AM PRIMIT LA REDACŢIE

Dlui Viorel Chetraru, director C.N.A.

Pentru cunoştinţă şi atitudine:
d-lui Iurie Leancă, Prim-ministru al R.M.
d-lui Pirkka Tapiola, ambasador al U.E.
d-lui William Moser, ambasador S.U.A.

de la Şiman Ion,
Chişinău, str. E.Coca, nr.21,

Cerere penală (plîngere)

Prin prezenta vă aduc la cunoştinţa domniei voastre, onorat C.N.A., că pe parcursul a 7 ani, eu, Şiman Ion, şi familia mea, sîntem supuşi continuu acţiunilor represive, persecutărilor, umilinţelor, şantajului, discriminării, genocidului, discreditărilor, defăimărilor şi încercărilor de a ne deposeda de bunuri, inclusiv financiare în proporţii deosebit de mari.

1 . Într-un singur caz, se încearcă deposedarea mea de cca. 300 de mii de lei, în urma emiterii şi pronunţării de către unii judecători ai C.S.J. a unei decizii comandate, ilegale şi neîntemeiate. Încercarea deposedării ilegale de surse financiare prin înşelăciune şi escrocherie se încearcă periodic, fluturîndu-se o hotărîre de judecată obţinută de către Ministerul Culturii şi Turismului ilegal, prin falsificare de probe şi în urma inducerii în eroare a colegiului C.S.J. prin minciună şi înşelăciune.

De fapt, pentru a adopta hotărîrea comandată, însăşi judecătorii s-au lăsat a fi minţiţi şi induşi în eroare, deoarece la materialele dosarului nu există probe, care ar fi demonstrat că ministerul nominalizat mi-a achitat careva sume în vederea executării hotărîrii Curţii de Apel Chişinău.

În şedinţa de judecată, reprezentantul ministerului a invocat la C.S.J. că mie mi s-ar fi achitat suma de 151 de mii de lei din conturile ministerului în vederea executării unei decizii a Curţii de Apel Chişinău, din 05.07.2006, ceea ce nu este adevărat, iar instanţasupremă, în persoana judecătorilor V. Macinscaia, Iulia Sîrcu şi Sveatoslav Moldovan, în lipsă de probe şi ilegal, la data de 07.03.2007, a dispus întoarcerea executării fantome, neefectuate. De nenumărate ori, în urma obţinerii de noi probe, dovezi am depus cereri de revizuire, însă în mod ilegal şi arbitrar toate au fost declarate inadmisibile, indiferent de veridicitatea probelor incontestabile, în baza cărora instanţa, pur şi simplu, era obligată în mod legal să admită cererile. Da, sînt de acord, conform legii contenciosului administrativ, conform prevederilor C.P.C şi Codului de executare, instanţa este în drept să dispună întoarcerea executării, în mărimea sumei executate. În cazul dat, instanţa a dispus întoarcerea executării neefectuate, ceea ce este extrem de grav, acţiuni de deposedare ilicită de bunuri financiare în proporţii deosebit de mari, acţiuni de raider. Începînd cu anul 2007 şi pînă în prezent, în urma obţinerii de noi probe, eu am depus cîteva cereri de revizuire, însă toate au fost respinse absolut nemotivat, invocîndu-se că eu, chipurile, aş fi avut posibilităţi să prezint probele în şedinţa de judecată, însă nu le-am prezentat, ceea ce nu este adevărat.

De nenumărate ori, eu am solicitat informaţie de la minister, şi pe măsura obţinerii informaţiei am depus cereri de revizuire. Toată informaţia era la minister, iar ministerul a tăinuit de mine şi instanţă informaţia necesară şi astfel eram în imposibilitate de a o prezenta. Am folosit şi ultima pîrghie legală. Bazîndu-mă pe prevederile Legii cu privire la informaţie, am făcut o cerere în judecată, prin care am solicitat să oblige ministerul să-mi furnizeze informaţia solicitată, iar instanţa a satisfăcut cerinţele mele.

Prin intermediul executorului judecătoresc Igor Doroftei, şi în vederea executării deciziei privind dreptul la informaţie, la data de 21.11.2012, am obţinut răspunsul ministerului nr.10-09/3154, semnat de ministrul Focşa, prin care am fost informat că eu nu am ridicat de la minister nici un bănuţ, că decizia Curţii de Apel Chişinău din 05.07.2006 nu a fost executată de minister. Răspunsul a fost însoţit de bilanţul contabil al ministerului şi de raportul financiar, care demonstrează că eu nu am primit de la acest minister nici un leu.

Prin urmare, avînd o asemenea informaţie oficială, prin cererea din 22.11.2012, m-am adresat C.S.J. şi am solicitat revizuirea deciziei false, ilegale, nemotivate, bazată pe declaraţii pustii, dar nu pe probe, deoarece am obţinut noi probe. Prin încheierea C.S.J. din 06.02.2013, judecătorii Ala Cobăneanu, Ghenadie Nicolaev, Tatiana Răducanu, Nicolae Gordilă şi Sveatoslav Moldovan au pronunţat repetat, şi a cîta oară, o hotărîre vădit ilegală şi nemotivată de respingere a cererii, deşi ei, judecătorii menţionaţi, au constatat în hotărîre, că, cu adevărat, mie ministerul nu mi-a achitat nici un bănuţ.

Oricum nu au adoptat încheiere de reluarea examinării cu ulterioara casare a deciziei în privinţa întoarcerii executării, ci s-au limitat doar de a da sfat ministerului, că ministerul este în drept să se dezică de întoarcerea executării neefectuate. Prin sfaturile expuse în încheiere, judecătorii demonstrează că sînt părtinitori şi neobiectivi şi că au pronunţat o hotărîre vădit ilegală. În cazul dat, şi judecătorii C.S.J. A. Cobăneanu, G. Nicolaev, T. Răducanu, N. Gordilă şi Sveatoslav Moldovan au dat dovadă de nesupunere faţă de lege, pronunţînd cu bună ştiinţă o hotărîre ilegală, contrară probelor şi contrară constatărilor făcute în şedinţa de judecată de însăşi judecătorii menţionaţi, fapt pentru care necesită să fie atraşi la răspundere penală pentru adoptarea şi pronunţarea unei hotărîri false, ilegale, contrară probelor, conform art. 307 Cod Penal. Cred că asemenea judecători compromişi nu mai sînt în drept să judece în numele R. Moldova.

2). Prin cererea din 13.06.2011, în Contencios administrativ, la Curtea de Apel Chişinău am contestat un act juridic emis de Ministerul Culturii contrar legii (dos. 3-3052/11).

Deşi la materialele dosarului au fost anexate o serie de documente care demonstrează fără rezerve nulitatea actului juridic contestat, oricum la data de 27.12.2011 cererea de chemare în judecată a fost respinsă de către judecătorul Ana Panov, prin inversarea mărturiilor şi prin interpretarea eronată şi cu cunoştinţă de cauză a probelor din dosar.

De exemplu, deşi la dosar există documente că Sorocovici Dinu nu a activat în organele de conducere a S.A. Moldova-Film niciodată şi că nu deţine şi nu a deţinut funcţii de demnitate publică, totuşi în motivarea hotărîrii judecătorul A. Panov a invocat că Sorocovici ar fi activat în organele de conducere Moldova-Film din anul 2007 şi că deţine funcţii de demnitate publică, ceea ce nu este adevărat şi nici demonstrat.                                   

Prin recurs, am contestat hotărîrea menţionată la C.S.J. Recursul a fost examinat la data de 23 mai 2012 de către judecătorii C.S.J. Iulia Sîrcu, Eug. Fistican şi Tamara Chişcă-Doneva. Deşi am prezentat documente incontestabile suplimentare care au demonstrat nu numai că Sorocovici nu a activat niciodată în cadrul Moldova-Film şi că nu a deţinut niciodată funcţii de demnitate publică, dar şi care demonstrează că în acea perioadă cu totul alte 5 persoane au deţinut funcţia de reprezentant al statului în societate, totuşi judecătorii menţionaţi au respins recursul. Ori au fost cu toţii bine plătiţi, ori au executat o comandă politică, ceea ce este extrem de grav şi cu adevărat criminal în toate cazurile. De către toţi judecătorii menţionaţi au fost adoptate şi pronunţate hotărîri vădit ilegale.

3). La data de 14.01.2011. eu, Șiman Ion, am depus o cerere de restabilire în funcţie. După 3 ani de chinuri şi umilinţe, la data de 23.12.2013, Curtea de Apel Chişinău a dispus anularea actelor juridice emise de Moldova-Film, restabilirea mea în funcţie de director general al S.A.Moldova-Film şi încasarea salariului pentru lipsă forţată în sumă de 480 de mii de lei. Deşi decizia era una definitivă şi executorie, oricum nu a fost executată, pentru că Moldova-Film, în urma tratativelor şi promisiunilor, cunoştea încă pînă a declara recursul admisibil şi pînă la pronunţarea deciziei C.S.J care va fi această decizie.

La data de 13.01.2014, Ed. Plămădeală a declarat recurs în numele Moldova-Film în baza unui mandat expirat, ilegal. Făcînd cunoştinţă cu materialele dosarului, eu cu avocatul meu, am stabilit că recursul a fost declarat de către o persoană neîmputernicită şi am solicitat să fie restituit. C.S.J., în persoana judecătorilor corupţi şi de mult compromişi Ion Druţă, S. Novac şi T. Vieru, la data de 20.03.2014, au declarat recursul admisibil din a doua tentativă, fără ca să ţină cont de avertizările mele şi de materialele dosarului. În continuare, am mai depus cîteva referinţe, prin care am demonstrat că recursul este depus de persoană neîmputernicită şi de faptul că deja mandatul avocatului Plămădeală este falsificat.

La data de 16.04.2014, tot din a doua tentativă şi fără ca să ţină cont de cele menţionate şi de falsificările stabilite, judecătorii C.S.J. Iul. Sîrcu, V. Clevadî, D. Mardari, O. Sternioală şi Ion Druţă au admis recursul, au casat decizia Curţii de Apel Chişinău din 23.12.2013 şi au menţinut hotărîrea instanţei de fond emisă de Judecătoria Centru, prin care cererea mea de chemare în judecată a fost respinsă.

Nu voi comenta decizia criminală a judecătorilor C.S.J. din 16.04.2014, dar vă comunic, drept motiv de declarare ca fiind nulă decizia absolut legală şi motivată a Curţii de Apel Chişinău din 23.12.2013, că au invocat că, chipurile, eu nefiind acţionar, nu sînt în drept să contest hotărîrile adunării generale, prin care eu am fost eliberat ilegal din funcţia de director general al S.A.Moldova-Film, deşi asemenea hotărîri au mai fost contestate în anii 2008 şi 2009 şi au fost declarate nule, ilegale, iar eu am fost restabilit în funcţie.      

Judecătorii menţionaţi au ignorat sau au uitat şi, dînd dovadă de incompetenţă, nu realizează că orice persoană poate contesta în instanţă absolut orice act juridic emis, care îi afectează drepturile şi interesele sale legale.

În urma deciziei ilegale, nemotivate şi criminale din 16.04.2014 a C.S.J., am fost deposedat de peste 550 de mii de lei şi de o altă sumă cifrată la alte cîteva sute de mii de lei nerecalculate şi neprimite în conformitate cu contractul individual de muncă. În continuare, lunar, sînt deposedat de cca. 30 de mii de lei, începînd cu 01.01.2014, iar asta ca urmare a pronunţării deciziei abuzive din 16.04.2014. Urmăresc cu atenţie, zilnic, toate canalele T.V. şi observ că unii judecători incomozi guvernării, sînt sancţionaţi pentru încălcări minore, iar alţii, care comit încălcări extrem de grave, care deposedează persoane de sume financiare impunătoare (în cazul meu concret cu peste 300 mii lei), care compromit justiţia, care se opun direct reformelor din justiţie, judecători raideri care deposedează statul şi contribuabilii de sume în proporţii deosebit de mari, sînt de neatins.

Am înţeles că există şi o listă a judecătorilor de neatins, de parcă sînt vaci sacre. Dacă este aşa, atunci ne vom integra în marea familie europeană cînd ne vom vedea ceafa.

M-am adresat anume către C.N.A pe motiv că deseori vă văd şi vă aud declaraţiile pe care le faceţi legate de „lupta” cu marea corupţie din justiţie. Declaraţi mereu că judecătorii care acţionează contrar legii şi care emit hotărîri la comandă, contrare probelor, nu mai au ce căuta în acest sistem extrem de important şi că trebuie să fie sancţionaţi penal. Încurajaţi cetăţenii să se adreseze la C.N.A. şi să sesizeze fraude şi crime. Chiar la data de 23.05.2014, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal T.V, vice-directorul C.N.A., doamna Ţărnă ne-a încurajat să ne adresăm la C.N.A. după ajutor, ceea ce am şi făcut. Dacă este aşa şi dacă declaraţiile nu se opun faptelor, dacă acţiunile coincid cu declaraţiile şi dacă cu adevărat doriţi să faceţi ordine în acest domeniu, este necesar ca, cu adevărat, să scăpăm cu ajutorul domniilor voastre de aceşti judecători compromişi definitiv şi corupţi pînă în măduva oaselor. 

Pornind de la cele expuse, solicit:

1. Pornirea unei anchete penale.

2. Constatarea faptelor expuse în cerere. 

3. Atragerea la răspundere penală a tuturor judecătorilor vizaţi în prezenta cerere pentru emiterea şi pronunţarea cu bună ştiinţă a hotărîrilor de judecată vădit ilegale şi contrare probelor, pentru părtinire, neobiectivitate, atac raider asupra bunurilor mele financiare şi pentru deposedarea mea ilegală de sume financiare în proporţii deosebit de mari, precum şi pentru nesupunere în faţa legii.  

4. Să fiu audiat, în calitate de martor, şi să fie ridicate şi studiate dosarele civile menţionate pentru a se da o apreciere legală acţiunilor ilegale ale judecătorilor menţionaţi.

5. Ordonanţa adoptată pe marginea prezentei cereri să mi se aducă la cunoştinţă.        

Ion ŞIMAN

P.S. Am făcut această cerere penală publică nu pentru că aş avea încredere în Justiţie, Procuratură şi C.N.A, ci pentru a sesiza opinia publică şi a demonstra, inclusiv partenerilor europeni, că instituţiile statului sînt doar pîrghii de persecutare şi şantajare a persoanelor incomode guvernanţilor certaţi cu legea, că aceste instituţii sînt mereu preocupate de protejarea corupţiei şi furtului banului public. Am depus organelor menţionate zeci de plîngeri penale însoţite de probe şi nu a urmat nici o reacţie.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26