Mai presus de drepturile bolnavilor, bătrînilor, orfanilor...

Autor: Mihai CONȚIU

E bun și Facebook la ceva! Acum mi-a amintit de un articol scris în urmă cu patru ani despre ceea ce deja ați înțeles din titlu. Reiau cîteva chestiuni din el deoarece îmi par și acum ale dracului de actuale, iar aici mă refer la toți nemernicii privilegiați din pușcăriile ”europene”, fiind convins că ”amicul” Vlad Filat înțelege despre ce-i vorba.

Amnesty International este o organizație mondială care promovează drepturile omului, mai ales cele specificate în Declarația Universală a Drepturilor Omului a ONU. A fost fondată în anul 1961, în Anglia, de către un avocat. O filială a Amnesty International există și în Republica Moldova. Fiind o organizație occidentală ”apolitică și nepartizană tipică”, care nu acceptă donații de la Guverne și organizații guvernamentale, e greu să deslușești de unde vin atîtea milioane de euro anual din partea unor ”donatori civili generoși” pentru filialele din toate Țările. La voluntarismul excesiv cu care apără ”drepturile din detenție” ale unor criminali și infractori, suntem tentați să bănuim că, indirect, unele donații pot parveni și de la complicii lor bogați și bine acoperiți din libertate.

Avem, așadar, Declarația Universală a Drepturilor Omului a ONU. Cu toate acestea, a fost nevoie și de Amnesty International ca să promoveze aceleași drepturi, numai că ceva mai în exces și mai diluat în detalii… interesant de abordat. Nu mai vorbim că, în Europa, avem UE, cu atîtea și atîtea mecanisme de control și apărare a acelorași drepturi ale omului, în absolut toate proiecțiile, avem CEDO, care se ocupă de plîngerile în materie de drepturile omului provenite din Statele Consiliului Europei, precum și multe altele.

Numeroasele ”abuzuri de dreptate” pentru deținuți mi-au consolidat convingerea că și această organizație apără ”drepturile” unei minorități agresive în defavoarea drepturilor elementare ale populației. Aici mă voi referi strict la cei din pușcării!

Sub presiunea Amnesty International și a unor instituții europene, s-a ajuns în situația aberantă ca, în Țări ca Republica Moldova ori România, confortul și întreținerea unui criminal închis să fie mai mari decît cele ale unor bolnavi internați în spitale și, mai ales, a bătrînilor din aziluri, orfanilor din casele de copii abandonați și a celor fără adăpost din centrele de asistență socială. Aceștia din urmă nu se pot plînge nimănui ca să le facă dreptate pentru că li se încalcă drepturile la o viață decentă, la limita supraviețuirii, în raport cu criminalii aflați după gratii. Cei de după gratii, însă, sunt apărați de Amnesty International și CEDO pentru că ”li se încalcă dreptul” la tot felul de conforturi care li se năzăresc. Le este redusă și detenția pentru că, vezi, Doamne, ”au fost stresați de condițiile inumane în care au fost închiși”. Vlad Filat știe despre ce vorbim.

După eliberarea din închisoare, cei mai mulți dintre ei, într-o majoritate covîrșitoare, nu sunt deloc reintegrați social, în ciuda programelor la care au participat cît au fost deținuți. Redevin aceiași criminali și infractori deoarece nu se mai tem de nimic. Știindu-se astfel apărați de Amnesty International și CEDO, o nouă condamnare după alte infracțiuni și crime li se pare un concediu confortabil.

În timpurile prezente, în condițiile sociale aflate într-o permanentă tranziție spre… nu se știe ce, Amnesty International și CEDO cred că programele de reeducare în închisoare a unor criminali fioroși pot face ceea ce, în perioada lor de formare, nu au putut face părinții și școala. Un criminal nemilos, un pedofil ticălos, un violator, un mare spărgător ori mafiot nu mai pot fi reintegrați social decît rareori. Asta nici măcar în Occidentul civilizat. Ei trebuie închiși tocmai pentru ca să plătească durerea pe care au produs-o altora, iar asta prin limitarea extrem de drastică a tuturor drepturilor. Singurele drepturi care trebuie să li se ofere sunt: de a nu fi torturați; de a fi hrăniți suficient cît să trăiască în remușcări toată perioada detenției; să muncească din greu ca să-și merite hrana, hainele, chiria celulei și… cam atît!

Amnesty International și CEDO nu trebuie să constrîngă Guvernele, în virtutea unor drepturi ale omului pentru oameni-neoameni, să le ofere criminalilor celule de tip camere de hotel, contacte abuzive cu exteriorul pe care singuri și le-au exclus prin crimele lor, hrană abundentă la cerințele lor și alte privilegii la care bătrînii, orfanii și oamenii străzii sau nevoiașii nici nu visează.

Din păcate, însă, Amnesty International și CEDO, șantajează efectiv Guvernele cu ”bunele relații internaționale”, în schimbul tratării privilegiate a criminalilor pe cheltuiala Statelor și în defavoarea celor cinstiți și nevoiași.