Absolut totul depinde de educație, dar și de Primării

Autor: Mihai CONȚIU

Cei care mă cunosc, mai cu seamă prietenii din România, știu că, de-a lungul vieții, pe lîngă cultul față de biblioteci, am avut și am și ”cultul pentru restaurante”. Am frecventat boem cele mai alese și vestite restaurante bucureștene, avînd drept convivi ilustre personalități din rîndul scriitorilor, actorilor, pictorilor, sculptorilor, cîntăreților, medicilor etc. Rostul prezențelor noastre în restaurante nu era să ne îmbătăm, ci să discutăm, să dezbatem creativ teme specifice momentului. În Chișinău, nu am întîlnit o astfel de atmosferă. Dincolo de toate, însă, în restaurantele din Chișinău există decență, bună servire și ambianță plăcută. În urmă cu mai multe luni, fiind vizitat de către o prietenă germană dornică să cunoască Chișinăul, am invitat-o la prînz și cină în cîteva restaurante care efectiv au încîntat-o. Nu același confort îl poți simți în puzderia de baruri și bodegi rău famate, iar asta ține de Primărie.

Prin mai multele mele călătorii prin Europa occidentală, dar nu numai, în restaurante, baruri și pe străzi nu vezi picior de bețiv, așa cum vezi destui în Chișinău care se împleticesc pe străzi, răcnesc, te abordează ori sunt agresivi. Pentru că mai multe luni pe an locuiesc și în orașul belgian Antwerpen, mă voi referi la realitățile de aici. Cine a vizitat acest oraș port, știe că sunt o mulțime de restaurante cu terase. Practic, sunt străzi întregi unde acestea sunt lipite unele de altele și sunt pline de clienți.

În vecinătatea casei în care locuiesc, sunt șapte astfel de localuri. După o sută de metri de casă, care-i situată într-o zonă centrală, există un parc cu o lungime de un kilometru, care-i flancat de două străduțe. Pe o latură sunt 21 de localuri cu terase, iar pe cealaltă 20. Seara, mai ales, toate sunt pline de clienți. De-a lungul anilor, am pășit prin foarte multe astfel de terase, braserii ori restaurante din întregul Antwerpen, inclusiv în multe alte orașe belgiene.

Peste tot pe unde am umblat, nu am văzut oameni beți, vociferînd ori certîndu-se pînă ajung la încăierări. Oameni de toate vîrstele, în general, se întîlnesc pentru a discuta afaceri, lucruri comune ori pentru relaxare și beau cu moderație o bere sau două ori un pahar sau două cu vin. Ei cînd ”depășesc măsura”, asta nu înseamnă ceea ce înseamnă pentru un ”profesionist” moldovean, ci un pahar sau două în plus atunci cînd rămîn pînă mai tîrziu. Am stat cu astfel de oameni la mese și chiar s-au mirat cînd m-au văzut bînd cam dublu față de ei, dar și pentru că nu m-am îmbătat vreodată. Firește că absolut toate aceste localuri servesc și mîncăruri, fiecare avînd profilul lui culinar – belgian, indian, chinezesc, turcesc, mexican etc. Cum să bei fără să mănînci? Cum să te îmbeți și să devii dizgrațios ori harțăgos dacă bei cu măsură?

În imensul parc de lîngă locuința mea din Antwerpen, există cinci locuri de joacă pentru copii, care-s dotate cu de toate, șiruri de scaune sau bănci la tot pasul și mese din scînduri. Permanent, atunci cînd timpul este frumos, prieteni sau familii se strîng la aceste mese ori pe întinderile de gazon și mănîncă bucate aduse de acasă și o sticlă sau două cu vin. Toți sunt parcă desprinși dintr-un tablou al liniștii și civilizației. Comparativ cu aceste ”întruniri cîmpenești” din Antwerpen, îmi aduc aminte de ”frigăruile moldovenești din aer liber”, care-s însoțite de cantități apreciabile de vin ori alte tării și la care se cîntă, se face larmă, destui se îmbată și se iau chiar și la harță.

Explicația lipsei de bețivi din localuri ori pe străzile de aici o găsesc în educația de acasă și în sistemul educațional instituționalizat pe care îl cunosc foarte bine, începînd cu grădinița și terminînd cu universitatea. Aici, pînă la 3 ani, copiii merg la grădiniță, de la trei la șase ani merg tot la un fel de grădiniță, numai că belgienii o numesc școală, iar de la șase ani încep școala generală. Chestia e că pînă la șase ani copiii deja învață alfabetul, să-și scrie numele, să numere etc.

De mici, acasă și la gădiniță ori școală, copii sunt învățați să selecteze deșeurile menajere, să nu traverseze strada singuri, să respecte bunurile și jucăriile celorlalți copii, să nu ia vreo jucărie străină ori alte obiect uitate în parc de alți copii ori părinți, să nu arunce pe jos, în stradă, în parc sau la locul de joacă ambalaje de bomboane sau ciocolată ori sticle goale, ci să le ducă la colectorul public de resturi, să respecte autoritățile școlare și cele publice și tot așa. Aici, după vîrsta de trei ani, copiii sunt abonați la biblioteca școlară, își aleg singuri cîte o carte ilustrată săptămînal, iar părinții i-o citesc pînă cînd ajung să o citească singuri, ca să vedeți de cînd se începe ”dependența de bibliotecă”! Pe de altă parte, sportul este o componentă de bază a educației sănătoase a copiilor. Încă de mici, copii sunt antrenați să meargă pe bicicletă, să alerge, să înoate, să meargă la cursuri de dansuri etc. În grădinițele, școlile, la locurile de joacă ori în parcurile de aici nu pot fi văzuți copii care se ceartă sau se încaieră – toți sunt prieteni și se ajută unul pe altul.

Credeți că am dreptate dacă afirm că un astfel de sistem educațional explică de ce acești copii nu pot devenii adulți bețivi în devenire? Are sau nu sistemul moldovenesc de educație carențe extrem de grave? Ca să aflați, gîndiți-vă la numărul de bețivi pe care îi întîlniți pe străzi ori prin toate bombele în care se vinde alcool fără mîncare. Aici Primăria are o imensă responsabilitate, inclusiv subdiviziunile care dau aviz de funcționare pentru tot felul de așa-zise baruri în care se vinde doar alcool, nu și mîncare. Am tot observat astfel de antecamere ale morții și am constatat că sunt acceptate ca o normalitate. Știți că există astfel de bombe în care se vinde alcool clienților ”pe caiet”, ca să-i stimuleze să fie cît mai fideli, dar ca să le și încaseze o bună parte din salarii cînd vin ca să-și plătească datoriile?

Observăm, deci, că simultan cu carențele extrem de grave din sistemul educațional avem de-a face și cu unele carențe de-a dreptul criminale, de care se fac responsabili cei care autorizează funcționarea unor bodegi ca cele amintite mai devreme. Primăria Chișinăului are responsabilități majore de care se pare că nici nu are habar ori le ignoră. De exemplu, fostul primar din Antwerpen, actualmente premier, a făcut pentru acest oraș niște lucruri extraordinare, dintre care acum amintesc doar despre contribuția lui la stîrpirea unor clanuri criminale și statornicirea unor relații interumane egale între toți locuitorii orașului de diferite etnii, prin eliminarea programatică instituțională și civică a oricăror tendințe discriminatorii.

Se înhamă Primăria Chișinăului la așa ceva? Este capabilă? Nu cred!

P. S. Sigur că și în Occidentul european există niște ”bețivi specifici”, iar aici mă refer la unii microbiști de pe stadioane, dar și la niște grupuri rebele și depravate de tineri, însă acești bețivi nu definesc, în ansamblu, națiuni ca Marea Britanie, Scoția etc.