ARESTARI IN SUA, PE FONDUL TENSIUNILOR INTRE AFROAMERICANI SI POLITISTI

Forțele de ordine americane au efectuat peste 200 de arestări în mai multe orașe în cursul manifestațiilor din cursul nopții de sîmbătă spre duminică, în contextul acutizării tensiunilor între afroamericani și polițiști. Aceste arestări au survenit la 48 de ore după ce un fost soldat de culoare a deschis focul asupra polițiștilor din Dallas, ucigînd cinci dintre ei și rănind alți șapte. Președintele Barack Obama se va deplasa marți în acest oraș din Texas, unde va pronunța un discurs în cadrul ceremoniei ecumenice, a anunțat Casa Albă duminică. Dar manifestanții care s-au adunat sîmbătă seara voiau să aducă un omagiu în special afroamericanilor uciși de polițiști, după două decese petrecute în statele Louisiana și Minnesota, filmate de martori. Aceste înregistrări video au fost vizionate de milioane de ori pe internet și au șocat opinia publică. Una dintre aceste omucideri s-a desfășurat pe un drum din Saint Paul, în cursul unui banal control rutier. Philando Castile, angajat al unei cantine școlare în vîrstă de 32 de ani, a fost împușcat mortal cu mai multe gloanțe miercuri, sub privirile însoțitoarei lui și a fetiței acesteia. Polițistul care a tras și-a justificat gestul prin faptul că victima avusese o armă în mașină. În consecință, 21 de agenți care mențineau ordinea în acest oraș din Minnesota au fost răniți în noaptea de sîmbătă spre duminică, au indicat autoritățile, cînd o manifestație a degenerat, participanții aruncînd pietre în forțele de ordine și refuzînd că evacueze o arteră rutieră. O altă manifestație tensionată s-a derulat la Baton Rouge, orașul din Louisiana în care un afroamerican, vînzător ocazional de CD-uri, a fost placat la pămînt de doi polițiști marți, fiind ulterior împușcat.

Sursa: Agerpres

01.02.25 - 12:17
01.02.25 - 12:25
01.02.25 - 12:18
01.02.25 - 12:22
01.02.25 - 12:26
03.02.25 - 12:54
03.02.25 - 12:56
03.02.25 - 12:51
03.02.25 - 12:55
02.02.25 - 14:37
03.02.25 - 12:52
02.02.25 - 14:32
01.02.25 - 12:21
04.02.25 - 13:14
04.02.25 - 13:10