BNM A LANSAT PRIMA CAMPANIE NAŢIONALĂ PRIVIND PROMOVAREA PLĂŢILOR FĂRĂ NUMERAR

Banca Naţională a Moldovei /BNM/, în parteneriat cu Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE), a lansat campania naţională de informare cu privire la avantajele utilizării instrumentelor de plată fără numerar şi încurajarea utilizării acestora.
„Publicul va fi informat despre avantajele utilizării cardului bancar. Ne propunem să majorăm numărul de carduri utilizate. În prezent, băncile din Moldova dispun de produse generoase de servicii în acest sens, care permit clienţilor să facă tranzacţii din ce în ce mai rapid şi mai sigur”, a declarat guvernatorul BNM Dorin Drăguţanu.
El a adăugat că, deşi numărul cardurilor aflate în circulaţie este în creştere, „preferinţele utilizatorilor în mare parte se reduc la extragerea mijloacelor băneşti din bancomate cu utilizarea ulterioară a numerarului pentru efectuarea diferitelor operaţiuni de plată”.
O situaţie similară se înregistrează şi în cazul sistemelor de deservire bancară la distanţă de tip internet-banking, serviciu prestat de majoritatea băncilor comerciale. Deşi tot mai mulţi clienţi ai băncilor comerciale devin utilizatori ai acestui serviciu, puţini din ei îl utilizează pentru efectuarea achitărilor la distanţă.
”Ne unim eforturile pentru a îmbunătăţi nivelul de incluziune financiară şi a spori competenţa financiară a populaţiei din întreaga ţară”, a menţionat Monika Beck, preşedintele Consiliului de Administraţie al EFSE.
Pe parcursul campaniei de informare vor fi realizate spoturi, emisiuni şi interviuri la diferite posturi TV şi radio pe tematica instrumentelor de plată fără numerar. Totodată, a fost creată şi o platformă online - faranumerar.md, care se doreşte a fi o sursă de informaţii privind cele mai importante evenimente şi tendinţe din domeniul plăţilor fără numerar.
Potrivit datelor BNM, chiar dacă numărul cardurilor aflate în circulaţie este în permanentă creştere şi a atins cifra de 1 253 890 unităţi, doar 60,4 la sută dintre acestea sînt carduri active. 80 la sută din totalul operaţiunilor efectuate în Republica Moldova prin instrumentele electronice de plată se reduc doar la extragerea mijloacelor băneşti din bancomate şi doar 19,8 la sută reprezintă plăţile cu carduri în unităţile comerciale.
Ca valoare a tranzacţiilor cu instrumentele de plată electronică, 94,7 la sută reprezintă retragerile de numerar şi doar 5,3 la sută achitări cu cardul. În trimestrul trei al acestui an, un deţinător de card emis în Republica Moldova a efectuat în medie doar 1,35 plăţi fără numerar şi a accesat un bancomat de 3,8 ori. Pentru comparaţie, în străinătate utilizarea cardurilor emise în Republica Moldova pentru efectuarea plăţilor deţine o cotă substanţială şi consemnează 92,2 la sută din numărul total de tranzacţii.
Totodată, piaţa operaţiunilor cu carduri emise în Republica Moldova efectuate în ţară îşi menţine tendinţa din ultimii ani de creştere puternică, mai mult decît dublu peste media pieţei. Achitările cu instrumente de plată electronică s-au majorat în trimestrul trei 2014 cu 41,7 la sută faţă de perioada similară a anului precedent. Este al treilea trimestru consecutiv cînd plăţile cu cardul în reţelele comerciale şi alte unităţi ce prestează servicii a crescut cu peste 30 la sută, după ce în primul trimestru au atins nivelul de 31,6 la sută.
Sursa: Moldpres












