COMPATIBILITĂŢI ZODII
Capricorn - Capricorn
Ar putea trăi o dragoste adevărată două capre ca dvs.? Aveţi toate şansele! Singura problemă este că sînteţi amîndoi foarte ocupaţi, motiv pentru care puteţi avea partide de amor doar în drum spre serviciu sau în scurta pauză de prînz!
Oricît de mult v-aţi iubi, oricîtă pasiune arzătoare aţi nutri unul pentru celălalt, undeva, în cel mai ascuns ungher al inimii dvs., se află cariera şi nevoia de recunoaştere socială. Tocmai pentru că ştiţi ce înseamnă dorinţa de succes, îl veţi înţelege pe iubitul dvs. şi veţi fi alături de el, indiferent de sacrificii!
Singura dificultate în această relaţie este tocmai faptul că amîndoi sînteţi mult mai interesaţi de succesul socio-profesional decît de cel conjugal. Sînteţi mult prea serioşi şi relaţia poate deveni destul de caustică. Va trebui să vă păstraţi o parte din energie şi pentru a vă amuza şi a vă hîrjoni! Înlăturaţi din dormitor orice obiect ce vă aminteşte de birou şi aruncaţi televizorul pe fereastră! Uitaţi de emisiunile de ştiri atunci cînd faceţi dragoste!
Dacă vă căsătoriţi şi aveţi copii, este absolut necesar să vă formaţi obiceiul de a vă reuni măcar săptămînal. Desigur, odată cu noile responsabilităţi, apar şi aspiraţii mai mari, iar dorinţa de realizare capătă proporţii impresionante. Copiii vor complica puţin existenţa, pentru că nici unul dintre voi nu este dispus să-şi rupă din timpul preţios ca să se joace cu ei. Din fericire, nu aveţi de gînd să vă dezamăgiţi reciproc şi, cu puţină bunăvoinţă, veţi reuşi să faceţi faţă şi acestor responsabilităţi suplimentare.
Pe scurt, această relaţie vă surîde. Dacă vă veţi preocupa un pic şi de amuzament, nu vă aşteaptă decît o uniune minunată şi foarte trainică!