ARMATA RUSA ANUNTA OPRIREA RAIDURILOR AERIENE LA ALEP
![](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/3f6348e5eb131be600507b9c7e63bcd1.jpg)
Forțele ruse și siriene au anunțat că își suspendă raidurile aeriene la Alep (nord-vest), începînd de marți 07:00 GMT, înainte de programata "pauză umanitară" care ar urma să fie pusă în aplicare joi, 20 octombrie, a anunțat ministrul apărării rus, Serghei Șoigu. "Astăzi, începînd de la ora (locală) 10:00 dimineață (07:00 GMT), loviturile aviației ruse și siriene au încetat", a declarat Șoigu într-o reuniune a Statului Major al armatei ruse, explicînd că această oprire înainte de termen este "necesară pentru punerea în aplicarea a pauzei umanitare" pentru a permite civililor să plece din Alep joi. Potrivit lui Șoigu, al cărui discurs a fost transmis de televiziunea publică rusă, înainte de "pauza umanitară", trupele siriene se vor îndepărta de Alep pentru ca rebelii să poată părăsi orașul, cu tot cu arme, prin două coridoare special create în acest scop, între care drumul spre Castello. În total, vor fi create șase coridoare umanitare prin care să poată fi evacuați în condiții de securitate civilii, persoanele bolnave și cei răniți din Alep. "Cerem guvernelor țărilor avînd influență în partea de est a Alepului pentru a convinge liderii (rebelilor) să oprească lupta și să părăsească orașul", a adăugat el, referindu-se la Statele Unite ale Americii. Ministerul Apărării rus declarase luni că o pauză a atacurilor aeriene asupra celui mai mare oraș din nordul Siriei va intra în vigoare joi, 20 octombrie, de la ora locală 08:00 (05:00 GMT) pînă la ora locală 16:00 pentru a permite civililor și rebelilor să părăsească orașul. "Forțele ruse și siriene își vor suspenda în această perioadă atacurile aeriene și orice fel de tiruri", a asigurase generalul rus Serghei Ruțkoi. Serghei Șoigu a declarat că oprirea începînd de marți a raidurilor aeriene ar trebui să contribuie la succesul discuțiilor axate pe "separarea între opoziția moderată și teroriști la Alep", preconizate să înceapă miercuri la Geneva.
Sursa: Agerpres
![Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cd2185c355ff4ef7b9333fecd1d0412e.jpg)
![Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/01faafe1fb7532ef9dc1249ec1fea0de.jpg)
![La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/98a59213ffa1b1d4ef96a0be28eafd05.jpg)
![Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/2bdb087e1fbe73f9065f7636ec8eed12.jpg)
![În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/7de07c5cef6577dcc450f4e516bdb664.jpg)
![După tarifele aplicate Chinei, Mexicului și Canadei de către Trump, acțiunile producătorilor auto europeni au scăzut drastic După tarifele aplicate Chinei, Mexicului și Canadei de către Trump, acțiunile producătorilor auto europeni au scăzut drastic](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/ea38e1b723660dc292375fedb6ccb9a1.jpg)
![Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/123d829308134b07dfb4f31a93023e49.jpg)
![SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cef3d06838597aeb35f4a67df14f71e0.jpg)
![Elon Musk vrea să închidă USAID Elon Musk vrea să închidă USAID](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/c3a18fee831f5f3cab42e6e9b6d22378.jpg)
![Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie” Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie”](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/c9ee3a68a88b1abc8900c45654fd7b97.jpg)
![Majoritatea ultraortodocșilor israelieni refuză să se conformeze ordinelor de încorporare în Armată Majoritatea ultraortodocșilor israelieni refuză să se conformeze ordinelor de încorporare în Armată](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/ec0c16b98ac088b413871a770cfbffd8.jpg)
![Guvernul britanic adoptă măsuri severe împotriva căilor prin care inteligența artificială este folosită spre a crea conţinut pornografic infantil Guvernul britanic adoptă măsuri severe împotriva căilor prin care inteligența artificială este folosită spre a crea conţinut pornografic infantil](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/aaaaa1f972d0e73ef5b265c4efa8ee13.jpg)
![Misterele construcției piramidei lui Cheops Misterele construcției piramidei lui Cheops](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/e7aa71dcf9dd99d4580281f715c415ae.jpg)