„Nu ne pasă dacă vom fi singuri în lume… Ne pasă doar ceea ce cred oamenii noştri despre noi”. Este menţionarea făcută de Recep Tayyip Erdogan, preşedintele turc, întors recent dintr-o excursie în străinătate.

Cu doar trei ani în urmă, Ahmet Davutoglu, pe atunci ministru de Externe, în prezent prim-ministru, triumfa în Turcia, devenind ,,stăpîn, lider şi servitor" al noului Orient Mijlociu. Însă relaţiile ţării cu aliaţii şi vecinii erau încordate – fie datorită stilului personalizat de diplomaţie a dlui Erdogan, fie din cauza susţinerii acordate de Ankara islamiştilor din alte regiuni sau efectele directe ale conflictului dintre facţiunile islamice din interiorul Turciei.

Ankara nu are ambasadori în Israel, Siria şi Egipt. Cairo este pe cale să renunţe la un valoros Acord de livrare a camioanelor turceşti pe pieţele din Africa şi Golf. Spre sfîrşitiul lunii Februarie, Libia a declarat că vor fi excluse companiile turceşti care puteau încheia contracte cu statul, altădată acestea reprezentînd o sursă bună de venituri pentru sectorul de construcţii turceşti. Tot în Februarie, Turcia şi-a închis Ambasada din Yemen, după ce le-a comunicat cetăţenilor turci să părăsească această ţara.

Consiliul de Securitate al ONU este un eşec pentru Turcia pe plan internaţional: anul 2008 a fost triumfător pentru Turcia, acesteia acordîndu-i-se un loc în Consiliul de Securitate, însă, şase ani mai tîrziu, Turcia a eşuat în tentativa de a-şi păstra acest privilegiu.

Unele din sursele principale de tensiune în Orientul Mijlociu este sprijinul acordat de Ankara Guvernului islamist ales şi apoi înlăturat al Egiptului, precum susţinerea pentru mişcarea Frăţia Musulmană, care a fost denunţată de către Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite ca fiind o organizaţie teroristă.

O tentativă de reconciliere a avut loc la începutul lunii Martie, cu prilejul întîlnirii dintre regele Salman al Arabiei Saudite şi Erdogan, la Riad.

Au devenit istorie zilele cînd, în 2012, preşedintele Barack Obama l-a numit pe Erdogan unul din cei cinci cei mai buni prieteni străini. Nu doar Departamentul de Stat şi-a exprimat, în mod repetat, îngrijorarea pentru libertăţile civile în Turcia lui Erdogan, ci şi James Clapper, şeful serviciilor de informaţii din SUA, care s-a plîns, la sfîrşitul lui Februarie, că Ankara a avut alte priorităţi decît combaterea jihadiştilor Statului Islamic din Irak şi Levant, deşi Turcia, ca membră a NATO, a trimis două aeronave, consecutiv, cu echipamente militare în Irak, pentru asaltul împotriva grupării ISIS.

Retorica lui Erdogan a devenit tot mai islamistă, cel puţin în termeni de consolidare a lumii musulmane împotriva Vestului. "Ei par a fi prietenii noştri, dar ei ne doresc moartea nouă şi copiilor noştri", a declarat el, anul trecut, în faţa unei adunări ai Organizaţiei pentru Cooperare Islamică.

Chiar dacă Erdogan se mîndreşte cu consolidarea legăturilor cu Africa, nici aici lucrurile nu stau tocmai bine. Preşedintele a cerut luarea de măsuri drastice împotriva şcolilor din mai multe ţări, unele din ele în Africa, care fac parte din organizaţia lui Fethullah Gulen, un fost aliat acuzat de complot împotriva sa.

Cîteva ţări au închis şcolile Guleniste, pe cînd altele au militat pentru funcţionarea pe mai departe a lor. La finele lunii Februarie, Uniunea Africană a anunţat despre o înţelegere privind cooperarea cu una din organizaţiile principale ale lui Gulen, fapt care pune în dificultate Guvernul turc în lupta declanşată împotriva puternicei reţele internaţionale a lui Gulen.

Cu toate acestea, Turcia rămîne a fi un stat strategic important. Graniţa pe care o are cu Siria face din ţară un interlocutor esenţial pentru Occident în lupta împotriva grupării ISIS.

Totuşi Erdogan este nedumerit de lipsa de prieteni ai ţării sale. În Februarie, declara că Turcia este izolată datorită faptului că liderii altor ţări sînt geloşi, căci alt motiv el nu vede. "La întrevederea cu Obama totul a decurs foarte bine", a adăugat el. "După aceea, lucrurile au început să se schimbe şi nu ştiu de ce.”

Senatorii americani sînt îngrijoraţi de încălcările drepturilor omului din Turcia

Recent, 74 de senatori americani i-au expediat o scrisoare secretarului de Stat John Kerry prin care îl solicită să pledeze pentru libertatea presei în Turcia. În demersul senatorilor se menţionează:

„Vă adresăm această scrisoare pentru a ne exprima îngrijorarea cu privire la încălcarea persistentă a drepturilor omului în Turcia. Sîntem îndeosebi îngrijoraţi de recentele arestări şi reţineri ale membrilor din mass-media turcă şi tentativa Administraţiei lui Erdogan de a cenzura libertatea presei. O democraţie puternică îi obligă pe toţi membrii societăţii să respecte libertatea de exprimare, chiar şi atunci cînd sînt voci care se opun Guvernului. Sperăm că veţi aborda această problemă referitoare la Guvernul turc.

Potrivit Human Right Watch (Liga Apărării Drepturilor Omului), administraţia preşedintelui Erdogan a declanşat suprimarea vocilor critice din mass-media turcă. Administraţia a atras atenţia opiniei publice internaţionale, în ultimele luni, prin arestarea lui Ekrem Dumanli, redactor-şef la cotidianul „Zaman”, o publicaţie care se bucură de popularitate în Turcia, şi a lui Hidayet Karaca, preşedintele Consiliului de Administraţie al „Samanyolu Media Group”. La data de 24 decembrie 2014, aceştia au fost arestaţi şi reţinuţi în baza unor acuzaţii îndoielnice. Dumanli a fost mai tîrziu eliberat, iar Karaca, din păcate, a rămas în arest. Atît Dumanli, cît şi Karaca au adus critici serioase împotriva administraţiei lui Erdogan.

Din păcate, acest caz are un caracter mai extins.

Cu un an mai devreme, au apărut acuzaţii de corupţie la adresa administraţiei lui Erdogan. Ulterior, mai mulţi jurnalişti importanţi şi-au pierdut locul de muncă, deoarece au adus critici împotriva preşedintelui Erdogan. Astfel de tactici sînt inacceptabile într-o ţară democratică; libertatea presei şi accesul cetăţenilor la informaţie este esenţială. Statele Unite sînt îngrijorate, în mare măsură, de tentativa Guvernului turc de a pedepsi şi a cenzura presa din Turcia.

Ne adresăm dvs. ca să abordaţi această problemă referitoare la preşedintele Erdogan şi administraţia sa, sperînd să identificaţi o modalitate care ar duce la rezolvarea paşnică şi adecvată a acestor cazuri. Tentativa de cenzură a mass-mediei din partea Guvernului turc este o insultă la adresa principiilor democratice, societăţii libere, statului de drept şi şanselor egale.”