Ne-au transformat în robi, în sclavi ai propriului trup

Explozia consumismului în lumea actuală face mai mult zgomot decît toate războaiele și emoționează tot globul mai ceva decît toate carnavalurile. Dar cu toate tobele, surlele și trîmbițele, cultura/civilizația consumismului face mult zgomot pentru că e goală. Pentru cei mai mulți dintre oameni, aventura începe și se sfîrșește pe ecranul televizorului. Cei mai mulți dintre oameni, îndatorați ca să poată poseda niște lucruri, sfîrșesc prin a nu mai avea altceva decît datorii care servesc la plata datoriilor care creează noi datorii.

Nod la tîmplă cu clopoţel, ca să fim înțeleși de la bun început: nu chem la o cultură a sărăciei. A nu avea un ban în buzunar sau într-un depozit bancar este degradant, dar nici pe exclusivitatea banului nu trebuie să mizăm în toate. Este dezumanizant.

Dreptul la risipă, privilegiul unora, trece drept o libertate colectivă. Spune-mi cît consumi și-ți voi spune cine ești. Această civilizație nu lasă să doarmă nici florile, nici găinile, nici oamenii. În sere, florile sînt supuse luminii continue, astfel încît să înflorească mai repede. În uzinele de produs ouă, chiar și găinilor li s-a interzis noaptea. Oamenii au fost și ei condamnați la insomnie, din cauza anxietății (=stare nelămurită de teamă) de a cumpăra și a angoasei/fricii legate de plăți. Acest mod de a trăi nu este confortabil pentru oameni, dar este pentru industria farmaceutică.

Durerea de a nu mai fi, cîntată altădată, a lăsat loc rușinii de a nu avea nimic. Peste tot, producția în serie, la scară gigantică, dictează regulile feroce ale consumismului/consumeismului. Dictatura uniformizării obligatorii este mai devastatoare decît orice dictatură a unui partid unic, căci ea impune, peste tot în lume, un mod de viață care clonează ființele umane ca și cum ar fi vorba despre fotocopiile unui consumator ideal.

Consumatorul ideal este omul nemișcat. Civilizația apuseană amestecă îmbuibare și alimentație corectă, cantitate și calitate. Conform revistei științifice „The Lancet”, „obezitatea severă” a crescut cu aproape 40 % în rîndurile populației tinere din țările cele mai dezvoltate în timpul ultimului deceniu. Potrivit unei cercetări recente a Centrului de Științe ale Sănătății de la Universitatea din Colorado, obezitatea a crescut cu 47% printre copiii nord-americani în ultimii șaisprezece ani. Statele Unite ale Americii, țara care a inventat mîncărurile și băuturile light, diet food-ul și alimentele fat free, conține cel mai mare număr de persoane grase din lume.

Consumatorul ideal nu-și garează mașina decît pentru a munci și pentru a privi la televizor, și petrece în medie patru ore pe zi devorînd alimente în ambalaj de plastic.

Ambalajul de plastic, frumos colorat și plăcut mirositor, este triumful pubelei deghizate în mîncare: încetul cu încetul, această industrie cucerește palatele lumii și face cioburi din tradițiile culinare locale. Aceste tradiții, aceste semne de identitate culturală, aceste sărbători ale vieții sînt acum tulburate radical de impunerea competenței chimice și unice: mondializarea hamburgher-ului, dictatura fast food-ului violează dreptul la autodeterminare în ceea ce privește gastronomia. Un drept sacru, căci gura este una dintre porțile sufletului.

Masele consumatoare primesc ordin într-un limbaj universal: publicitatea a reușit acolo unde esperanto a dat greș. Oricine, în orice loc al lumii, înțelege mesajele transmise la televizor. În ultimii 25 de ani, cheltuielile de publicitate mondiale s-au triplat. Grație acestui lucru, copiii săraci beau din ce în ce mai multă coca-cola și din ce în ce mai puțin lapte, iar timpul liber este dedicat consumismului. Asistăm, derutați și neputincioși, la cocacolacizarea planetei, implicit a Moldovei. Casele săracilor nu au pat, dar au un telelvizor, iar tembelizorul are cuvîntul. Acest mic animal cumpărat pe credit este dovada vocației democratice a progresului: el nu ascultă de nimeni, dar le vorbește tuturor. În felul acesta atît bogații, cît și devaforizații află despre virtuțile mașinii ultimul model, precum și despre avantajele dobînzii la depozit din cutare sau cutare bancă.

Experții știu cum să transforme mărfurile în instrumente magice împotriva singurătății. Lucrurile, mai ales “țoalele”/hainele, posedă atribute omenești – mîngîie, țin companie, înțeleg, ajută, parfumul te îmbrățișează, iar mașina este un prieten care nu te lasă niciodată la greu. Rănile din suflet sînt astupate cu lucruri, fie cu visul de a le avea. Iar lucrurile nu fac decît să îmbrățișeze, ele pot deveni simbolul ascensiunii sociale, permis de liberă trecere pentru vămile societății de clase, chei care deschid uși interzise. Cu cît sînt mai exclusive, cu atît este mai bine: lucrurile te aleg și te salvează de anonimatul social. De obicei, funcția publicității nu constă în oferirea de informații despre produs, căci nu asta este cel mai important, ci de a compensa frustrările și de a hrăni fanteziile: Ce vreți să deveniți prin cumpărarea acestui after-shave?

Lumea întreagă devine un mare ecran de televizor în care putem privi lucruri, dar fără să le atingem vreodată. Mărfurile ieftine invadează și privatizează spațiile publice. Gările de autobuz și tren, care erau spații de întîlnire în urmă cu nu prea mult timp, devin acum spații de spectacol şi dezmăţ comercial.

Shopping center, vitrina prin excelență, își impune prezența zdrobitoare. Mulțimile se duc în pelerinaj la acest templu principal unde se celebrează liturghiile consumismului. Cei mai mulți dintre venerabilii fideli contemplă, în extaz, lucrurile pe care buzunarele lor nu și le pot permite. Das ist fantastish? O, Ya, ya!

O interpretă de muzică uşoară de la noi, Karizma, se lăuda într-o emisiune televizată că are în casă 120 de perechi de pantofi. Cum, distinsă doamnă, numai atît?! Cumpăraţi 200, măcar 300 de perechi de pantofi, ca să-ţi încapă tot sufletul şi mintea în ei! Numai aşa vei fi, worba lui Vaniuşa Creangă, cool, fresh şi shoking!

Totul se schimbă în ritmul vertiginos al modei, în serviciul nevoii de a vinde. Totul e vandabil, inclusiv sufletul omului. Astăzi nimeni nu mai are nevoie de om, ci de consumator. Totul s-a scumpit, numai omul a rămas ieftin ca întotdeauna.

Cît ai clipi din ochi, lucrurile se învechesc și sînt însoțite de alte articole la fel de perisabile. Stăpînii lumii utilizează universul ca și cum ar fi de unică folosință – o marfă cu viață efemeră care se epuizează așa cum o fac, de-abia născute, imaginile lansate de mitraliera televizorului, modele de idoli lansați fără încetare pe piață de către mașina publicitară.

Societatea de consum este o capcană pentru fraieri, ca să nu spunem pentru proști. Cei care țin hățurile se prefac că ignoră, dar toți cei care au ochi pot vedea că cei mai mulți dintre oameni consumă puțin, foarte puțin sau nimic, pentru a garanta existența puținei naturi care ne mai rămîne. Nici o natură nu este în măsură să alimenteze gura unui shopping center de talia planetei.

Dinu MIHAIL