BARBATUL SI FEMEIA RAC. CE II UNESTE SI CE II DESPARTE!
De la începuturile astrologiei, zodia Racului a fost asociată cu apa şi cu Luna. Sînt două simboluri primordiale, strîns legate de tradiţie. Iar nativii Rac, în special femeia Rac, sînt tradiţionalişti. Ei respectă valorile morale autentice şi în casa lor fac tot posibilul să fie mereu armonie.
Femeia Rac
Este delicată şi foarte feminină. Pune mare accent pe confortul ei şi caută mereu sprijin în persoanele dragi din jurul ei. Îi plac petrecerile şi este mereu înconjurată de un cerc de prieteni care îi oferă atmosfera boemă şi relaxată de care are nevoie. Cu toate că are nevoie de prietenie şi afecţiune, nativele Rac, suspicioase şi secretoase, îşi pierd adesea încrederea în prieteni din motive puerile.
Femeia Rac se va mîndri întotdeauna cu familia ei, cu realizările copiilor sau cu frumuseţea casei în care locuieşte. Îi place să trăiască într-un univers armonios, în care predomină liniştea şi amintirile deosebite din trecut.
Spirit cultivat şi rafinat
Atrasă de cultură şi studiu, femeia născută sub semnul Racului îşi va căuta mereu o slujbă legată de carte şi de educaţie. Poate deveni o excelentă profesoară sau scriitoare, poate munci cu drag într-o librărie sau într-un muzeu de istorie. Este foarte important pentru ea să aibă o carieră stabilă, lipsită de surprize neplăcute, de aceea acceptă mai degrabă slujbe administrative, decît de conducere.
Cum este bărbatul Rac
Deseori te surprinde cu firea lui schimbătoare. Nu te poţi baza pe ceea ce îţi promite şi nici nu ştii dacă te va mai suna a doua zi. Nu are prea mare încredere în el, cînd vine vorba de dragoste, deşi poate citi sufletul unei femei. Cînd este nervos sau trist, este mai bine să fie lăsat singur, deoarece niciun sfat nu îi poate schimba atitudinea. Singur va redescoperi energia necesară pentru a merge mai departe.
Medicina, o alegere potrivită
În general, bărbaţii din zodia Racului sînt plini de viaţă, cuceresc atenţia celor din jur, mai ales a femeilor, şi le place foarte mult viaţa de noapte. Spre deosebire de femeia Rac, în tinereţe fac excese. Mai tîrziu, se mîndresc cu viaţa lor de familie şi chiar te plictisesc cu poveştile despre copiii lor.
Nu au o înclinaţie deosebită spre afaceri şi trebuie să muncească foarte mult pentru a-şi asigura un viitor fără griji. Lucrează cu mare plăcere în domenii legate de cultură, în avocatură şi în sănătate. Racii pot deveni doctori excelenţi, deoarece au un simţ umanitar foarte bine dezvoltat.
Sursa: libertatea.ro