CONTINENTUL AFRICAN VA FI COMPLET RUPT ÎN DOUĂ

Experţii sunt categorici
Un studiu recent ne demonstrează care va fi soarta continentului african peste zeci de milioane de ani. Cercetătorii de la Universitatea California din San Diego şi de la Institutul de Oceanografie Scripps au aflat că sub placa tectonică africană se află o panaşă de manta uriaşă, (o coloană de rocă topită care se ridică din mantaua planetei spre scoarţă) care va duce în timp la ruperea în două a continentului.
Experţii bănuiau de mult că panaşele de manta duc la deplasarea continentelor. În Africa însă, acest fenomen a început să fie cercetat recent, după ce specialiştii au observat că două regiuni de pămînt (cele două platouri ale Văii Marelui Rift) se îndepărtează una de alta cu cîţiva milimetri în fiecare an.
Cercetătorii, coordonaţi de David Hilton, au vizitat vulcanii din Valea Marelui Rift din Tanzania şi au colectat mostre de gaze. Ei credeau că riftul este mărit de acţiunea a două panaşe de manta mai mici, dar investigaţia lor a arătat ceva complet diferit. Aceştia au aflat că nu este vorba de două panaşe de manta mici, ci de una foarte mare, care modelează relieful Africii.
Cercetările au identificat în toate mostrele de gaz aceeaşi compoziţie de neon-22 şi heliu-3, fapt care demonstrează că Marele Rift este format de o singură panaşă de manta uriaşă. Astfel, peste aproximativ 50 de milioane de ani, pe locul unde se află acum Marele Rift va exista un nou ocean, iar continentul african va fi complet rupt în două.
Sursa: Huffington Post, Scientific American












