Ce se intimpla cu Filat, doar el si temnicerii sai stiu!

Sputnik.md, care-l citează pe Igor Popa, avocatul lui Vlad Filat, notează că fostul premier Vladimir Filat nu este tratat regulamentar în Penitenciarul 13, iar instanța de judecată încalcă drepturile liderului PLDM. Din aceste motive, politicianul încarcerat a declarat greva foamei. Igor Popa a spus că această măsură extremă la care a recurs clientul său este periculoasă pentru viață și sănătate. Rudele lui Filat ar fi insistat și ele ca liderul PLDM să nu întreprindă acest pas, dar nimeni nu ar fi reușit să-l convingă.
”Situația a intrat într-un cerc vicios. Instanța a respins iarăși cererea noastră privind caracterul public al procesului. În consecință, Vlad Filat a hotărît, în semn de protest față de aceste abuzuri, să declare greva foamei. Am avut discuții cu dumnealui. Și rudele au insistat să renunțe la această măsură, care este periculoasă pentru sănătatea domnului Filat, dar așa a ales dumnealui să protesteze contra acestor decizii ilegale, pe bandă rulantă. Nici noi nu ne putem face meseria din cauza deciziilor judecătorilor. Pînă azi, nu a fost la el notarul. De asemenea, i-a fost redus timpul de plimbare și nu a avut posibilitatea să vorbească la telefon. Atitudinea față de el în penitenciar este, ca să zic așa, mai puțin amabilă”, a declarat, Marți, Igor Popa.
Nu negăm faptul că Filat n-ar avea păcate penale pentru care ar trebui să plătească. Nu negăm relevanța realității că Filat n-ar avea vinovății civice capitale față de cetățenii acestei țări! Negăm însă libertățile abuzive pe care și le asumă temnicerii lui Filat, aplicându-i acestuia un tratament pe care nu ne este greu să ni-l imaginăm a fi absolut discriminant, criminal. Să nu uităm că, totuși, Filat este lipsit doar de imunitatea parlamentară, un motiv în plus pentru temnicerii săi de a-i aplica un tratament absolut legal, nu privilegiat și nici de tip torționar. Abuzurile violente și răzbunările la comandă din pușcăriile moldovenești sunt binecunoscute.
Drama pe care i-o bănuim lui Filat este aceea că poate fi conștient de faptul că plătește pentru ceea ce n-a făcut, nu pentru ceea ce, cu siguranță, a făcut. O altă dramă a lui, pe care suntem siguri că nu o conștientizează, este aceea că, pînă să fie întemnițat, n-a fost capabil să-și construiască prietenii trainice și oneste, iar acest adevăr răzbate din puținele lui mesaje pe care le transmite. Nu cei care l-au trădat sunt de vină, în primul rînd, ci el, care n-a știut să-i facă dependenți de prietenii trainice, pe viață. Drama fundamentală a lui Filat, totuși, este aceea că nu a trăit cu propriul popor în nevoile, deznădejdile și speranțele cu care i-a hipnotizat pe moldoveni ca să-l aleagă.
Cu toate acestea, Filat are dreptul să fie tratat omenește, nu ca un criminal în serie. Toată retorica proeuropeană a actualei Puteri este anulată rușinos și vulgar de modul abuziv în care Filat a fost încarcerat, este judecat și tratat în detenție. Căpcăunilor Puterii nu le pasă de practica juridică europeană în cazuri similare. Avem motive temeinice să credem că Filat nu a declarat greva foamei din teribilism sau de dragul recuperării unei notorietăți pozitive. Încearcă cineva să-și imagineze la ce suplicii și umilințe este supus Filat dacă, iarăși, a luat această decizie? Forța din afară care îl condamnă pe Filat se izbește de FORȚA lui teribil de încăpățînată și, poate, justificată! Oricum, finalul va fi același pentru toți!
Kurt SOLOVIOV












