De-a lungul istoriei, patul a avut momentele sale de glorie. Alexandru cel Mare își trata cele mai importante afaceri întins pe un pat de aur. 

Patul lui Ludovic al Bavariei, făcut cu costuri enorme, semăna cu o catedrală, în timp ce Cardinalul Richelieu avea o litieră enormă, purtată de o oaste oameni, care stîrnea panică celor vizitați de înaltul demnitar, pentru că erau nevoiți să dărîme ușile sau zidurile pentru a face loc „atelajului” care nu încăpea pe ușă. 

Churchill și-a terminat lucrarea „Istoria popoarelor de limbă engleză” stînd majoritatea timpului în pat. Pictorul Amedeo Modigliani (foto) nu-și făcea niciodată patul, ca să nu deranjeze un enorm păianjen la care ținea foarte mult și care-și întinsese pînza din tavan pînă la picioarele patului.