ATACUL ”RIDER” AL STATULUI ÎMPOTRIVA ”MOLDOVEI SUVERANE” CONTINUĂ!

Se urmăreşte lichidarea noastră prin intermediul Cancelariei Guvernului şi a AGEPI

„Statul de drept” al unor oameni vicleni şi prefăcuţi nu se lasă şi nu ne mai lasă în pace. Pe noi, pe „Moldova Suverană”. Europa liberă are dreptul la existenţă, iar Moldova suverană nu are. Lămurim chestiunea. Noi ştim foarte bine cine l-a dezinformat pe ex-premierul Vlad Filat (oficiali ca Victor Bodiu, Eduard Bănăruc şi oameni din presă), determinîndu-l să emită, în 2010, o Hotărîre ilegală de Guvern. Potrivit acesteia, a fost stopat procesul de lichidare a fostului oficios guvernamental, finalizat în proporţie de 95%. Tot ilegal, în contradicţie cu Legea Presei, s-a decis reînfiinţarea ÎS „Moldova Suverană” şi înscrierea ei la AGEPI; a fost angajat de formă un administrator, plătit din bani publici, care, după mai bine de un an, a fost demis. Iar toate acestea, în mintea lui Bodiu şi Bănăruc, pentru a ne lua cu japca ziarul unde tragem foame şi noi ca întreaga populaţie.

Dosarul procesului intentat de noi Cancelariei Guvernului şi AGEPI a fost retrimis de CSJ la Curtea de Apel pentru rejudecare. După circa un an şi jumătate de „uitare” a lui în arhivă, dosarul a fost repus pe rol. La şedinţa din 4 Aprilie, juristul Cancelariei Guvernului a cerut amînarea şedinţei deoarece nu are cine reprezenta fantomatica ÎS „Moldova Suverană”, urmînd să-şi angajeze, de formă, alt administrator, plătit tot din bani publici. Următoarea şedinţă de judecată va avea loc pe 30 Mai. Îşi va angaja Cancelaria un om de paie pînă atunci sau va tergiversa acest dosar pînă la infinit?

În cazul dat, sunt două variante de finalizare: 1) Dată fiind ilegalitatea Hotărîrii de Guvern, dacă avem parte de un proces echitabil, cîştigăm în instanţele naţionale, dar şi la CEDO, iar pagubele pe care trebuie să le recuperăm de la stat din cauza Cancelariei Guvernului şi AGEPI sunt imense. 2) Guvernul se află în situaţia delicată prin care ar trebui să abroge Hotărîrea ilegală din 2010.

Avem dreptate, d-le Al. Tănase, căci ştiţi despre ce-i vorba? Pînă una alta, înregistrînd pierderi financiare imense începînd cu anul 2010, continuăm să fim victimele unui atac de tip „rider” declanşat împotriva noastră de Cancelarie şi AGEPI, iar oficialii UE sunt la curent cu aceasta! Ce mai credeţi domnule Dirk Schuebel? Sau Moldova Suverană nu trebuie să existe?

Moldova Suverană

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40