ALTE DOUA LOCALITATI DIN TARA AU INTRAT IN REGIM DE CARANTINA

Decizia a fost luată vineri prin dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, în contextul creșterii numărului de persoane infectate.

Din dimineața zilei de astăzi, în satele Cișmichioi și Etulia din raionul Vulcănești este instituit regimul de carantină, fiind impuse restricții de circulație aferente acestuia. Decizia a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale.

”Se introduce, începînd cu data de 25 aprilie 2020, ora 8:00, regimul de carantină în satul Cișmichioi și satul Etulia, raionul Vulcănești”, se arată în Dispoziția Comisiei.

Ieri, în raionul Vulcănești au fost confirmate 47 de cazuri noi de infectare cu COVID-19. Ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a explicat că această cifră mare are legătură cu un eveniment care a avut loc la o vinărie și unde s-au infectat mai multe persoane.

Potrivit ministrului Apărării, Alexandru Pînzari, 38 militari ai Brigăzii Infanterie Motorizată "Dacia" și Batalionului cu Destinație Specială "Fulger" cu 6 unități de tehnică au plecat în această dimineață la Vulcănești, instalînd, totodată, posturi fixe de control la intrările și ieșirile din aceste localități.

Ministrul i-a îndemnat pe locuitori să dea dovadă de respect față de militarii și să se conformeze restricțiilor impuse de autorități

Amintim că pe 20 aprilie autoritățile au instituit regim de carantină în satul Brînzeni din raionul Edineț, unde au fost confirmate tocmai 39 de cazuri de infectare cu COVID-19. În prezent se mai află în carantină localitățile Soroca, Ștefan Vodă, Talmaza, Carahasani, Glodeni. La posturile fixe amenajate aici se află peste 120 de militari. 

În satele Bălceana și Sofia din raionul Hîncești, regimul de carantină a fost ridicat, avînd în vedere că timp de 14 zile consecutiv nu s-a înregistrat niciun caz nou de contaminare cu COVID-19.

Vineri, în urma procesării a 857 de probe au fost confirmate 184 de cazuri noi de contaminare cu coronavirusul de tip nou. Astfel, numărul cazurilor de COVID-19 a ajuns în Moldova la 3 110.

Sursa: sputnik.md