CEDO: Izolarea dispusa de autoritatile romane nu poate fi echivalata cu arestul la domiciliu

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a anunţat, Joi, că nu a admis solicitarea eurodeputatului român Cristian Terheş (PSD) prin care acesta cerea condamnarea statului român, protestînd împotriva izolării decise în lupta împotriva pandemiei de COVID-19. „Nivelul de restricţii impuse libertăţii de circulaţie a petiţionarului nu permite să se considere că izolarea generală dispusă de autorităţi a constituit o privare de libertate”, a stabilit instanţa cu sediul la Strasbourg, într-o decizie citată de AFP. „Măsura contestată nu poate fi asimilată unei măsuri de arest la domiciliu”, a insistat CEDO, respingînd cererea în unanimitate.

Conform CEDO, eurodeputatul PSD „nu a fost supus unei supravegheri individuale din partea autorităţilor”, nu a fost „constrîns să trăiască într-un spaţiu înghesuit” şi a putut „avea contacte sociale” şi să îşi părăsească domiciliul „din diferite motive”.

Prin urmare, el nu poate „invoca dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului în privinţa dreptului la libertate”, mai susţine CEDO, care a precizat totuşi că le-ar fi putut menţiona pe cele legate de „libertatea de circulaţie”.

France Presse reaminteşte că eurodeputatul a sesizat mai întîi instanţele din România, spunînd că a fost supus unei „reţineri administrative” din cauza izolării care a limitat ieşirile din casă în perioada 24 Martie-14 Mai 2020 în contextul stării de urgenţă, şi le-a cerut să dispună eliberarea sa imediată. 

02.08.25 - 21:07
01.08.25 - 13:07
02.08.25 - 12:28
01.08.25 - 13:08
01.08.25 - 13:06
02.08.25 - 12:30
03.08.25 - 12:50
03.08.25 - 12:46
01.08.25 - 13:04
02.08.25 - 12:24
03.08.25 - 12:48
02.08.25 - 12:26
03.08.25 - 16:19
02.08.25 - 12:31
04.08.25 - 13:36