AVANTAJELE REALE ALE INTEGRĂRII REPUBLICII MOLDOVA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ
Concursul de eseuri „Pariaţi pe UE!”
Daniela TIMOFTI, studentă anul II, USM, cîştigătoarea Premiului I
„Valoarea seminţei e determinată de rodnicia ei, valoarea unui om constă în folosul pe care-l aduce semenilor săi”. (G. Garibaldi)
Moldova este acel petic de pămînt scăldat cu sîngele strămoşilor care au luptat secole la rînd pentru purificarea şi independenţa acestei ţări. Moldova este ţara mea, este centrul universului meu, aici m-am născut şi aici este viitorul meu, un viitor prosper şi luminat, un viitor mult mai bun pentru mine şi familia mea.
După obţinerea Independenţei, în 1991, Moldova trece printr-o perioadă mai dificilă, încearcă cu greu să-şi aducă pe calea cea dreaptă cetăţenii ei, explicîndu-le adevărata sa istorie, adevărata limbă şi tradiţiile strămoşilor noştri, care au fost uitate. Deseori întîlnim dificultăţi în propria noastră ţară, fiindcă de multe ori sîntem nevoiţi să vorbim în altă limbă decît cea română, iar atunci mă gîndesc dacă acesta este viitorul ţării, pe care-l visau strămoşii pentru noi, aceia care au luptat sacrificîndu-şi viaţa pentru limba noastră şi pentru un viitor prosper!?
În marile şi aglomeratele probleme cotidiene pe care le întîlnim în fiecare zi, cetăţenii Republicii Moldova îşi pot găsi salvare doar prin integrarea în Uniunea Europeană, care este o uniune economică şi politică dezvoltată în Europa şi care optează pentru dezvoltarea statelor care fac parte din ea. Optează pentru consolidarea economiei şi a siguranţei unei vieţi mai bune, însă ca să facem parte din această mare şi importantă uniune trebuie să depunem multe eforturi şi să nu renunţăm, fiindcă Uniunea Europeana îşi doreşte persoane sigure pe sine, care ştiu ce vor de la viaţă, care luptă pentru unele idealuri, nu simpli trecători care merg prin viaţă fără a lăsa o urmă de amintire, fără a lupta pentru prosperitate.
În timp ce unii cetăţeni îşi doresc cu ardoare integrarea în UE, există unele persoane din Moldova care văd un viitor diferit, cu alte standarde şi principii – adică un viitor legat de Uniunea Vamală.
Mă gîndesc că sindromul Stockholm poate fi asociat uşor cu ţara noastră atunci cînd vine vorba despre Rusia. Trădată, batjocorită, forţată să înveţe o nouă limbă şi o nouă istorie, se pare că Moldova, aşa cum îi este în fire, iartă, uită şi trece mai departe. Nu înţeleg de ce permitem o astfel de umilinţă atunci cînd putem alege o altă cale? Interesant este că Rusia a interzis importul de fructe şi legume moldoveneşti în momentul în care şi-a dat seama că Moldova se apropie din ce în ce mai mult de UE. Ba mai mult, anul trecut, Rusia a pus un embargou pe vinul moldovenesc, iar importul de carne din Moldova a fost şi el interzis tocmai în ziua ratificării acordului cu UE. Să fie oare o coincidenţă sau un scop bine determinat?
Poporul nostru, astăzi, este împărţit în cele patru zări ale lumii pentru a căuta un loc de muncă. Nu vreau să dau vina pe situaţia din ţară, nu este nimeni vinovat. Ceea ce vreau să afirm este că datorită acordului privind libera circulaţie a moldovenilor în UE, familiile au avut şansa să se revadă, unele persoane şi-au găsit un loc de muncă oficial în Uniunea Europeană. Aici vreau să fac o comparaţie cu Rusia, unde majoritatea cetăţenilor noştri lucrează la negru, unde salariile sînt joase şi uneori banii nici nu ajung la muncitori.
Eu pariez pe UE şi vin cu argumente care vor elucida decizia mea. Europa este o forţă, o totalitate şi totuşi o integritate. Europa înseamnă dezvoltare, înseamnă studii şi cunoştinţele pe care tinerii ţării noastre pot să le obţină, ca mai apoi să le investească acasă. Europa înseamnă leagănul civilizaţiei moderne, semnifică ajutor în diverse proiecte şi scopuri sociale.
În fiecare zi auzim la tv sau la radio despre noile proiecte finanţate de UE în ţara noastră, în fiecare zi UE pune preţ pe dezvoltarea Moldovei, dezvoltă educaţia, implementează proiecte pentru tineri, pentru un mediu şi o lume mai bună, pentru o justiţie şi un trai decent. Direct sau indirect, Europa ne poate ajuta să ne ţină cînd cădem, să ne ajute cînd mergem pe un drum greşit, luminăndu-ne calea.
Personal, consider că Uniunea Europeană este cheia pentru viitorul prosper al Moldovei. Intrînd în această uniune economică şi politică, avem şansa de a primi investiţi majore în ţara noastră, de a dezvolta turismul, dar cel mai mult de a aduce poporul nostru acasă înapoi. Credeţi că dacă aici se vor investi bani în proiecte, în diverse activităţi care vor crea locuri de muncă, persoanele plecate nu se vor întoarce ? Se vor întoarce pentru că vor avea la ce, vor avea unde şi vor avea cu ce să înceapă o nouă viaţă aici, acasă, într-o Moldovă integrată.
Bătrînii pot face război, dar numai copiii vor face istorie
Tinerii sînt viitorul, iar implicarea tinerilor în construcţia europeană a fost unul dintre obiectivele scrise în Declaraţia de la Laeken în 2001. Tinerii sînt prezentul, dar şi viitorul Europei, ei sînt aceia care pun bazele dezvoltării şi care aduc o contribuţie extrem de importantă. Se spune ca bătrînii pot face război, dar numai copiii vor face istorie, deci viitorul este în mîinele tinerilor. Privim încrezători spre poarta viitorului, în oglinda de mîine şi sîntem plini de speranţă. Avem încredere în tineri, iar această încredere în noi se datorează faptului că ştim că tinerii de astăzi se axează în special pe cooperare, ei nu vor face război, ei nu vor duce lupte, ci tratate pe cale paşnică. Deci, tinerilor, în voi stă integrarea şi dezvoltarea ţării noastre!
Europa este mai mult decît un concept economic, ea trebuie dezvoltată ca o comunitate bazată pe un sistem de valori bine definite şi care oferă siguranţa unui continent, a unei familii mari şi unite pe cale paşnică. Da, ştiu, viitorul este promiţător, însă şi real.
Noi, tinerii, prezenţi în Moldova în acest moment, avem o oportunitate importantă pe plan istoric de a ne face cunoscute ideile şi părerile, fiindcă sîntem prima generaţie din Moldova care trăieşte într-o Europa nedespărţită de Cortina de Fier aspră a timpurilor trecute, prin noi curge sîngele mîndriei, care vrea să facă ceva pentru ţară noastră şi noi nu vom ezita niciodată să spunem că ,,Noi sîntem Europa”.
În urma aderării Moldovei la UE, cetăţenii Moldovei vor avea, în mod automat, drept de rezidenţă în alt stat membru al UE. Ei vor beneficia de acelaşi tratament ca cetăţenii acelui stat membru al UE, în care se deplasează în ceea ce priveşte sistemul de asigurări sociale şi de sănătate. Moldova va deveni un stat fortificat, un stat cu un viitor strălucit şi prosper. Un stat nou european bazat pe o istorie şi un trecut zbuciumat care a dus la prosperitate.
Consider că noi, cetăţenii Moldovei, ne-am putea găsi alinarea în Uniunea Europeană, aici am putea cu adevărat să luptăm pentru idealurile noastre, să învăţăm peste hotare, să putem călători liber şi să uităm de discriminare. Noi vrem aderarea Moldovei pentru un viitor mai frumos.
Avem nevoie să facem parte dintr-o Europă puternică, care să facă conexiune cu toate teritoriile pentru a avea influenţă, pentru dezvoltarea socială şi economică şi consider că noi putem crea viitorul nostru aşa cum vrem, un viitor frumos şi dezvoltat !
Prin urmare, mai multe avantaje vom avea dacă vom da mîna cu Europa şi ne vom îndepărta uşor de Rusia. Cred că am trecut prea mult timp prin umilinţă, trebuie să ne îndreptăm spre ceva sau cineva care ne preţuieşte!