COMPATIBILITĂŢI ZODII

Rac - Leu

Rac şi Leu? Las-o baltă. Adică NU.

Uneori merge, alteori nu merge între voi doi. Dar momentele în care merge au un fel ciudat de a se transforma aproape întotdeauna, mai devreme sau mai tîrziu, în momente în care nu merge.

Desigur, există şi părţi bune şi, dacă eşti dispus să sacrifici o bună parte din personalitatea ta doar pentru a rămîne cu Leul însorit şi strălucitor (guvernat de Soare), poate chiar ai să faci relaţia să meargă o vreme. Luna reflectă lumina Soarelui, aşa că dacă vei şti şi vei vrea să reflectezi personalitatea admirabilă a nativului Leu, inima sa largă o să uite curînd capriciile tale omniprezente. Dacă ai să-ţi laşi Leul de Foc să domine relaţia, să fie la cîrmă, şi dacă ai să-l lauzi corespunzător şi destul de des, iarăşi aveţi mari şanse, mai ales dacă ai să-ţi mai şi stăpîneşti gelozia şi răbufnirile emoţionale – nu de alta, dar nu prea pricepe bietul Leu cum stă treaba cu sentimente atît de puternice şi de dezlănţuite. Problema este: cît timp o să dureze pînă ai să oboseşti? Sau pînă cînd ai să vrei să redevii tu?

Leul este pasionat, pasional şi are un simţ artistic (mai ales teatral) foarte dezvoltat. Tu eşti o creatură emoţională şi foarte creativa. Leul vrea să fie adorat şi nu-şi doreşte decît un singur lucru în viaţă: să fie în centru, mereu în centru, mereu admirat, mereu lăudat. De cele mai multe ori, chiar şi merită, fiindcă este un semn foarte activ (asta însemnînd şi că nu stă prea mult pe acasă, unde-ţi place ţie să fii). Aşa că, atîta timp cît ai să ai grijă ca universul tău să se învîrtească în jurul Leului, totul va fi bine. Asta nici nu e greu, fiindcă orice Rac ştie să înţeleagă lumea aproape intuitiv: probabil că ai să o faci şi fără să ţi-o ceară. Da, dar după asta Leul o să vrea TOTUL de la tine: să continui să faci asta tot restul vieţii tale, clipă de clipă, mereu cu aceeaşi intensitate. Şi orice sistem solar mai are şi alte chestii de făcut decît să se tot învîrtească mereu în jurul Soarelui. Adică, poate mai ai şi alte lucruri de făcut în viaţă...

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40