Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei a organizat săptămîna trecută o expoziţie dedicată construcţiei liniei de cale ferată Bender – Galaţi, celebrînd astfel 140 de la lansarea tronsonului, eveniment ce constituie un moment aniversar important din istoria Căilor Ferate din Moldova.

În premieră au fost expuse 32 de imagini din colecţia muzeală, care prezintă, pas cu pas, realizarea acestui drum de fier din Basarabia, cu o lungime de 304 km, ce lega Benderul de portul dunărean Galaţi. Scopul expoziţiei a fost să refacă, prin intermediul fotografiilor documentare de epocă, epopeea unui şantier feroviar - executarea lucrărilor de terasament, construcţia de poduri, de staţii de pompare şi turnuri de apă, de depouri şi staţii – lucrări finalizate într-un termen record de numai trei luni.

Staţia feroviară Căuşeni, de asemenea, a fost creată în cadrul acestui grandios proiect al vremii. Mai mult ca atît, printre imaginile expuse am descoperit două fotografii care nu ştiu dacă se mai găsesc undeva. Prima reprezintă o vedere generală de la 1877 a oraşului Căuşeni, şi a doua - procesul de construcţie a primei gări de la Căuşeni. Cred că asta ar trebui să umple inima oricărui căuşenean de mîndrie pentru faptul că localitatea sa a făcut parte dintr-un eveniment istoric de-o importanţă strategică.

Construcţia liniei de cale ferată Bender-Galaţi a fost aprobată în timpul războiului ruso-româno-turc din anii 1877-1878. Lucrările de construcţie, care au început la 27 iulie 1877, au fost puse în sarcina antreprenorului Samuel Poleakov, figură reprezentativă în domeniul feroviar din Rusia. În actele antreprenorului se specifica o condiţie esenţială – construcţia urma să se realizeze într-un termen record, de maximum patru luni. Toate etapele construcţiei noii căi ferate, de la lucrările topografice şi de proiectare pînă la darea în exploatare, erau marcate de termenul „record”.

Construcţia a demarat pe 5 sectoare concomitent. Gîndirea inginerească s-a confruntat cu mari dificultăţi, pentru că terasamentul căii ferate străbătea un teren accidentat, degradat de ravene şi traversat de multe rîuleţe şi lacuri. S-a depus un efort enorm: pentru nivelarea terenului pe alocuri a fost nevoie de executarea unor excavaţii sau dimpotrivă a rambleurilor, de construcţia unor poduri peste rîuri şi vîlcele.

La lucrările de construcţie au fost atraşi ţăranii din satele din apropiere, trei divizii de soldaţi din batalionul disciplinar, în total peste 11 mii de persoane.

Construcţia liniei de cale ferată Bender-Galaţi a completat harta feroviară din acea perioadă cu noi staţii, precum Bender, Căinari, Zloţi, Schinoasa, Valul lui Traian, Reni ş.a.

Un moment semnificativ îl constituie edificiile din lemn ale acestei căi ferate, construite după proiectul arhitectului-şef al oraşului Chişinău Alexandru Bernardazzi (1831 – 1907), personalitate notorie în arhitectura autohtonă din a doua jumătate a sec. XIX-lea – începutul sec. XX-lea.

Obiectivul principal al construcţiei a fost îndeplinit, potrivit înţelegerilor iniţiale, într-un termen record. Peste o sută de zile, la 4 noiembrie 1877, în gara Galaţi a sosit primul tren militar. Noua linie de cale ferată avea o lungime de 305 km, 204 poduri şi 88 de ţevi, 15 staţii şi 4 halte.

Construcţia unei căi ferate într-un ritm atît de rapid a trezit interesul în întreaga lume. În anul 1878, Juriul internaţional al Expoziţiei Mondiale de la Paris, unde a fost prezentat proiectul şi raportul cu privire la construcţia căii ferate Bender-Galaţi, i-a dat următoarea apreciere: „Este una dintre cele mai remarcabile construcţii moderne după ritmul de executare”.

Noua cale ferată şi-a îndreptăţit cu prisosinţă menirea strategico-militară. Aici se exploatau cu succes practic toate tipurile existente de locomotive, vagoane de călători, de poştă şi de marfă, rampe pentru mărfuri. Despre intensitatea circulaţiei, gradul de solicitare a acesteia, eficienţa utilizării parcului de locomotive şi vagoane vorbesc concludent actele originale de la 1879, păstrate pînă astăzi în arhive. Acestea denotă că în cîteva luni de la deschidere, circulaţia vagoanelor de marfă şi de călători se estima la cca 533 mii şi, respectiv, la 693 mii de km.

P.S. Pe lîngă mîndria faptului că mi-am descoperit oraşul de baştină ca parte a unui proiect istoric de anvergură, mă încearcă şi alte gînduri: cu toate posibilităţile actuale, ar reuşi oare autorităţile de azi să execute aşa ceva timp de trei luni? Asta în condiţiile în care azi peste trei luni trebuie numai să aştepţi un certificat cu ştampilă de la Inspecţia de construcţii. Mai departe nici nu mă afund în detalii că mi-ar trebui încă un spaţiu de ziar.

Lilia GRUBÎI