Vocea umană este sunetul natural creat de corzile vocale ale omului, modulat în gît, gură şi cavităţile nazale. Oamenii folosesc vocea pentru a transmite informaţii, în primul rînd prin vorbit, dar şi prin cîntat şi alte sunete, ca de exemplu prin strigat, plîns, rîs, oftat ş.a. În cazul cîntatului, se poate spune că vocea umană este un instrument muzical, desigur de natură cu totul specială. Alte voci naturale sînt produse de unele animale care dispun de fiziologia şi un minim de inteligenţă necesare. Prin contrast, vocea electronică este o voce artificială (care de obicei sună nenatural), sintetizată dinamic de către un computer sau un program de rostit, pe baza unui text scris. Poate folosi orbilor sau şi analfabeţilor la citirea unor texte/cuvinte de pe monitorul unui calculator.

Producerea vocii este un fenomen înnăscut foarte complex, dar se poate referi şi la o tehnică foarte complexă, dobîndită. Vocea la om se produce în primul rînd prin acţiunea (vibraţia) celor două corzi vocale din laringe, în cadrul spaţiului înconjurător disponibil din zonă. Vibraţia corzilor vocale poate fi influenţată în mod complex prin activarea muşchilor şi ţesuturilor din apropiere. Tonul de bază la bărbaţi este în jur de 125 Hz, iar la femei în jur de 250 Hz (mai înalt). La copiii mici este în jur de 440 Hz. Octavele superioare, care sînt parte componentă a vocii naturale, ajung la frecvenţe foarte înalte, de pînă la 12 kHz. Gama de note de la cea mai joasă la cea mai înaltă (ambitusul) cuprinde la om în mod normal circa 1,3-2,5 octave. Despre soprana peruviană de excepţie Yma Sumac se spunea că poate acoperi chiar 4 octave.

Vocea umană se dezvoltă puternic în cursul vieţii unui om. Există însă şi boli, mai mult sau mai puţin grave, care îngreuiază sau chiar împiedică atît formarea unei voci normale, cît şi vorbitul în general. Un exemplu de anomalie a vocii şi a vorbirii este bîlbîiala, un fenomen fiziologic foarte complex. Datorată dezvoltării corzilor vocale, la tinerii în creştere (atît la băieţi cît şi la fete), între circa 11 şi 15 ani, are loc de obicei o "schimbare de voce": la băieţi tonul vocii coboară cu circa o octavă, iar la fete cu o terţă. În acelaşi timp, ambitusul creşte pînă la aproximativ 2 octave. O altă cauză a modificărilor pot fi diverse iritaţii şi infecţii. Ele pot duce la boli ca de ex. laringita, care influenţează vocea în mod negativ. Există şi boli deosebit de grave ca de ex. tumori în zona laringelui ş.a. Dar şi o simplă răguşeală netratată poate duce pînă la pierderea totală (dar temporară) a vocii („afonie”).

Un deranjament de cu totul altă natură este efectul Donald Duck. Acesta are loc atunci cînd cineva inspiră hidrogen sau heliu (nedăunătoare în cantităţi mici): ca urmare vocea sa se transpune brusc la note înalte şi capătă un timbru străin şi caraghios. După ce se revine la aerul normal fenomenul se atenuează şi dispare de la sine după cîteva zeci de secunde.

Sursa: Descoperă.ro