4.000 de morți, 6.000 de dispăruți, nămeți de opt metri. Din stîlpii de înaltă tensiune se mai zăreau doar vîrfurile!

Pe 3 Februarie, a început să ningă și să viscolească. Urgia nu s-a oprit nici măcar o secundă, vreme de șase zile. Nămeții au ajuns pînă la opt metri, sate întregi au fost acoperite de zăpadă. Transporturile s-au oprit, oamenii au rămas fără apă, fără căldură, fără mîncare, fără medicamente. 4.000 dintre ei au murit, vitele au înghețat instant. 1972, Iran, cel mai mare viscol din istoria omenirii.

La început, pe 3 Februarie 1972, la primele semne de ninsoare, iranienii s-au bucurat. Neaua cădea în Nord-Vest, în Sud, dar și în centrul țării. Apoi a venit viscolul și temperaturile sub minus 20 de grade. Mulți dintre ei nu erau obișnuiți cu așa ceva. A nins, neîntrerupt, șase zile. Iranul a fost paralizat. Troiene întregi. Comunicații întrerupte, transporturi, la fel. Primele semnale de alarmă au început să fie trase pe 6 Februarie, orașul Ardakan se afla, total, sub nămeți. Elicopterele nu puteau decola ori ateriza. Iranienii rămăseseră fără căldură, fără apă curentă, fără mîncare și fără ajutor medical. Animalele le înghețaseră.

Kakkan și Kumar au devenit primele așezări fără nici un supraviețuitor. În Sheklab, la granița cu Turcia, 100 de oameni au decedat. La un moment dat, autoritățile anunțaseră 6.000 de persoane dispărute. Totul s-a oprit pe 9 Februarie, după șase zile, cînd au fost raportați 4.000 de morți, cea mai mare tragedie de acest gen din istorie.

Ca o comparație sumbră, al doilea dezastru de accest fel, avea să se consemneze în Afghanistan, în 2008, cu ”numai” 923 de decese. Ziariștii cotidianului ”Ettela’At” notau că din stîlpii de înaltă tensiune se mai vedeau doar vîrfurile.

După șase zile, Iranul arăta ca și cum ar fi fost afectat de un război”, concluzionau ei.

Sursa: RomaniaStar.ro