CSS A ANALIZAT RISCURILE DIN SISTEMUL NAȚIONAL DE SECURITATE CIBERNETICĂ
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat ședința ordinară a Consiliului Suprem de Securitate (CSS) pentru a pune în discuție securitatea cibernetică a țării. Membrii CSS au analizat modul de organizare a sistemului național de securitate cibernetică, precum și riscurile și provocările cu care se confruntă acesta. Conducătorii instituțiilor abilitate au raportat despre acțiunile întreprinse pentru a consolida capacitățile de apărare cibernetică a statului.
De asemenea, ei au primit recomandări cum să eficientizeze procesele ce țin de securitatea cibernetică, cum să reorganizeze sistemul de monitorizare și de răspuns la atacurile cibernetice. În cadrul ședinței CSS, s-a discutat și despre necesitatea îmbunătățirii cadrului legal care vizează acest domeniu, precum și despre felul în care poate fi îmbunătățită, în acest sens, comunicarea și cooperarea între instituțiile statului.
Sursa: presedinte.md