De-a lungul timpului, ideea cărţilor blestemate a fascinat şi a inspirat numeroşi oameni de cultură. Totuşi, în istorie, această idee se detaşează de simpla ficţiune. De-a lungul epocilor, numeroase cărţi au fost distruse în mod sistematic, după ce au fost etichetate ca fiind "interzise". Chiar Vaticanul a creat o listă cu astfel de lucrări, cunoscutul "Index Librorum Prohibitorum". În perioada Inchiziţiei, simplul fapt de a vedea sau de a atinge o astfel de lucrare putea fi şi era adesea pedepsit cu moartea.

În prezent, cărţile vechi cu subiect interzis, în special cele care tratează domeniul demonologiei, sunt considerate ca fiind cele mai valoroase şi se găsesc în topul preferinţelor colecţionarilor. Acest lucru se datorează în principal rarităţii acestui tip de carte, lucru care îi sporeşte mult valoarea. Astfel de cărţi au fost catalogate într-un moment al istoriei ca fiind "interzise" de către una sau de către ambele autorităţi principale ale vremii, anume, Biserica sau Statul. Din aceasta cauză, cărţile au fost vînate şi arse, în cele mai multe cazuri, împreună cu autorii şi posesorii lor.

În trecut, existau chiar gravori consideraţi "interzişi", din simplul motiv că acceptau să realizeze gravuri pentru astfel de lucrări. Unii dintre aceştia erau chiar foarte talentaţi şi ar fi avut şansa de a ajunge în topuri, dacă ar fi refuzat aceste comisioane. Dovada talentului lor poate fi admirată şi astăzi, în lucrările care au supravieţuit. Un astfel de exemplu sunt gravurile de tip "Danse Macabre". Cea mai cunoscută astfel de gravură este, probabil, cea a lui Michael Wolgemut, din lucrarea "Liber Chronicarum" (1493). Aceste gravuri îi reprezintă pe Zeii Morţii dansînd cu oameni din toate straturile sociale. Este sugerată astfel, într-un mod subtil şi elegant, ideea egalităţii morţii. La momentul cuvenit, fie mai devreme, fie mai tîrziu, moartea vine pentru fiecare, fără să ţină cont de bogăţie sau de statutul social.

În gravurile lui Guy Marchant, din "La Danse Macabre des Hommes et des Femmes" (1486), Zeii Morţii dansează cu femei şi bărbaţi, adulţi şi copii, doamne de la curte şi servitoare, regi şi papi deopotrivă. În general, reprezentările Morţii ca entitate nu au fost niciodată pe placul Vaticanului, acest tip de lucrări fiind imediat interzise. Foarte frecvent erau interzise şi lucrările care conţineau aşa-zisele "adevăruri supărătoare", care includeau descoperiri considerate periculoase, adevăruri ştiinţifice, idei sau cunoştinţe diferite de ceea ce era văzut ca fiind acceptabil la acea vreme de către biserică.

Ideea de "carte blestemată" a apărut ca urmare a ingeniozităţii reprezentanţilor Bisericii în eliminarea posesorilor unei anumite cărţi interzise. Paginile respectivei cărţi erau otrăvite, folosindu-se un praf special, obţinut din sporii unei ciuperci otrăvitoare. În primele zile după otrăvire, persoana care atingea paginile putea doar să se simtă rău. Dar acest praf avea proprietatea de a deveni din ce în ce mai periculos, odată cu trecerea timpului. Astfel, după cîteva luni, o simpla atingere a paginilor era suficientă pentru a cauza moartea. În acest fel, se putea stîrni panică în privinţa unei anumite cărţi, care apoi era evitată şi, în final, distrusă.

Cartea lui Toth

"Cartea lui Toth" este probabil unul dintre cele mai vechi, dacă nu chiar cel mai vechi caz de carte interzisă. Pentru egiptenii antici, Toth era un zeu foarte important. Acesta avea rol de arbitru al disputelor zeilor şi cu el sunt asociate dezvoltarea sistemului de scriere, a artelor magice şi a ştiinţei. Aceşti "zei" veniţi din ceruri pot fi explicaţia procesului rapid de formare a statului egiptean antic, lucru care i-a uimit şi pe arheologi. Statul egiptean astfel dezvoltat avea un nivel de civilizaţie foarte ridicat şi a rezistat cîteva mii de ani.

În perioada antică, "Cartea lui Toth" era deja considerata o carte... antică, străveche, o carte a începutului. Era un simbol al puterii faraonilor egipteni, care o primiseră chiar de la Zei. Se spune că această lucrare conţine secretele puterii absolute şi poate oferi puteri considerabile deţinătorilor ei. Papirusul "Turin" descrie un complot împotriva faraonului din acele vremuri, care s-a finalizat prin executarea vinovaţilor şi arderea cărţii blestemate a lui Toth. Totuşi, cum în acea vreme se realizau copii, cartea a reapărut în istorie.

Unele documente susţin că fiul lui Ramses al II-lea, Khanuas, avea în posesie cartea originală scrisă de Toth, cu care a obţinut putere asupra pămîntului, apelor, corpurilor celeste, graiului animalelor şi chiar a morţii. Se pare că morţii puteau fi invitaţi, folosind această carte, şi efectele ei se puteau manifesta şi la mare distanţă. Considerînd cartea un mare pericol, şi Khanuas o arde. Totuşi, despre această carte se spune ca a fost iniţial ivită din foc şi, astfel, nu poate fi distrusă de acesta.

Interesant este si episodul obţinerii "Cărţii lui Toth" de către Nefer-Ka-Ptah. Ajutat de un preot, acesta a aflat ascunzătoarea cărţii şi a pornit împreună cu un magician să o recupereze. Magicianul, preot al lui Isis, a folosit un aparat de ridicat, pentru a scoate cutia în care era ferecată cartea de pe fundul unui rîu. Aceasta era păzită de un şarpe nemuritor, pe care magicianul l-a tăiat în două şi a îngropat bucăţile în locuri îndepărtate unul de celălalt, pentru a nu se putea reface.

Citirea primei pagini a cărţii a revelat misterele cerului, pămîntului, abisului, munţilor, mării şi limbajului animalelor. Cea de a doua pagină a revelat soarele strălucind pe cerul nocturn şi în jurul acestuia au apărut umbrele Zeilor. Totuşi, după ce a asimilat toată cunoaşterea cărţii, lui Nefer-Ka-Ptah i s-a înfăţişat însuşi Toth, care l-a răpus. Mumia faraonului a fost îngropată cu cartea în mîini şi a rămas aşa, pînă a fost găsită de către Appolonius din Tyane.

De-a lungul istoriei, cartea a tot reapărut. A existat chiar o perioadă în care toţi alchimiştii şi magicienii susţineau că deţin copii ale acestei cărţi. Este interesant de notat faptul că majoritatea acestora au murit în accidente ciudate după ce au făcut declaraţii privitoare la carte.

Turris Babel 

În domeniul cărţilor interzise, se numără şi "Turris Babel", lucrare a lui Athanasius Kircher, apărută în anul 1679. Motivul interzicerii acestei cărţi este o anumită gravură pe care aceasta o conţine. Ea ilustrează pămîntul şi luna, iar, între ele, ca un punct de legătură, un mare turn. Acest turn similar unei scări spiralate îşi are baza pe pămînt şi vîrful pe lună. Desigur, este vorba de ideea de teleportare, prin conceptul enunţat şi de Einstein în opera sa, de pliere a doua puncte diferite din spaţiu, permiţînd, astfel, teleportarea instantanee dintr-un loc în altul. Turnul prezentat de gravor exprima această idee sub forma unei metafore. Totuşi, astfel de lucruri nu erau pe placul Vaticanului din acea vreme, care se opunea vehement progresului ştiinţific, considerînd că Dumnezeu este singurul care poate vindeca sau crea miracole. Galileo Galilei a fost condamnat după acelaşi principiu, atunci cînd a afirmat că pămîntul este rotund.

Yami KAMUI