O mai fi rămas ceva autentic în această ţară?

Autor: Mihai CONŢIU

După cum v-am mai demonstrat-o şi în alte rînduri, „elita intelectuală” a Chişinăului, în special unii scriitori, istorici şi ziarişti, aici, acasă la ei, răcnesc din tot rărunchii că sunt anticomuniştii cei mai înverşunaţi de pe lume. Parcă au uitat că pînă mai ieri, pe vremea URSS, aceiaşi inşi proslăveau de zor puterea sovietică şi contribuiau, prin lucrări scrise şi ca activişti ideologici, la prosperarea comunismului patriei lor de atunci!

Doamnelor şi domnilor, un anticomunist autentic, unul convins definitiv în crezul lui, se manifestă critic faţă de absolut toţi adepţii acestei doctrine, indiferent de cît de notorie este personalitatea lor, credeţi-mă pe mine! În mod natural, logic, spiritul critic anticomunist al acestora ar trebui să se manifeste tot mai acut în cazul celor care, trăind cea mai mare parte a vieţii în capitalism, au aderat la doctrina comunistă şi au slujit-o doar de dragul propriului lor confort material.

„Argumentul” intelectualilor anticomunişti moldoveni ar putea fi şi acela că ei s-au născut în comunism, dar au avut şansa să descopere binefacerile capitalismului, de a face o comparaţie şi a alege democraţia în defavoarea totalitarismului comunist.

Pentru că se declară a fi „români-basarabeni”, le ofer exemple dezonorante şi de trădare din rîndul unor mari personalităţi din România, iar asta spre a vă convinge că anticomunismul lor este mincinos, conjunctural şi benefic în plan material personal, la fel ca şi în cazul pildelor de mai jos.

Cînd s-a instaurat oficial comunismul în România, după abdicarea forţată a Regelui Mihai I de România, pe 30 Decembrie 1947, toată elita intelectuală a ţării – diplomaţi, politicieni, istorici, filosofi, scriitori, profesori, medici, savanţi de renume etc. – a fost aruncată în închisori, unde cei mai mulţi dintre cei închişi au murit în torturi şi umilinţe de nedescris.

Nu toţi, însă, pentru că au fost şi lingăi de renume, care s-au vîndut comuniştilor şi au participat efectiv la consolidarea sistemului comunist în România. În timp ce marea elită a ţării era torturată în temniţe, scriitorul Mihail Sadoveanu trona ca un boier în Prezidiul Marii Adunări Naţionale comuniste. S-a vîndut comuniştilor ca cel mai mare trădător doar pentru a-şi păstra averile şi privilegiile. Bineînţeles că a şi scris despre „luminosul comunism”, romanul „Mitrea Cocor” fiind doar un exemplu. Ca o ironie, tare de minune i se potriveşte o refacere a unei epigrame scrisă de finul lui, renumitul Păstorel Teodoreanu, care fusese adresată iniţial lui Petru Groza, primul fost prim-ministru comunist, şi care sună astfel: „Din Galaţi la Port Arthur/ Sadoveanu, în carlingă, N-a văzut atîta cur/ Cît ar fi putut să lingă./

Tot de dragul păstrării privilegiilor şi, deci, din oportunism, s-au pus în slujba comuniştilor şi Tudor Arghezi şi marele George Călinescu. În timp ce aceştia şi alţi oportunişti slăveau comunismul nou instaurat în România, marele poet şi filosof Lucian Blaga, neadmiţînd să facă absolut nici o concesie noului regim, era marginalizat şi a murit în singurătate, iar la înmormîntarea lui, săvîrşită în taină, nu li s-a permis prezenţa prietenilor şi studenţilor săi.

Mari intelectuali, mari lichele umane! Cu toate acestea, opera lor a rămas, dar asta nu-i împiedică pe intelectualii români oneşti să le constate ticăloşenia, cinismul şi faptul că au fost în stare să calce peste cadavre de dragul propriului lor confort material. Cel puţin Arghezi şi Sadoveanu erau vestiţi pentru zgîrcenia şi rapacitatea lor cînd era vorba de bani. Au fost nişte fiinţe nemernice, care s-au vîndut comuniştilor numai pentru că le-au permis să trăiască la fel ca nişte boieri, ca adevăraţi moşieri într-o ţară în care floare intelectualităţii era exterminată în puşcării, iar poporul român era înrobit sub teroarea comunistă şi cu ajutorul lui Sadoveanu, Arghezi, Călinescu...

Are curaj vreun intelectuali „anticomunist” moldovean să condamne imoralitatea infectă a acestora? Bineînţeles că nu, căci, privind în oglindă, „anticomunismul” lor le-a adus acelaşi confort de care s-au bucurat şi Sadoveanu, Arghezi, Călinescu şi alţii. Tot ca şi atunci, poporul moldovenesc se împuţinează, este istovit de sărăcie în timp ce „elita intelectuală” moldovenească luptă împotriva comunismului. Lichelele n-au murit, ci doar s-au reinventat!