri europeni.

În pofida acestor provocări, ne dorim și sîntem hotărîți să avansăm în implementarea programelor de dezvoltare, să consolidăm procesele și instituțiile democratice, să continuăm reforma justiției, să consolidăm capacitatea instituțiilor care trebuie să prevină și să combată corupția. Să îmbunătățim mediul de afaceri, să atragem investiții ca să putem să creăm oportunități economice pentru cît mai mulți oameni, aici, acasă. În acest proces, Uniunea Europeană este principalul partener economic și de dezvoltare al Republicii Moldova.

Războiul ne-a arătat că trebuie să avansăm rapid spre scopul propus, pentru că mai tîrziu poate fi prea tîrziu. Pe 3 martie, Republica Moldova a semnat cererea de aderare la Uniunea Europeană. Știm că parcursul european al Moldovei va fi lung și complex. Nu căutăm scurtături pe această cale. Vom lucra cu dăruire pentru a face ordine în țara noastră și dorim să fim apreciați după rezultatul muncii noastre.

Moldova este o țară europeană, cu o istorie europeană. Vorbim una din limbile oficiale ale Uniunii Europene. Cetățenii noștri și-au dovedit atașamentul față de valorile europene atunci cînd s-au solidarizat fără ezitare cu vecinii lor cuprinși de război.

Uniunea Europeană este un proiect de pace. Cu sprijinul Uniunii Europene, Moldova poate deveni un pol de stabilitate, pe acest flanc al Europei.

Domnule Președinte,

Nicio țară nu se poate dezvolta în izolare, fără să coopereze cu alte țări și să ia parte la procesele globale. Moldova prețuiește relațiile pe care le-a construit cu Regatul Spaniei, în acești 30 de ani, și avem un potențial bun de creștere, în viitor. Dar dezvoltarea are nevoie de pace. Comunitatea internațională, țările lumii libere trebuie să facă totul pentru a opri agresiunea rusă împotriva Ucrainei.

Е datoria noastră morală față de bravii ucraineni, față de cetățenii țărilor noastre, față de generațiile prezente și viitoare din regiune și din întreaga Europă, care merită să trăiască în pace, libertate și bunăstate.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26