BRD SOLICITA OPINIA ASUPRA PROIECTULUI STRATEGIEI ”DIASPORA-2025”

Cetăţenii din ţară şi de peste hotare sînt invitaţi să vină cu sugestii şi propuneri pe marginea proiectului Strategiei naţionale cu privire la diaspora pe anii 2016-2025 ”Diaspora-2025”, elaborat de Biroul pentru relaţii cu diaspora (BRD) al Cancelariei de Stat şi publicat pe platforma Guvernului www.particip.gov.md.

Strategia ”Diaspora-2025” are ca scop dezvoltarea cadrului sustenabil şi comprehensiv de colaborare între instituţiile statului şi diaspora, bazat pe încredere, iniţiative şi programe comune.

Documentul strategic reflectă angajamentul Guvernului Republicii Moldova în dezvoltarea şi aprofundarea relaţiilor cu cetăţenii plecaţi peste hotare sau stabiliţi în afara ţării şi defineşte acţiunile prioritare în domeniul diasporei, migraţiei şi dezvoltării în vederea consolidării progresului obţinut în relaţiile cu membrii diasporei.

Potrivit şefului BRD, Valeriu Turea, ”Strategia „Diaspora-2025” este elementul definitoriu, care va sta la baza politicilor autorităţilor în raport cu diaspora în următorii zece ani. Din acest motiv, documentul trebuie să aibă un conţinut cît mai clar, să exprime cît mai exact exigenţele din domeniu şi să asigure o aplicare cît mai eficientă a obiectivelor formulate”. În acest context, cetăţenii sînt îndemnaţi să citească cu spirit critic şi constructiv proiectul şi să formuleze sugestiile şi propunerile, care consideră că vor aduce îmbunătăţiri textului documentului.

Necesitatea unei Strategii privind diaspora a apărut inclusiv în urma solicitărilor parvenite de la cetăţenii moldoveni de peste hotare, dar şi din dorinţa de a crea mecanisme, prin care diaspora ar putea contribui, la rîndul ei, la dezvoltarea ţării. Strategia conţine acţiuni concrete pentru consolidarea diasporei moldoveneşti prin lansarea unor programe pentru a extinde reţelele asociaţiilor şi a crea puncte de conexiune tematice, conform intereselor cetăţenilor aflaţi în afara ţării.

Acţiunile Strategiei sînt echilibrate şi realizabile şi pot contribui la creşterea cooperării dintre Guvern, autorităţile publice centrale şi locale, societatea civilă din ţară şi diaspora prin consolidarea şi extinderea abordării integrate a politicilor cu privire la diaspora, migraţie şi dezvoltare.