Poliția cehă a reținut un bărbat străin, după ce s-a predat şi a revendicat un atac cu cocteiluri Molotov pe care l-a plănuit la ”Casa Rusiei”
Poliţia cehă a anunţat, Marţi, că a reţinut un bărbat suspectat de aruncarea unor cocteiluri Molotov către un Centru Cultural şi Ştiinţific rus, la Praga, săptămîna trecută, după ce acesta s-a predat, relatează AFP, potrivit News.ro.
Nimeni nu a fost rănit în acest atac, care a avut loc Joi seara şi a înfuriat Moscova, care l-a convocat pe ambasadorul ceh.
”Ieri (Luni), am reţinut un bărbat care s-a predat pentru a recunoaşte că el a atacat clădirea”, a anunţat pe X Poliţia. ”Este vorba despre un străin, care a declarat că a planificat atacul din Vara lui 2025”, a precizat ea, fără să-i dezvăluie nici naţionalitatea şi nici motivaţiile.
Centrul rus de Ştiinţă şi Cultură, cunoscut şi sub numele de ”Casa Rusiei”, a fost deschis în 1971, pe cînd fosta Cehoslovacie era condusă de către comunişti aflaţi sub conducerea Moscovei.
Directorul Centrului, situat în cartierul Dejvice, în Nordul Pragăi, Igor Girenko, a catalogat acest atac drept un ”atentat terorist”, într-un mesaj video publicat Vineri de către Ministerul rus de Externe.
”Sticle umplute cu un amestec incendiar au fost aruncate împotriva clădirii. Trei dintre ele au explodat în afară, iar trei au fost aruncate înăuntru, atingînd clădirea bibliotecii”, însă acestea din urmă nu au explodat, a precizat el.
Casa Rusiei are misiunea de a promova cultura, istoria şi limba ruse şi să servească drept loc de întîlnire ruşilor care trăiesc în Cehia.
Spre marea nemulţumire a Rusiei, Cehia a refuzat să recunoască acest centru drept clădire diplomatică, suspectîndu-l de difuzare de propagandă rusească.
Rusia a catalogat Cehia drept ”stat inamical” în 2021, cu puţin înainte să invadeze Ucraina, în Februarie 2022.
În acel an, serviciile cehe de informaţii au desemnat Moscova drept responsabilă de explozii care au avut loc în 2014 într-un depozit de muniţie în Estul Cehiei, soldate cu doi morţi. Exploziile au avut loc la cîteva luni după ce Rusia a anexat Peninsula ucraineană Crimeea, la începutul lui 2014.
