Am avut onoarea să vorbesc acum cîteva zile la un for important care s-a desfăşurat la Moscova, sub egida fundatiei ”Lumea Rusă”. Le-am amintit celor prezenţi că ţara mea, Republica Moldova, se află la confluenţa a două lumi - lumea rusă şi lumea românească. Iar dacă pe parcursul ultimilor 200 de ani deseori relaţia dintre Rusia şi România a fost una conflictuală, de acum încolo trebuie să facem tot posibilul pentru ca această relaţie să devină complementară. Dacă nu se va reuşi o relaţie perfect consensuală, atunci cel puţin să se înţeleagă nevoia de a ne conjuga eforturile pentru a rezista în faţa unui pericol comun. Prin urmare, solidaritatea noastră este una firească şi numai în felul acesta în Republica Moldova se pot reechilibra lucrurile.

Pentru a evita scenariul iugoslav sau ucrainean în Republica Moldova, noi trebuie să fim inteligenţi şi flexibili, deoarece doar aşa vom reuşi să evităm cursele întinse de către neprietenii noştri. Sînt ferm convins că Republica Moldova poate şi trebuie să devină o punte de aur în comunicarea şi cooperarea dintre Rusia şi România, chiar dacă la ora actuală România se mai află nu doar sub ocupaţie militară, ci şi economică, intelectuală, culturală şi mediatică. La baza acestei cooperări, bineînţeles, trebuie să stea rădăcinile noastre civilizaţionale comune. Sîntem o civilizaţie ortodoxă, orientală, contemplativă, continentală şi avem un adversar comun care trebuie să ne consolideze. Mi se pare fundamentală treaba asta, cu atît mai mult cu cît evoluţiile de ultimă oră, alegerea lui Trump întîi de toate, par a fi favorabile unei astfel de apropieri.

Aş mai vrea să precizez ceva în legătură cu incapacitatea multora dintre noi, cei din spaţiul ex-comunist, de a ne confrunta cu atlantinşti. Şi asta în primul rînd din cauza lipsei unei ideologii bine definite, ce ar fi simetrică în raport cu ideologia liberală, dar şi ar avea rolul de alternativă viabilă acesteia. Deseori, atunci cînd polemizăm cu oponenţii, o facem în cadrul paradigmei liberale. Asta e ca şi cum ai avea naivitatea să te aşezi la o masă de joc de cărţi cu cel mai pervers cartofor, care are toate cărţile măsluite şi să nutreşti speranţa deşartă că ai avea şi tu şanse de cîştig.

În luarea mea de cuvînt de la Moscova, am mai spus că este binecunoscut faptul că Rusia dispune de un potenţial militar care îi permite să facă faţă Americii. Dar poate şi mai important e faptul că Rusia devine bastionul conservatorismului, tradiţionalismului, valorilor creştine, valorilor familiei. Iar această nouă realitate este remarcată de vîrfurile intelecuale ale Occidentului încă dominat de neoliberalism şi de civilizaţia banilor. Aş pomeni în treacăt doar cîteva nume de mare calibru din mediul intelectual occidental, care au remarcat noua vocaţie ideologică a Rusiei: Patrick Buchanan din SUA, Alain de Benoist sau Alain Soral din Franţa, şi am putea cita încă o mulţime de nume de primă mărime din Europa Occidentală sau din Statele Unite, care se raportează la elitele politice şi intelectuale din Rusia, ca la purtătorii unui război spiritual împotriva atlantismului şi promotorilor lumii unipolare. E un semn bun că vechea orînduire postbelică se clatină, că vechile elite îşi pierd poziţia dominantă ce părea preţ de decenii imuabilă, iar curentul de gîndire conservator devine din ce în ce mai viguros, avînd un impact major şi asupra rezultatelor electorale din Occident.

Aş vrea să mai spun ceva ce ţine de experienţa mea personală, pe care am transformat-o într-o ecuaţie aritmetică foarte simplă: 2 - 1=1. Adică, din cele două imperii, URSS şi SUA, primul a ieşit din scena istoriei, în timp ce cel care a supravieţuit se ambiţionează să instaureze o hegemonie globală de tip totalitar (Să vedem dacă speranţele noastre legate de alegerea lui Trump se vor îndreptăţi şi SUA nu vor mai fi ce au fost pînă acum – expresia corporatocraţiei obsedate să-şi îngenuncheze întreaga lume). Sistemul bipolar a dispărut, dar Imperiul American insistă să-i ia locul celui Sovietic şi să ne înrobească din nou. Însă în calitatea mea de vechi combatant împotriva dominaţiei imperiale sovietice, nu mi-a fost atît de greu să-mi continui lupta, doar că de această dată împotriva dominaţiei imperiale americane.

Dacă pe unul ca mine m-a ajutat să mă dumiresc mai repede propria experienţă, atunci în percepţia publicului larg mai persistă o confuzie destul de gravă, ceea ce reprezintă un impediment major în identificarea adevăratului pericol ce ameninţă state ca Moldova. Una dintre cauzele majore ale menţinerii acestei confuzii este următoarea: În mentalul colectiv al popoarelor din zona noastră încă nu s-a cristalizat ideea că Rusia de azi nu mai este URSS-ul de ieri. Atunci cînd adversarii noştri, deci şi ai Rusiei, reuşesc să menţină imaginea de inamic, de pericol, de rău absolut, de "Imperiu al Răului" în persoana Rusiei, asta se întîmplă pentru că americanii şi reţelele lor de tipul Soros din spaţiul ex-comunist pun un semn de egalitate între ororile regimului comunist şi Rusia de azi. Vreau să amintesc aici de unul dintre cei mai mari gînditori ortodocşi ai Rusiei din secolul XX, Ivan Ilyin. El are o serie de articole programatice, unul dintre acestea purtînd un titlu extrem de semnificativ: ”Uniunea Sovietică nu este Rusia”.

Aşadar, ceea ce trebuie explicat acum e că nici Rusia de azi nu mai este Uniunea Sovietică de altă dată. Dar pentru ca acest adevăr să devină unul pe înţelesul tuturor, elitelor intelectuale şi politice din Rusia le revine o misiune de o importanţă cu totul aparte de a face aceste noi realităţi evidente. Altminteri, popoarele care s-au aflat sub dominaţia sovietică şi cărora li s-a impus prin forţă regimul comunist, care au o memorie dureroasă a acelor vremuri, riscă să rămînă încă mult timp în captivitatea unei propagande perfide, ce le alimentează în permanenţă ostilitatea faţă de Rusia. Iar din cauza acestei manipulări avem de suferit atît noi, cei din fostul lagăr socialist, cît şi Rusia. Dar foloasele din această stare de fapt le trag tot atlantiştii. Lumea trebuie să înţeleagă că prima victimă a bolşevismului a fost însuşi poporul rus, exact la fel cum prima victimă a globalismului este poporul american.

Cu ocazia recentei mele luări de cuvînt de la Moscova am revenit la o idee pe care o susţin de ani de zile. Aşa cum în 2017 se fac o sută de ani de la lovitura de stat bolşevică, ar fi tocmai momentul potrivit ca rămăşiţele pămînteşti ale lui Vladimir Ulianov (Lenin) să fie înhumate, iar mausoleul care sluţeşte chipul inimii Rusiei – Piaţa Roşie, să fie evacuat de acolo la marginea pămîntului. Tot astfel ar trebui date jos de pe turnurile Kremlinului steluţele roşii, acele pentagrame odioase cu tot cu semnificaţia lor malefică.

Şi aşa cum Rusia devine liderul mondial al conservatorismului, al tradiţionalismului şi apărătoarea valorilor creştine, lumea trebuie să audă de la cele mai înalte tribune adevărul despre comunism, care a fost un proiect de import, ce a produs victime de zeci de milioane de oameni, prigoană religioasă, anihilarea spiritului naţional organic. Un asemenea discurs oficial nu poate fi decît diametral opus deopotrivă abordărilor comuniste şi liberale. Rusia are vocaţia să devină patria Revoluţiei Conservatoare, în stare să contribuie substanţial nu doar la reaşezarea geopolitică a lumii, ci şi la reconfigurarea ei ideologică şi valorică. Şi aici eurasianismul împărtăşit de liderii politici şi, ceea ce contează poate şi mai mult, de o majoritate a poporului, se pliază perfect pe valorile tradiţionale. În felul acesta şi nouă, celor din Europa de Răsărit sau de Apus, ne-ar fi mult mai uşor să purtăm bătăliile noastre cu molima liberalismului mondialist.

Amintindu-ne de prăbuşirea Uniunii Sovietice, trebuie să recunoaştem că noi am crezut că sîntem în tabăra învingătorilor. Şi a fost nevoie să treacă 20 de ani ca să înţelgem că sîntem de fapt în tabăra celor învinşi. Războiul Rece a fost cîştigat de americani, iar cei perdanţi au fost sovieticii. Şi iată că noi, cei care ne-am aflat sub dominaţia acestui regim, nici n-am observat cum adversarul nostru comun (plutocraţia globală care acţionează prin intermediul administraţiei SUA, FMI, UE etc.) ne-a impus nişte condiţii de capitulare pe care le-am acceptat cu bucurie, crezînd că în sfîrşit am scăpat de iadul comunist şi am ajuns în raiul capitalist. Se ştie că atunci cînd vreunei ţări i se impun nişte condiţii de capitulare, acestea sînt întotdeauna umilitoare şi provoacă rezistenţă, neacceptare, frustrare, orice, numai nu sentimente de bucurie. Dar iată că este poate pentru prima dată în istoria umanităţii cînd cei învinşi acceptă condiţiile de capitulare în deplină stare de fericire. Ni s-a impus agenda neoliberală, am imitat modele constituţionale, instituţionale, politice şi economice vestice, care au produs ruină economică, dezastru demografic, vasalizare geopolitică, înrobire intelectuală şi încătuşare spirituală.

Aici cred că este sarcina de bază a unora ca mine, să ajutăm oamenii să înţeleagă că sîntem în stare de ocupaţie, de paralizie a spiritului critic şi de alienare conceptuală. Iar revirimentul care urmează să se producă şi prin efortul nostru trebuie să fie unul în primul rînd de ordin spiritual. De această dată mişcarea de emancipare naţională din spaţiul ex-comunist trebuie să aibă ca preocupare de prim ordin renaşterea religioasă, revigorarea axiologică, şi numai după aceea poate şi trebuie să urmeze reaşezarea politică şi economică. Asta fiindcă fără a ne asuma un sistem de referinţă de ordin cultural şi moral, orice tentativă de ieşire din impas doar prin acţiuni ce vizează planul strict material va conduce în mod implacabil spre eşec. Anume suscitarea interesului pentru viaţa spirituală constituie cel mai dificil efort pe care trebuie să-l facem. Chiar dacă oficial sîntem cam 95 la sută de creştini ortodocşi, noi fiind cea mai omogenă ţară din regiune sub aspect religios, viziunea multora asupra vieţii este mult prea departe de cea creştină. Apropo, în cazul nostru anume Ortodoxia este cel mai important element de unitate naţională. Prin urmare, trebuie să prevaleze nu diviziunile ordin etnic sau lingvistic, ci unitatea noastră civilizaţională şi religioasă. Fiindcă la baza relaţiilor noastre în societate oricum stă etica creştin-ortodoxă, valabilă chiar şi pentru cei care nu frecventează biserica.

Aşa cum spuneam, societatea noastră este strivită în chingile paradigmei liberale, care ţine loc de viziune, pretinzînd-şi infailibilitatea şi apărînd în postura unui dat obiectiv, inevitabil şi imuabil. Chiar şi mulţi dintre oamenii care merg la biserică şi care sînt buni creştini, nu ştiu că sînt purtătorii acestui virus, prin urmare, n-au nici o intenţie să se trateze de el. Iată o sarcină-cheie a elitei naţionale - stabilirea corectă a diagnosticului societăţii noastre, după care poate urma şi identificarea remediului contra acetsei maladii colective de o gravitate mortală - liberalismul.

Este un efort greu şi de aceea este atît de incitant. Pentru că nu mi-a plăcut niciodată să mă confrunt cu un adversar care e mai slab decît mine. Vă spun asta ca fost boxer. (sfîrşit)

Iurie Roşca,

12 noiembrie 2016,

Cîmpulung Muscel, România