Consiliul Europei verifica transparenta financiara a Vaticanului

Experţi ai Consiliului Europei vor evalua, începînd cu finalul lunii Septembrie, nivelul de transparenţă financiară al activităţilor Vaticanului, a anunţat Vineri un reprezentant al Sfîntului Scaun, potrivit dpa şi agerpres. Vizita experţilor din comitetul Moneyval (specializat în combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului) este considerată un test-cheie pentru progresul Vaticanului în acest domeniu.

”Echipa de evaluare Moneyval este de aşteptat să-şi înceapă inspecţia la Sfîntul Scaun şi Cetatea Vaticanului pe 29 Septembrie 2020”, a spus preşedintele Autorităţii pentru informaţii financiare a Vaticanului (AIF), Carmelo Barbagallo.

Misiunea Moneyval la Vatican ar fi trebuit să se desfăşoare în luna Aprilie, dar acest lucru nu s-a putut întîmpla din cauza pandemiei de COVID-19.

”Inspecţia este extrem de importantă. Rezultatele ei pot determina modul în care Vaticanul este perceput de comunitatea financiară internaţională”, a adăugat Barbagallo.

În raportul său anual, AIF a menţionat că a primit 64 de informaţii despre activităţi financiare suspecte în 2019, faţă de 54 în 2018 şi 150 în 2017.

În cursul anului trecut, AIF a suspendat trei tranzacţii în valoare de 240.000 de euro, a îngheţat un cont bancar cu 179.000 de euro şi în 15 cazuri a predat procurorilor din Vatican potenţiale probe privind infracţiuni financiare. 

 

04.03.26 - 01:15
01.03.26 - 18:58
01.03.26 - 18:55
02.03.26 - 12:33
01.03.26 - 19:01
02.03.26 - 16:30
02.03.26 - 12:32
03.03.26 - 11:35
01.03.26 - 18:50
04.03.26 - 01:16
05.03.26 - 00:01
01.03.26 - 12:04
02.03.26 - 12:35
02.03.26 - 12:38
02.03.26 - 12:40