AGENDA EUROPEANĂ A R. MOLDOVA

Investiţie şi încredere a UE fără precedent în ţara noastră

Autor: Helena ABEGAZ

Elena Abegaz web.jpg

Capitala Republicii Moldova, Chişinău, a devenit deja un punct firesc de escală pentru cei mai importanţi oficiali ai Uniunii Europene (UE) şi structurilor acesteia. Numai săptămînă trecută, R. Moldova a fost vizitată de măgulitor de mulţi oficiali europeni de rang înalt, care, prin mesajele şi susţinerile lor concrete, ne-au demonstrat gradul înalt de preocupare faţă de destinul european al ţării noastre.

În zilele de 1 şi 2 Octombrie, ţara noastră a fost vizitată de 28 de ambasadori europeni, membri ai Comitetului politic şi de securitate al UE. O astfel de vizită a diplomaţilor statelor membre ale UE a mai avut loc la finele anului 2011.

Solidar, exponenţii diplomaţiei europene i-au asigurat pe oficialii moldoveni că vor oferi R. Moldova tot sprijinul în procesul de integrare europeană a ţării noastre. În acest context, însă, diplomaţii europeni au subliniat faptul că mai avem multe probleme de rezolvat, referindu-se la reforma în Justiţie şi condiţiile în care se desfăşoară activitatea în domeniul afacerilor investiţionale. Spre a avea o viziune de ansamblu, echidistantă şi credibilă, ambasadorii europeni au purtat dialoguri cu preşedintele Nicolae Timofti, cu premierul Iurie Leancă, cu ministrul de Externe, Natalia Gherman, dar şi cu liderii opoziţiei.

Diplomaţii europeni au dat apreciere pozitivă progreselor înregistrate de R. Moldova în contextul paşilor făcuţi spre integrarea europeană, „amendînd”, totuşi, sectoarele ce ţin de lupta cu corupţia, reforma Justiţiei şi dezvoltarea mediului de afaceri. Referitor la „subiectul fierbinte al realităţii actuale”, diplomaţii au dat asigurări că vinurile moldoveneşti îşi vor găsi mai mult loc pe pieţele europene.

Tot săptămîna trecută, Joi, Chişinăul i-a fost gazdă comisarului european pentru extindere Štefan Füle, precum şi preşedintelui Estoniei, Toomas Hendrik Ilves. O altă vizită notabilă este cea reprezentanţilor Grupului politico-militar al Uniunii Europene.

Nu doar europenii trebuie să le explice moldovenilor ce înseamnă integrarea în UE

Multe din realizările sau aprecierile de care ne bucurăm acum în ceea ce priveşte parcursul nostru european le datorăm şi fostului şef al Delegaţiei UE în R. Moldova, domnul ambasador Dirk Schuebel. Practic, domnia sa a pus la dispoziţia actualilor guvernanţi Abecedarul valorilor şi principiilor europene pe care ţara noastră trebuie să şi le însuşească spre a devenii membru al familiei comunitare continentale.

Uneori, se întîmplă ca cineva, din diverse porniri umanitare, să-ţi pună cîte ceva în traistă, dar ca să-ţi ducă şi hrana la gură ar fi o pretenţie mult prea exagerată. De ce politicienii moldoveni ezită să le spună moldovenilor care-s costurile integrării europene? Ei vorbesc doar despre beneficii, care oricum vor fi uriaşe faţă de standardele noastre de viaţă de acum, dar nu le explică oamenilor şi despre perioada de aşteptări, de adaptări la nişte standarde cu care nu sîntem încă deprinşi. Trecem, fătă să ştim, ca şi Mongolia, de la feudalism direct în socialism? Deocamdată, observăm că doar Vlad Filat, deşi cu mare întîrziere, intenţionează să facă deplasări în teritoriu ca să explice detaliat, pe înţelesul oamenilor de rînd, ce înseamnă să ai norocul sî aderi la marea familie europeană. Numai că este vorba de familii foarte harnice. De ce nu-şi asumă acest „risc electoral” şi ceilalţi actori politici? Pentru că se tem sau pentru că nu au încredere în viitorul european al ţării?

„Fiecare apărător al drepturilor omului, fiecare membru al societăţii civile este mai important decît 10 comisari europeni, pentru că lucrează cu oamenii şi sînt singurii care le pot explica direct cetăţenilor ce înseamnă integrarea europeană şi care sînt beneficiile acestui proces”, a declarat comisarul European pentru Extindere şi Politică Europeană de Vecinătate, Štefan Füle, în deschiderea Forumului Societăţii Civile, care s-a reunit, la Chişinău, în zilele de 4 şi 5 Octombrie 2013.

Nu poate fi pus la îndoială faptul că integrarea europeană este garanţia supremă a prosperităţii naţionale a tuturor cetăţenilor moldovenei, iar aici, în primul rînd, este vorba despre oamenii de rînd. Politicienii mai au şi alte „priorităţi”, cele electorale. Este oarecum de aşteptat, dar de binefacerile integrării în UE vor profita şi cei manipulaţi cu iluzia falsă a „avantajelor” integrării în Eurasia! UE este o certitudine verificată, Uniunea Vamală Rusia-Belarus este o iluzie scriptică, privită cu reţineri, în raport cu Rusia, chiar şi de stabila ţară Belarus.

Important este ca să ne facem temele

Comisarul european Štefan Füle a acordat un interviu interesant şi demn de reţinut ziarului „Adevărul“. În ceea ce priveşte condamnarea de către Parlamentul European, printr-o rezoluţie, a presiunilor Rusiei asupra statelor din Parteneriatul Estic, comisarul european Štefan Füle a declarat: „Sprijinul nostru este atît politic, cît şi practic. Vom fi alături de ţările supuse presiunilor nejustificate, dar scopul nostru nu este de a răspunde la presiune cu presiune. Nu avem o logică de tip „dinte pentru dinte“. (...)

Abordarea noastră este să ne sprijinim partenerii să facă independent alegeri privind viitorul lor, în baza intereselor lor naţionale. Vom acţiona cu hotărîre pentru parafarea şi, ulterior, semnarea şi aplicarea Acordului de Asociere. (...) Nu am primit plîngeri în UE cu privire la probleme de igienă şi sănătate legate de vinurile moldoveneşti. (...) Unii producători moldoveni se tem că Federaţia Rusă ar putea anunţa un embargo şi la fructe. După cum am menţionat, sprijinul nostru este politic şi practic. (...)

UE este deja primul partener comercial al Moldovei: mai mult de jumătate din exporturile Moldovei depind de accesul la piaţa UE, care este o piaţă stabilă şi previzibilă. (...)

În ceea ce priveşte procesul de liberalizare a vizelor, (...) unul dintre punctele-cheie în dialogul pe vize este controlul migraţiei. (...) În acest sens, Chişinăul urmează să instaleze „puncte de control“ pe rîul Nistru, însă Tiraspolul se opune iniţiativei. Putem obţine liberalizarea regimului de vize fără această măsură? Cred că aici este o neînţelegere. Ceea ce se numeşte de regulă „puncte de control“ sînt, de fapt, oficii teritoriale ale Biroului de Migraţie şi Azil, nu ale Poliţiei de Frontieră moldoveneşti. Acolo călătorii străini, adică oamenii care trăiesc în afara frontierelor Republicii Moldova recunoscute internaţional, vor avea posibilitatea să se înregistreze dacă intră sau ies din Moldova prin segmentul central al hotarului cu Ucraina. Această normă nu se referă la locuitorii regiunii transnistrene, care sînt rezidenţi ai Republicii Moldova din punctul de vedere al dreptului internaţional şi, prin urmare, al Chişinăului. (...) Liberalizarea regimului de vize este un proces tehnic, care urmează paşii a două faze, iar Chişinăul este perfect conştient de acest lucru şi a demonstrat un mare angajament şi înţelegere pentru a lucra la implementarea celei de-a doua etape a Planului de Acţiuni”, a spus comisarul european Štefan Füle pentru ziarul „Adevărul”.

Ce facem, pînă la urmă – avem capacitatea de a ne face temele pentru integrare în UE? Deja a fost derulat un proces pro-european ireversibil! Orice integrare presupune şi sacrificiul unei normale aşteptări, alta decît cea a integrării forţate în structurile fostei URSS!

Helena Abegaz este studentă la facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, USM, practicantă la „Moldova Suverană”

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40