„Iubirea” păguboasă de „frate”

Autor: Mihai CONŢIU

Aici, în Republica Moldova nu etnicii ruşi, ucraineni, găgăuzi etc. sunt anti-români, aşa cum sunt predispuşi isteric unii să reclame, ci tocmai acei aşa-zişi „români-basarabeni unionişti”. În cele ce urmează nu intenţionez nici pe departe să acuz pe cineva, ci, pur şi simplu, constat o serie de realităţi mai mult decît evidente, asta chiar şi cu riscul de a repeta, în fond, afirmaţii mai vechi.

Începînd cu anii 1990, aşa-zişii „români-basarabeni” şi-au clădit cariere, şi-au făcut adevărate profesiuni de credinţă din „unionism”. Ei „luptă” de peste două decenii să unească Republica Moldova cu România şi „să repună în drepturi” limba română pe aceste meleaguri. Această „luptă” este suspectă tocmai din pricina contextului nefiresc în care se desfăşoară.

Lupta pentru un ideal naţional presupune, de regulă, o doză considerabilă şi determinantă de ceea este deja definit ca „romantism revoluţionar”. La baza instaurării regimurilor comuniste, de pildă, chiar dacă, în faza iniţială, o fi existat un anume romantism revoluţionar de care au fost animaţi liderii, acesta a fost compromis irevocabil tocmai din cauza „sprijinului din afară”. Pînă şi revoluţia bolşevică a fost finanţată din exterior, iar ulterior Cominternul a tot finanţat „avînturi revoluţionare” din belşug.

Pe de altă parte, Revoluţiile de la 1848, oprindu-mă la cele din Ţările Române, au fost iniţiate de lideri într-adevăr romantici, care au făcut revoluţii pe banii lor din dragoste faţă de ţară şi viitorul naţiunii. Paşoptişti ca Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Ioan Cuza, Nicolae Bălcescu, Gheorghe Magheru, Pop Şapcă, Christian Tell etc. nu erau nişte amărîţi din punct de vedere financiar. Ei n-ar fi admis în ruptul capului ca revoluţiile iniţiate de ei să fie finanţate de turci, ruşi, francezi, nemţi, unguri sau austrieci.

Au existat, în perioada interbelică, nişte diplomaţi români de pe la Legaţiile româneşti de la Paris, Viena sau Roma care şi-au cheltuit propriile averi pentru a promova diplomaţia de atunci a României regale. Se întîmpla acest lucru într-o perioadă în care Ministerul Afacerilor Străine de atunci nu avea suficienţi bani nici măcar de salariile diplomatice, nemaivorbind de deplasările şi protocoalele necesare din acea perioadă tulbure a Europei!

Aceştia sunt adevăraţii patrioţi!

„Patrioţii români-basarabeni” 

sunt penibili şi revoltători atunci cînd îi priveşti cu luciditate, din afară. Meschinăria lor dă frisoane de respingere oricărui om decent. Văduviţii fiind de privilegiile pe care le-au avut pe vremea URSS, s-au transformat în „revoluţionari”, în „români-basarabeni unionişti”. Ei nu şi-au sacrificat măcar un sfert din agoniseala de pe vremea sovieticilor spre a edita, de exemplu, un dicţionar sau un manual de limba română.

Vă daţi seama ce încărcătură simbolică ar fi avut un astfel de gest? Adică să aibă o iniţiativă pro-românească îndeplinită cu bani cîştigaţi de la sovietici! Ca să accentuez, să re-repun, a cîta oară, o, Doamne?, lucrurile la punct, iată doar cîteva din motivele pentru care eu şi Ion Berlinski suntem atît de urîţi şi vînaţi de aceste hoarde pretins unioniste!

În ceea ce mă priveşte, iar aici mă voi referi strict la scriitorii şi jurnaliştii moldoveni, de bună seamă că nu la toţi, ura sau „dispreţul” lor împotriva-mi, fie că este vorba despre Nicolae Dabija, Constantin Tănase, Nicolae Negru, Valeriu Saharneanu, Val Butnaru etc., vine din aceea că ei ştiu că eu ştiu cine sunt ei cu adevărat. Le sunt un martor extrem de incomod, iar aici este vorba şi de banii oculţi pe care-i primesc din România, dar şi despre mediocritatea lor literară.

Am fost, ani de-a rîndul, martorul intim al falsului lor unionism şi al îmbogăţirii lor din asta. Pînă-n ultima clipă, am sperat că măcar Mihai Cimpoi îşi va dori să treacă de partea Adevărului şi a Cinstei. M-am înşelat amarnic! Nu sunt mai deştept decît nici unul dintre aceştia, ci doar mai onest şi, spre deosebire de ei, nu gîndesc bilingv. În efortul lor isteric de a părea mai români decît mine, nu-s capabili să-şi transforme gîndirea bilingvă în virtute, pentru că aşa şi este! Poate că dacă ar fi în stare să fie reali, aşa cum sînt în firea, sinea lor, ar fi şi respectaţi cu adevărat de către intelectualii, gînditorii români autentici, reprezentativi!

Ura sau „dispreţul” lor împotriva lui Berlinski, pe de altă parte, au cam aceleaşi resorturi ca şi în cazul meu. V-am mai spus că, în 1981, „liberalul” Ion Hadîrcă, care atunci era secretar al Comsomolului, l-a dat afară din această organizaţie pe Berlinski din cauză că gîndea cam prea româneşte, iar asta spre deosebire de activismul lui sovietic. Cum să nu devină Berlinski statalist cînd vede că în căruţa unionismului românesc au urcat cei mai aprigi nomenclaturişti sovietici?

Revenind la „patrioţii români-basarabeni”, nu putem să ignorăm realitatea vulgară în care aceştia sunt aşa cum sunt deoarece, într-o formă sau alta, îşi iau o simbrie din chiar asta. Ei şi acum cerşesc sponsorizări româneşti pentru ziare, cărţi etc.

În tot acest timp, confortul lor personal a devenit de-a dreptul opulent. Îl cîntă şi-l idolatrizează pe Mihai Eminescu, dar trăiesc în huzurul în care şi-a dus viaţa Mihail Kogălniceanu, cu precizarea că acesta trăia din banii lui. Despre ce sinceritate „pro-unionistă” a lor poate fi vorba cînd cer bani României pentru aşa ceva?

Pentru promovarea unionismului şi limbii române aici n-au dat măcar o leţcaie din proprii lor bani. Iată şi un exemplu! Nicolae Dabija a privatizat ziarul Uniunii Scriitorilor, „Literatura şi Arta”, devenind unicul lui proprietar. Mai departe, acesta a privatizat o clădire de patrimoniu în contul săptămînalului „Literatura şi Arta”. După ce şi-a achitat şi ultima rată la bancă, a vîndut această clădire Fundaţiei pentru Literatură şi Artă, al cărui preşedinte este tot Dabija, dar în calitate de cumpărător a semnat fiica sa, Doina Dobzeu. Posed dovezi în acest sens!

Buuun! Dabija, nu-i aşa?, este poet, deci umanist, chiar dacă este o mediocritate atunci cînd vrea să fie luat în seamă şi ca romancier. Dacă, aşadar, este umanist, de ce nu donează acea clădire unui orfelinat sau unei case de bătrîni, iar el să-şi redacteze ziarul în cîteva birouri din sediul Uniunii Scriitorilor?

De ce sunt unioniştii furibunzi inamicii României? 

Dacă, într-adevăr, iubeşti o ţară pe care o consideri soră cu propria-ţi ţară în care te-a fixat istoria, dacă-i respecţi destinul, atunci acţiunile tale trebuie să fie coordonate cu eforturile pe care statul respectiv, adică România, le face spre a-şi consolida statutul, autoritatea în context internaţional.

Prin urmare, „românii-basarabeni unionişti”, dacă ar fi sinceri, ei n-ar trebui să ceară unirea Republicii Moldova cu România în condiţiile în care aceste demersuri compromit statutul României de membru al UE şi NATO. Ei ar trebui să-şi vadă de treaba lor „românizatoare” de acasă, să ajute România să devină atractivă pentru „basarabeni” din chiar perspectiva impunerii ei în UE ca ţară puternică, necesară europenilor.

Dacă-i vrei binele României, atunci nu vii tu, „român-basarabean unionist” să-i ceri paşaport european ca să te duci să munceşti, să furi sau să te prostituezi în ţările europene, să ceri unirea celor două state, ştiind că prin aceasta îi compromiţi, îi condamni viitorul european. Am ajuns deja în situaţia în care nu doar ţiganii compromit România în UE, ci şi moldovenii.

N-o spunem noi, ci oficialii europeni şi jurnaliştii de investigaţie cu autoritate! Deşi am publicat în întregime cîteva articole din presa occidentală legate de această situaţie, vă mai oferim cîteva extrase edificatoare.

„Există circa 300.000 de moldoveni, posesori de paşapoarte româneşti, care se pregătesc să migreze în Marea Britanie prin "uşa din dos", folosindu-se de "portiţa" dublei cetăţenii moldo-române spre spaţiul comunitar”, notează Sunday Express. "Aproximativ 226.507 persoane din Republica Moldova au obţinut cetăţenia română din 1991 şi pînă la 15 August 2011", declară Sergiu Panainte, de la Fundaţia Soros, citat de acelaşi Sunday Express. 

Citînd şi surse occidentale, reputatul jurnalist Cornel Ivanciuc de la revista „Caţavencii” notează: „O mulţime de rapoarte făcute în ultimii ani de funcţionarii ambasadelor statelor occidentale la Chişinău arată pericolul uriaş pe care îl reprezintă, pentru securitatea UE, acordarea pe bandă a cetăţeniei române basarabenilor.”  „Instituţiile europene sunt siderate în urma anunţului României cu privire la simplificarea procedurii de acordare a cetăţeniei pentru aproximativ un milion de basarabeni, în timp ce UE naturalizează anual circa 730 de mii de persoane.” 

„În 2009, preşedinţia cehă a UE trage semnalul de alarmă cu privire la decizia autorităţilor de la Bucureşti. Este o reacţie oficială, care precedă analizele din EUobserver sau criticile de presă ale ziarului Financial Times, din 2009, înaintea isteriei media din 2010.” „Alexandr Vondra, ministrul ceh al Afacerilor Europene, i-a transmis omologului său român “preocupările serioase cu privire la riscurile posibile ce decurg din adoptarea unor proceduri simplificate pentru cetăţenia română”.

„Concluziile anchetelor EUobserver sunt şocante şi complet neglijate la Bucureşti: cetăţenia română se vinde la kil, cu complicitatea unor funcţionari de stat de pe ambele maluri ale Prutului. “Dă-mi un rus din Siberia şi voi face din el un cetăţean român”, se laudă combinatorii din Chişinău, aflaţi în legătură cu funcţionarii din Serviciul de stat de arhivă al Republicii Moldova (sic!) din subordinea directorului Petru Vicol”.

Duşmanii politici ai României 

Sunt numeroşi, iar unul dintre aceştia este şi comisarul politic în fustă pe nume Vitalia Pavlicenco. După ce săptămîna trecută presa internaţională a tras un serios semnal de alarmă cu privire la îngrijorarea UE faţă de nesăbuinţa cu care România introduce abuziv moldovenii în UE, Pavlicenco, în cîrdăşie cu „fraţii ei români anti-români”, recurge la o diversiune anti-românească doar spre a menţine îngrijorarea europenilor faţă de România. Bineînţeles că Pavlicenco „este româncă”, vrea „unirea Republicii Moldova cu România” şi tot tacîmul acesta greţos, subversiv şi anti-românesc în esenţă!

Prin urmare, Luni, 18 Martie, triumfătoare, ca o Zoie bărbată, Pavlicenco, sub titlul fîsîit „Unire, fraţi români!” îşi amplasează pe blogul ei următorul anunţ:

„Duminica, 24 Martie 2013, la Strasbourg, va fi organizat un Marş al Unirii. Manifestaţia va începe la orele 11:00 în faţa sediului Reprezentanţei RM pe lîngă CoE (16 allé Spach Strasbourg, 67000) şi va lua sfîrşit la orele 14:30, în faţa Parlamentului European (Allée de Printemps – 67070, Strasbourg), cu un miting de susţinere a unităţii culturale şi etnice a românilor de pretutindeni. Manifestaţia este autorizată de Prefectura Bas-Rhin si este organizată de grupul de iniţiativă «Neodaci» Strasbourg. Pentru informaţii complementare ne puteţi contacta la tel. :06 85 68 82 23,  06.95.53.21.84, 06.48.77.00.26, 06.25.69.51.41. NOTĂ: Acest anunţ ne-a parvenit prin e-mail. Consiliul Unirii a acordat un anume suport logistic.”

Aşadar, sunt anti-români Vitalia Pavlicenco şi aşa-zisul Consiliu al Unirii? Bineînţeles că sunt! Repet: Această acţiune vine în completarea îngrijorărilor presei europene date publicităţii săptămîna trecută!

Ştiţi de ce scriu toate aceste lucruri? O fac pentru că sunt român şi-mi pasă de ţara în care m-am născut! Asta, însă, nu trebuie interpretată ca o adversitate faţă de acea parte pro-românească din Republica Moldova, patria mea adoptivă. Eu am ce am cu ipocrizia şi cu duşmanii autentici ai României şi Republicii Moldova. Cei care sunt inamicii României, credeţi-mă, sunt şi duşmanii Republicii Moldova!