Comisia Europeana: Statele UE trebuie sa invete sa reutilizeze apele uzate tratate

Penuria de apă şi stresul hidric vor afecta probabil jumătate din bazinele hidrografice ale UE pînă în 2030 şi statele membre trebuie să înveţe să reutilizeze apele uzate tratate, a avertizat Comisia Europeană, relatează AFP.

„Resursele de apă dulce sunt rare (...). Este datoria noastră să încetăm să risipim apa şi să utilizăm această resursă mai eficient”, a subliniat comisarul pentru mediu Virginijus Sinkevicius, în recomandările sale către statele membre pentru reutilizarea apei în sectorul agricol.

Peste 40.000 de milioane de metri cubi de apă sunt tratate în fiecare an în UE, dar numai 964 de milioane de metri cubi sunt reutilizate, potrivit datelor furnizate de Comisia Europeană.

Reutilizarea apei este practicată în mod curent şi cu succes în mai multe state membre UE, precum şi în Israel, California, Australia şi Singapore, precizează Comisia. Franţa este dată ca exemplu, cu 7,7 milioane de metri cubi de ape uzate tratate reutilizate în fiecare an.

„Dar această practică este pînă acum folosită sub potenţialul său în UE”, deplînge Executivul european, conform Agerpres.

Absenţa cadrului de susţinere pentru reutilizarea apelor şi puţinele informaţii deţinute de public privind avantajele acestei tehnologii sunt două obstacole majore care împiedică o răspîndire mai largă a acestei practici în rîndul Celor 27, a subliniat acesta.

Stimulente legislative şi financiare mai puternice ar putea ajuta Europa să reutilizeze peste 6 miliarde de metri cubi de apă în fiecare an pînă în 2025, preconizează Executivul comunitar.

Penuriile de apă afectează pînă în prezent 11% din populaţia UE şi 17% din teritoriul său, dar situaţia este mai îngrijorătoare în jurul Mediteranei, unde circa 50% din populaţie trăieşte sub un stres hidric constant în timpul Verii.

Secetele şi penuriile de apă riscă să devină din ce în ce mai frecvente şi mai grave pe viitor, insistă Comisia Europeană în avertismentul ei. Ele afectează agricultura, turismul şi industria şi pot avea un impact enorm asupra mediului. Întrucît există prea puţină apă în rîuri şi lacuri, zonele umede seacă, iar apa sărată se poate infiltra în resursele de apă subterană.

UE a adoptat o reglementare privind reutilizarea apei, aplicabilă din Iunie 2023. Comisia Europeană a propus, în plus, revizuirea legislaţiei europene privind emisiile industriale şi privind tratarea apelor urbane uzate pentru a încuraja reutilizarea apei.