COMPATIBILITĂŢI ZODII

Vărsător - Vărsător
Vărsător lîngă Vărsător! O relaţie spumoasă ca o şampanie şi necesară ca un crez!
În momentul în care îi veţi vedea, să nu vă mire dacă îi veţi auzi plănuind cum să reabiliteze fiinţa umană la nivel planetar şi ce anume să mai inventeze ca să cîştige timp. Fiindcă, în esenţa ei, aventura uraniană este o aventură în afara Timpului, tocmai pentru că Spaţiul să nu mai fie niciodată ameninţat de această energie de "eroziune". Căci, dacă uranianul îşi pierde Spaţiul, îşi pierde chiar raţiunea de a fi. Şi inima - nu este ea însăşi un spaţiu infinit? Iubirea - nu este oare ea însăşi un spaţiu fără de care nimeni şi nimic nu poate să respire? Atunci? Nu Timpul este cel care trebuie cumva resorbit în această necesară "limitare"?
Iată de ce le este atît de bine celor doi Vărsători, fiindcă ei se apără reciproc de orice încetinire, stopare sau deteriorare. Ei sînt singurii care ştiu cum să cîştige timp - inventînd, inovînd, revoltîndu-se sau adunîndu-şi toţi prietenii alături, în acte sociale de anvergură sau în proiecte umanitare de viitor, aparent irealizabile.
Această relaţie delicioasă şi dinamică va fi dincolo de înţelegerea celor care îi privesc.
De cele mai multe ori, stimularea intelectuală va fi mai incitantă decît sexul.
Cel mai adesea, cei doi Vărsători gîndesc la fel şi de cele mai multe ori ajung la o înţelegere reciprocă, poate chiar telepatică. Acest lucru va genera, odată cu trecerea anilor, şi o sincronizare afectivă care, în condiţii deosebite de elevare şi împlinire spirituală, va dura vieţi la rînd, în binele tuturor planurilor Creaţiei.












