Austria intra in carantina partiala

Guvernul austriac a anunţat, Sîmbătă, că țara intră, de Marți, 3 Noiembrie, într-o nouă perioadă de așa-zisă carantină parțială, în care sunt suspendate activitățile neesențiale, în încercarea de a opri al doilea val al pandemiei de COVID-19. Vor fi interdicţii de circulaţie, iar restaurantele, hotelurile, instituţiile culturale şi sportive se închid. Petrecerile, inclusiv nunțile, sunt interzise.

„O a doua izolare va fi în vigoare de Marţi pînă la sfîrşitul lunii Noiembrie”, a anunțat cancelarul conservator Sebastian Kurz, într-o conferinţă de presă, transmite Agerpres. Viaţa socială va fi afectată „dramatic”, a avertizat cancelarul. El a spus că speră să se revină la o viaţă mai normală şi la „mai multă libertate” în Decembrie, avînd în vedere sărbătorile de la sfîrşitul anului.

Petrecerile, nunțile, tîrgurile de Crăciun sunt interzise

Astfel, deocamdată, va fi interzisă ieşirea din case între orele 20:00 şi 06:00, iar întîlnirile private vor fi limitate la maximum două familii. 

Dincolo de închiderea muzeelor, teatrelor, cinematografelor sau piscinelor, toate evenimentele, cu excepţia înmormîntărilor, sunt anulate, inclusiv nunţile, petrecerile de ziua de naştere şi tîrgurile de Crăciun, o tradiţie care atrăgea de obicei milioane de vizitatori în fiecare an în ţară, scrie AFP.

Companiile de catering şi turism au criticat imediat aceste noi măsuri, cerînd ajutor financiar, în timp ce în rîndul populaţiei pare să domine resemnarea. Potrivit Reuters, companiile obligate să închidă vor primi un ajutor în valoare de 80% din vînzările pe care le înregistrau în aceeași perioadă a anului trecut.

Fanilor li se interzice participarea la evenimente sportive de nivel înalt, iar sporturile la nivel de amatori nu pot avea loc decît în exterior şi fără contact fizic.

Școlile și creșele rămîn deschise

La fel ca în Anglia, spre deosebire de măsurile din Primăvară, şcolile şi creşele vor rămîne deschise

În cazul liceelor şi universităţilor, cursurile se vor desfăşura online, în timp ce telemunca este puternic încurajată.

În schimb, spre deosebire de Marea Britanie și alte țări care au adoptat restricții, în Austria magazinele şi saloanele de coafură şi frizeriile rămîn deschise. 

Măsurile urmează să fie aprobate Duminică de Parlament, însă pentru interdicția de circulație, Parlamentul va trebui să-și dea acordul la fiecare zece zile, scrie dpa.

Măsurile luate de Austria seamănă foarte mult cu cele stabilite de Germania vecină, deși situația epidemiologică în Austria este mai gravă.

Austria, evoluție îngrijorătoare a cazurilor de COVID

Austria, care a fost relativ cruţată de primul val al pandemiei, înregistrează o explozie a numărului infecţiilor în ultimele săptămîni. Ţara de 8,8 milioane de locuitori înregistrează acum peste 5.000 de cazuri zilnice, faţă de numai 1.000 la începutul lunii Octombrie, iar spitalele se confruntă cu un aflux din ce în ce mai mare de pacienţi. Au fost declarate 1.109 decese de la izbucnirea pandemiei. Sîmbătă, Austria a raportat 5.349 de cazuri noi în ultimele 24 de ore, după ce Vineri anunţase un record de 5.627.

„Dacă nu acţionăm acum, capacităţile de terapie intensivă vor fi saturate”, a avertizat cancelarul. El spune că ar fi de așteptat o inversare a tendinţei după „cel mult 7 pînă la 14 zile".

Șeful Guvernului declarase anterior că doreşte să „facă totul pentru a evita o nouă izolare”, după restricţiile din Primăvară care au împins economia în recesiune, dar a fost nevoit să ia aceste noi măsuri în faţa deteriorării rapide a situaţiei sanitare.

În ultimele două săptămîni, Austria a înregistrat aproximativ tot atîtea cazuri ca şi Marea Britanie sau Italia, ţări cu populaţii de aproximativ 60 de milioane de locuitori, conform datelor ECDC. În ultima săptămînă a existat o accelerare rapidă, cu un salt de 26% de Joi pînă Vineri.