De la Londra la Sydney, mii de oameni au iesit in strada pentru a pune capat rasismului

De la Londra la Sydney, mii de oameni au sfidat pandemia Sîmbătă pentru a pune capăt rasismului şi brutalităţii Poliţiei, o revoltă mondială fără precedent, declanşată de moartea afro-americanului George Floyd, relatează AFP, scrie agerpres. Australia a fost prima Sîmbătă care a deschis balul indignării mondiale. Mii de oameni au manifestat în toată ţara, fluturînd bannere pe care scria „Nu pot respira”, referire la cuvintele lui George Floyd, al cărui gît a fost obstrucţionat aproape nouă minute de genunchiul ofiţerului de Poliţie care-l aresta pentru o infracţiune minoră.

Pentru organizatorii australieni, care au rămas insensibili la apelul Guvernului de a rămîne acasă din cauza crizei de sănătate, cazul lui Floyd are multe ecouri în ţara lor. Aceştia au explicat că au dorit să denunţe şi rata foarte mare de închisoare în rîndul aborigenilor, precum şi decesele – peste 400 în ultimii treizeci de ani – ale membrilor acestei comunităţi în timp ce erau reţinuţi de Poliţie.

La Londra, ignorînd instrucţiunile oficiale de distanţare pentru a combate răspîndirea noului coronavirus, dar cu feţele acoperite cu o mască de protecţie în cazul unora, sute de manifestanţi s-au adunat în faţa Parlamentului, ţinînd pancarte cu sloganul „Black Lives Matter”(vieţile negrilor contează).

Această mişcare mondială de protest se adaugă furiei care a cuprins Statele Unite după moartea cvadragenarului George Floyd, asfixiat de un poliţist alb la sfîrşitul lunii Mai, în Minneapolis. Această dramă a reînviat aspiraţiile de schimbare după ce a scos la iveală rănile rasismului.

„Regatul Unit nu este nevinovat”, au denunţat la Londra manifestanţii, bătînd la tobe. La fel ca în Capitala britanică, numeroşi britanici au ieşit în stradă în Manchester (Nord-Vest), de asemenea pentru a aminti că a fi negru nu este o crimă şi pentru „a pune capăt rasismului”, o altă „pandemie”.

Inspirat de evenimentul tragic, celebrul artist de stradă Banksy a dezvăluit o nouă lucrare pe Instagram, unde se vede o lumînare arzînd alături de o fotografie a unei persoane de culoare care dă foc drapelului american. „Oamenii de culoare sunt abandonaţi de sistem. Sistemul alb”, a deplîns el.

Mii de manifestanţi s-au adunat și în piaţa centrală Alexanderplatz din Berlin pentru a protesta împotriva rasismului şi violenţei Poliţiei, alte adunări fiind planificate în 25 de oraşe germane. Poliţia din Berlin le-a cerut pe Twitter protestatarilor să nu mai vină în piaţă, declarînd-o „plină” la 45 de minute după ce demonstraţia anti-rasism trebuia să înceapă, scrie dpa.

Jucătorii de la Bayern Munchen, campioana Germaniei, şi-au arătat solidaritatea făcînd încălzirea Sîmbătă cu un tricou marcat „Cartonaş roşu împotriva rasismului – BlackLiveMatters”, înaintea meciului din Bundesliga împotriva Leverkusen.

În Liege, în Estul Belgiei, 700 de persoane au sfidat interdicţia şi au participat la un marş împotriva rasismului, potrivit Poliţiei.

La Paris, două manifestaţii planificate Sîmbătă împotriva violenţei Poliţiei, pentru „amplificarea mişcării internaţionale de solidaritate împotriva impunităţii forţelor de ordine”, au fost interzise din cauza crizei de sănătate. Cîteva sute de oameni s-au adunat totuşi la începutul după-amiezii în apropiere de Ambasada americană.

În Tunis, aproximativ 200 de persoane au cerut „dreptate” şi să poată „respira” în faţa rasismului, care „sufocă”. „Acest flagel există şi în Tunisia”, a declarat un oficial al asociaţiei tunisiene pentru sprijinul minorităţilor, în timp ce migranţi din Africa sub-sahariană afirmă adesea că sunt victime ale agresiunii verbale şi fizice din ţară.