CUM ITI DECOREZI CASA IN FUNCTIE DE ZODIE

(continuare din numărul trecut)
RAC. Oh, acasă! Căminul unui Rac este parte importantă din bunăstarea lui şi din tonusul lui bun. Casa lui trebuie să-i amintească de familie şi de prieteni şi mai mult, trebuie să fie ca un fel de cocon unde să se poată simţi protejat. De aceea, decoraţiile interioare vor avea misiunea să recreeze o atmosferă de linişte şi pace. Racul are nevoie de un loc liniştit, departe de gălăgie, care să ducă la visare. Culorile sînt calde ţi luminoase: roz pal, albastru deschis, alb pur. Nativul din Rac îşi va decora casa în stilul vintage, al anilor 50, de exemplu…
LEU. Deşi nu trebuie să fie neapărat un palat, casa unui Leu va fi grandioasă şi impunătoare. În cartiere frumoase, poate chiar de lux, central sau rezidenţial, casa Leului se va distinge sigur printre celelalte. Culori strălucitoare, capodopere, mobilier de marcă, tablouri celebre, materiale de calitate… acestea sînt alte trăsături ale casei nativului guvernat de semnul Leu.
FECIOARĂ. Deşi a devenit deja un clişeu sintagma curat şi ordonat în corelaţie cu nativul zodiei Fecioară, acesta e purul adevăr. Implicit, locuinţa lui va fi curată ca lacrima. Apoi, va fi situată într-un loc practic, nu departe de oraş, dar oarecum ferit de agitaţie. Atît de departe de oraş cît să nu îl streseze zgomotul şi cît trebuie de aproape încît să ajungă repede la muzee, teatre, biblioteci, cinema. De fapt, casa unei Fecioare va emana sănătate şi echilibru, într-un stil rafinat.
(continuarea în numărul următor)












