Ca prim-ministru a fost o ratată, cum va fi de acum încolo?

Mihai CONȚIU

În sfîrșit, Maia Sandu și suporterii ei occidentali extrem de activi și-au văzut împlinite așteptările – Maia Sandu a fost învestită în funcția de Președintă a Republicii Moldova! Ca prim-ministru, a fost un eșec absolut, chiar dacă aceiași suporteri ai ei de la care avem pretenții n-o recunosc. De la Vest de Prut, doar ex-președintele român Traian Băsescu ”i-a săpunit” incompetența politică în calitate de premier dezertor. Am spus corect ”prim-ministru”, nu ”prim-ministră”, așa cum o blagoslovesc susținătorii ei de pe Facebook, care nu știu că substantivul compus ”prim-ministru” este invariabil, deci nu are forme feminine, la fel ca și substantivul ”premier”. ”Președintă” da, e corect!

Ca premier, Maia Sandu a avut cele mai mari șanse să-și demonstreze potența politică executivă. Spun asta cu referire la susținerea pe care o avea din partea coaliției efective de atunci dintre PSRM, PAS și PPDA. Atunci, PSRM majoritar în Parlament i-a făcut cadou efectiv un Executiv pentru care nu avea nevoie decît să-și manifeste competențele, priceperea. Tot atunci, contextul național și internațional era favorabil fără reticențe acelei alianțe. Acest lucru l-a înțeles prea bine și PSRM, care a fost conștient că trebuie să se integreze acelui context, indiferent dacă îi conveneau sau nu anumite decizii legislative inițiate de Sandu. Nu Maia Sandu, PAS și PPDA erau captivi ai majorității numerice a PSRM, ci PSRM era captiv contextului despre care vorbeam și la care a aderat necondiționat.

Din motive care nu aveau nici o tangență cu interesul național real al Țării, ci doar cu cel personal al ei, Sandu a recurs la abuzuri constituționale recunoscute de toți experții în scopul provocării voite a demiterii propriului Guvern. În loc să fie un prim-ministru bun care devine o Președintă bună, Sandu a ales să fie un premier incompetent, jalnic și dezertor ca să ajungă neapărat Președintă. Ironia sorții face ca, acum, să-și împlinească visul prezidențial, numai că, din start, acest vis a fost și este flancat de aceeași situație jalnică pe care și-a creat-o atunci cînd și-a provocat căderea Guvernului, nu cînd a fost învestită în fruntea lui.

Contextul național și internațional de acum îi este favorabil doar în aparență. Spun asta deoarece, spre deosebire de momentul în care conducea Guvernul, în actualul context îi lipsește susținerea politică legitimă constituțională și majoritară în actualul Parlament. Aici mă refer la acea susținere majoritară pentru PAS, partidul de care ea ar avea nevoie să-și formeze un Guvern care s-o susțină ori să provoace alegeri parlamentare anticipate.

O vorbă populară spune: ”Semeni vînt, culegi furtună!” Vînt a semănat prin provocarea demiterii propriului Guvern, furtună pare să culeagă odată învestită Președintă. De fapt, a și început s-o culeagă imediat după alegeri, doar că această furtună, provocată de ea, riscă s-o transforme, tot ea, într-un tsunami. Aici este vorba despre toate protestele abuzive desfășurate și sub pretextul ”unei masive susțineri populare”, dovedite, chipurile, prin numărul celor care au votat-o la prezidențiale. Uită, însă, cum și cine a votat-o și că voturile nu au avut destinație partinică, pentru PAS ori în favoarea unei destructurări anticonstituționale a actualului Guvern și Parlament.

Dacă atunci cînd era prim-ministru aveam certitudinea că își va duce mandatul pînă la capăt sau, mă rog, pînă ar fi cîștigat alegerile prezidențiale, acum, devenită Președintă, vom fi curioși să vedem cît va rezista și în această funcție care, la fel ca și cea de premier, se pare că a început să o depășească încă de dinainte de a fi învestită! În plină criză pandemică internațională, susținătorii ei vestici vor admite și alimenta un neo-Maidan la Chișinău de dragul ”experimentului Sandu”, căci cu ”experimentul Filat-Plahotniuc” ne-am lămurit?