Oameni ai străzii care stau acolo cu lunile sau chiar un an ca la un azil de lux

Autor: Mihai CONȚIU

Săptămîna trecută, cu trimiterile/formalitățile de rigoare, m-am internat, pentru două zile, în Spitalul ”Sfînta Treime” din Chișinău pentru o banală intervenție chirurgicală. Este deja cunoscută realitatea că acest spital este lider național în tot ceea ce presupune o unitate spitalicească – aparatură modernă, saloane de internare exemplare, medici cu calificări excepționale, cadre medicale auxiliare responsabile, diagnostice precise, intervenții chirurgicale de mare profesionalism, tratamentul bolilor interne etc., etc. Practic, cînd spunem Spitalul ”Sfînta Treime”, spunem ”Spitalul Model Absolut” și veți înțelege mult mai bine de ce din rîndurile următoare.

Absolut întîmplător, plimbîndu-mă, din curiozitate, pe numeroasele și lungile coridoare care despart cabinete de consultații ori rezerve pentru bolnavii internați, am aflat despre un caz care, literalmente, m-a năucit și oarecum m-a revoltat. Astfel, l-am auzit pe un ”bolnav” de vreo 50-55de ani cum îi mărturisea altuia cît de bine se simte el acolo de cîteva luni, deși era vindecat încă din primele două săptămîni de internare.

Fiind interesat de ce stă în spatele unei internări atît de îndelungate fără vreo motivație medicală, am reușit să-l contactez, personal, pe dl Gheorghe Străjescu, doctor în științe medicale și vice-director, Departamentul ”Chirurgie”. Figurativ vorbind, realitățile descrise de el m-au lăsat mască! Iată despre ce e vorba! Anual, în medie, în ”Sfînta Treime” se internează în jur de 500 de pacienți din cam toate colțurile Țării, iar aici mă refer strict la acea categorie de ”pacienți oameni ai străzii”, care vin la spital fără vreo recomandare de la vreun medic, iar spitalul, din considerente umanitare, îi internează fără probleme pentru afecțiunile medicale pe care le au.

Adevăratele probleme, însă, survin atunci cînd acești ”pacienți oameni ai străzii” sunt vindecați și devin valizi pentru externare, însă ei refuză externarea, iar spitalul nu are absolut nici o posibilitate legală să-i evacueze pe acești pacienți abuzivi. În consecință, Spitalul ”Sfînta Treime” este nevoit să-i cazeze pe mai departe în rezervele în care au fost internați, să le ofere hrană zilnică luni de zile în șir. Au fost cazuri de astfel de pacienți care au refuzat externarea o jumătate de an și unii chiar un an întreg. ”Pacienții oameni ai străzii” se simt ca la hotel ori ca la un azil de lux și abuzează la limită de Administrația spitalului care nu are puterea de a-i evacua forțat.

Notam mai sus că astfel de ”pacienți oameni ai străzii” provin din cam toate colțurile Țării, iar eu am vaga bănuială că există o adevărată ”rețea informativă” în spatele acestor tipuri de internări justificate inițial, dar devenite, ulterior, abuzive. Problema din spatele acestei chestiuni cu ”pacienți oameni ai străzii” este aceea că ei, neplătitori de impozite și asigurări de sănătate fiind, abuzează de un spital în chip de adăpost pe banii contribuabililor. Ce face, în această situație, ”Centrul de găzduire şi orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil” din Chișinău și de ce Spitalul ”Sfînta Treime” a ajuns să i se substituie forțat?

Față de cele arătate mai sus, nu-mi pot permite să ofer sugestii ori soluții de rezolvare, însă consider că factorii responsabili ar trebui să ofere Spitalului ”Sfînta Treime” un cadru legal care să-i permită evacuarea silită a acestor ”bolnavi închipuiți” din spitalul pe care ei îl consideră un fel de hotel gratuit ori, așa cum spuneam mai sus, un fel de azil de lux. Eventual, să-i trimită la ”Centrul de găzduire şi orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil” din Chișinău ori în strada din care au venit, oricît de cinic ar suna. Am dreptate?