CTP: STITI PE CINE IL CHEMA ZELENSKI, STIMABILILOR ROMANOSI CARE IL DISPRETUITI PE VOLODIMIR ZELENSKI?
Gazetarul Cristian Tudor Popescu îi taxează pe cei care au un discurs prorus și naționalist și care se exprimă împotriva ajutării Ucrainei și ucrainenilor, pe motiv că în decursul istoriei ar fi lezat interesele românilor. Mulți dintre ei, spune CTP, îl disprețuiesc pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pe motiv că este evreu.
„O constatare amuzantă. Amuzantă, însă, pînă la grotesc și pînă la a-ți pieri zîmbetul. Inșii ăștia, românoșii ăștia, super-naționaliștii, care, cei mai mulți dintre ei, îl disprețuiesc pe Zelenski, pe Volodimir Zelenski - îl fac în toate felurile, pe lîngă că e evreu! E evreu și este un măscărici. Putin e om serios! Puteți auzi genul ăsta de discurs”, a arătat CTP în emisiunea „Cap limpede” de la Digi24.
„Dacă le-aș spune în față, sînt curios ce reacții ar vrea dacă le-aș spune așa, într-o discuție - care nu va avea loc niciodată - le-aș spune așa: Dar știți pe cine îl chema Zelenski? Numele ăsta, Zelenski, stimabililor românoși, românii tari? Pe unul Corneliu Zelea Codreanu! Numele lui Corneliu Zelea Codreanu, numele real al lui Corneliu Zelea Codreanu, este Corneliu Zelenski. Interesant, da? Vasăzică îl fac albie de porci pe evreul Zelenski, ăștia, indivizii ăștia, dar Corneliu Zelea Codreanu se numea și el Zelenski. Românul absolut, Zelea Codreanu!” - a comentat ironic gazetarul, referindu-se la liderul Mișcării Legionare, organizație fascistă și antisemită din România interbelică.