COPIII ÎN SITUAŢIE DE RISC VOR BENEFICIA DE PROTECŢIE SPORITĂ DIN PARTEA STATULUI
Copiii aflaţi în situaţie de risc vor beneficia de protecţie sporită din partea statului. Proiectul de lege respectiv a fost adoptat, pe 14 iunie, în lectura a doua, de Parlament. Proiectul stabileşte procedurile de identificare, evaluare, asistenţă, monitorizare şi evidenţă a copiilor în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi, precum şi autorităţile şi structurile responsabile de aplicarea procedurilor respective. În proiect este prevăzută abilitarea cu atribuţii de autoritate tutelară a primarilor şi a structurilor teritoriale de asistenţă socială şi protecţie a familiei. Totodată, este stabilită excluderea acestei calităţi din atribuţiile autorităţilor deliberative din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul I şi organelor executive ale autorităţilor administraţiei publice locale din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul II. De asemenea, în proiectul de lege este prevăzută procedura de autosesizare şi înregistrare a sesizărilor despre copiii aflaţi în situaţie de risc, precum şi o reglementare mai clară a situaţiilor de risc. Proiectul mai determină situaţiile şi condiţiile în care copilului i se stabileşte statutul de rămas temporar fără ocrotirea părinţilor sau copil rămas definitiv fără ocrotirea acestora. Legea va intra în vigoare la şase luni de la data publicării.