Despre captivitatea păsărilor, animalelor și a oamenilor

Autor: Mihai CONȚIU

Încă de mic copil, am avut în preajmă pisici și cîini pe care le și îi iubeam. Cînd am fost pentru prima dată la o grădină zoologică, am fost copleșit de două sentimente contradictorii – curiozitatea și uluirea față de păsări, pești, reptile și animale nemaivăzute de pe întregul Pămînt, dar și nedumerirea: de ce trebuie să stea închise în cuști dacă au fost sortite să viețuiască în libertatea Cerului și a Pămîntului? Rîndurile care urmează sunt consecință a vizitării unei alte grădinii zoologice, împreună cu un copil care parcă avea aceleași sentimente ca și cele ale mele de odinioară.

Circulă pe internet un filmuleț teribil și care ar trebui să ne dea mult de gîndit. După circa zece ani de captivitate în cușcă, un urs a fost eliberat și dus în habitatul lui natural, în pădure. Dobîndindu-și libertatea de mișcare, acest urs nu s-a avîntat în pădure să zburde, să-și caute alți urși drept viitori tovarăși sau să-și găsească un culcuș, ci, pur și simplu, a ”încremenit” în propriile-i deprinderi din cușcă – se plimbă într-un cerc imaginar, la fel ca în perimetrul restrîns în care a stat închis zece ani, fiind incapabil să simtă libertatea de dincolo de spațiul de captivitate la care fusese condamnat în cușcă. Cel mai probabil, va muri în acest ”ritual”.

Pisicile, de exemplu, sunt felinele care au nevoie cel mai mult de om și se atașează instinctual de un stăpîn și casa lui. La fel și cîinii, iar asta este o normalitate pînă în clipa în care i se pune lesă, în calitate de ”animal de companie” și este legat în lanț pe la gospodăriile țărănești, răpindu-i-se astfel libertatea de mișcare ce i-a fost destinată natural. Acești cîini, dacă sunt eliberați și lăsați în voia lor, revin la stăpînii lor pentru că s-au deprins cu captivitatea. Am cunoscut cîteva cazuri. Și ursul despre care scriam mai sus s-ar simți, instinctual, mai ”liber” dacă s-ar reîntoarce în cușcă!

În aceste sens, îmi amintesc de un poem al lui Evgheni Evtușenko, intitulat ”Monologul puiului de vulpe”.

Păsările zburătoare, toate, există spre a se bucura de libertatea văzduhului în care zboară, de ramurile copacilor pe care se așază și își fac cuib. Oamenii, în schimb, construiesc colivii în care închid papagali pe post de ”ornament viu de companie” în casele lor, deprind porumbeii să trăiască în cuști speciale (nu știu cum se numesc aceste adăposturi construite) și columbofilii chiar îi dresează, îi transformă în mesageri. Astfel, libertatea lor naturală este răpită/subjugată plăcerii omului dominator.

Ca o paranteză, vreau să precizez că aici este vorba despre părerile mele strict personale și nu intenționez să-i lezez cumva pe proprietarii de cîini ori păsări închise în colivie.

De un barbarism feroce mi se par și coridele spaniole în care ”viteazul toreador” ucide taurul în arenă spre deliciul spectatorilor. Ce diferență este între aceste spectacole și cele oferite vechilor romani de către luptele dintre gladiatori, ca să mă limitez doar la acestea?

Cîndva scriam: Vaca ne oferă lapte ca să ne hrănim, oaia ne oferă lapte și lînă pentru a ne îmbrăca, păsările ne oferă ouă pentru hrană, iar noi le ucidem pentru a le mînca și carnea. Există aici, parcă, un mesaj universal al vieții pămîntești de supraviețuire, potrivit căruia aceste vietăți, prin ofertele lor de hrană, parcă ne imploră să nu le ucidem, dar noi tot o facem. De ce omul, dacă este atît de viteaz și ”stăpîn al Pămîntului”, nu ucide, pentru hrană, vietăți care nu-i oferă nimic pentru a se hrăni, așa cum sunt leii, tigrii, lupii, ciorile, liliecii etc.? Măcar nu ucide albinele, fără de care viața pe Pămînt ar fi greu de imaginat!

Constatăm, așadar, că toate vietățile Pămîntului sunt ținute într-o anumită captivitate de către om, că libertatea și viața lor depinde de capriciile acestuia, dar el, omul, stăpînul planetei, este liber? Firește că nu! Animalul superior OM a fost dintotdeauna în captivitatea cuiva, iar aici mă refer la lideri sau despoți de tot felul, la legi și reguli sociale aberante impuse de către politicieni absurzi și Guverne abuzive, precum și la prizonieratul zilnic în care omul este biciuit de impozite, de reguli contra firii și multe altele. Omul nu a avut, nu are și nu va avea niciodată o libertate absolută, nici în chilii, în pădure sau pe vreo insulă pustie, iar asta pentru că nu este aidoma păsărilor și animalelor pe care le lipsește de libertate, le dresează și le ucide.

Nici cei care-l domină pe om – dictatori, Guverne, șefi de secte etc. – nu sunt liberi, la rîndu-le, iar asta pentru că sunt prizonierii propriilor fantasmagorii care-i domină, îi ucide în interior și, în final, sfîrșesc tot neliberi.

Cine rămîne liber cu adevărat de-a lungul existenței? Omul dominator nu, dar animalul neprins, cioara, vrabia, albina furnica și alte vietăți da!