O ipoteză şocantă pentru creştini îşi face tot mai mult loc în cărţi care tratează istoria religiei: Iisus nu ar fi murit pe cruce, dimpotrivă, ar fi supravieţuit, s-ar fi căsătorit şi ar fi avut doi copii. Unii cercetători susţin că au găsit şi locul în care ar fi trăit după răstignire. Rennes-le-Chateau este un cătun situat în sudul Franţei, la poalele Pirineilor şi la cîteva zeci de kilometri de ţărmul Mării Mediterane. Relieful şi clima aduc aminte de Ţara Sfîntă, numai că aceste două teritorii se află la marginile opuse ale lumii anticilor.

Cătunul poate trece neobservat pentru turistul neavizat: se află pe un vîrf de deal, înconjurat de ziduri rămase din Evul Mediu, inundate de vegetaţie, şi locuit de vreo 80 de oameni. Însă nu se întîmplă să fie ocolit pentru că acesta – se spune – ar fi locul în care Iisus Hristos a trăit după crucificare.

Iisus, înviere sau evadare?

În afara celor patru Evanghelii (Matei, Luca, Marcu şi Ioan), nu există surse scrise din primele decenii după răstignire care să-l menţioneze pe Iisus. Chiar şi acestea au fost create mult după răspîndirea creştinismului în bazinul mediteranean şi constituie o sinteză a unei tradiţii orale bogate. Abia după anul 325 (Conciliul de la Niceea) Biserica Creştină a stabilit forma Bibliei, aşa cum o ştim astăzi: Vechiul Testament (Biblia evreiască) şi Noul Testament (4 Evanghelii, Faptele Apostolilor, Epistolele şi Apocalipsa Sfîntului Ioan). În această perioadă au fost anihilate ”ereziile”, învăţături şi povestiri alternative despre Iisus şi viaţa lui care contraveneau liniei oficiale a Bisericii şi politicii Imperiului lui Constantin.

O astfel de variantă, opusă dogmelor creştine oficiale, susţine că Iisus nu a murit pe cruce şi că a supravieţuit cu ajutorul lui Iosif din Arimateea, discipol şi persoană înstărită, care şi-a oferit propriul mormînt pentru îngroparea ”Învăţătorului”. Cartea controversată ”Holy Blood, Holy Grail”, scrisă de Henry Lincoln, Michael Baigent şi Richard Leigh şi apărută în 1982, afirmă că Iisus nu era mort atunci cînd a ajuns în mormînt şi că ar fi primit ajutorul lui Iosif pentru a se vindeca şi a părăsi Iudeea discret. În timp ce discipolii săi au crezut că El a înviat, evreii care tocmai sărbătoreau Paştele erau convinşi că au scăpat definitiv de un agitator care ”strică” credinţa instituită de Moise.

Sudul Galiei, loc de refugiu

Potrivit lui Lincoln şi a colegilor săi, Iisus ar fi călătorit spre sudul Galiei. Nu era singur, ci însoţit de Maria Magdalena, pe care o iubea şi una dintre femeile care, conform Noului Testament, au descoperit mormîntul gol duminică dimineaţă, a doua zi după Paştele evreiesc. În deceniul al patrulea al primului secol creştin, Galia era provincie romană, pacificată complet şi cu o populaţie semnificativă evreiască, cel puţin pe coasta Mediteranei, în zona Marsiliei de astăzi. De altfel, Imperiul Roman condus de Tiberiu era împînzit de astfel de comunităţi, rezultate din emigraţia evreilor din Iudeea, unde se produceau frecvent revolte obligîndu-i pe împăraţi să intervină în forţă, chiar cu preţul a numeroase victime civile.

Aşadar, Iisus ar fi ales o regiune unde s-ar fi simţit ca acasă şi unde s-ar fi căsătorit cu Maria Magdalena.

Peştera Mariei Magdalena şi Rennes-le-Chateau

În sudul Franţei există o tradiţie puternică privind cultul Mariei Magdalena, socotită o sfîntă. Legendele locale vorbesc despre faptul că ea s-ar fi aflat alături de cei 70 de discipoli trimişi în lumea întreagă să propovăduiască noua religie. ”Faptele Apostolilor” menţionează acest eveniment, fără a preciza numele ei. În schimb ştim că Toma a fost misionar în India, Pavel a călătorit în bazinul Mării Mediterane şi ar fi fost alături de Maria, mama lui Iisus, în oraşul Efes (Asia Mică), Petru a mers la Roma, Andrei în zona balcanică pînă în Dobrogea.

Maria Magdalena, în schimb, s-ar fi stabilit în Galia, unde a trăit 30 de ani după răstignirea lui Iisus. Conform tradiţiei franceze locale, ea ar fi părăsit Iudeea alături de fratele ei, Lazăr (cel înviat din morţi), Maximinus (unul dintre cei 70 de discipoli) şi alţi însoţitori, după ce ar fi început persecuţiile împotriva creştinilor. Grupul acesta s-a stabilit la Marsilia, unde a răspîndit învăţăturile Mîntuitorului. Francezii cred cu tărie că Maria Magdalena a trăit acolo, iar o peşteră care-i poartă numele şi care se află în Masivul Sainte-Baume (aproape de gurile Ronului) este loc de pelerinaj pentru catolici.

La cîteva zeci de kilometri spre vest, lîngă Pirinei, se află un loc la fel de încărcat de istorie: Rennes-le-Chateau. Şi aici poveştile bătrînilor spun că ar fi trăit Maria Magdalena. În apropierea satului există două peşteri care îi poartă numele, mult mai mici decît cea unde se face pelerinaj. În plus, aici ar fi trăit şi Iisus după ce ar fi început o viaţă nouă departe de pămînturile natale, după anul 33. Cărţile care tratează acest subiect sînt de dată relativ recentă, din a doua jumătate a secolului al XX-lea şi exploatează supoziţii nesusţinute de vreo dovadă palpabilă. În schimb, mizează pe faptul că în sat sînt ridicate o biserică ce poartă hramul Mariei Magdalena şi un turn omonim. Acelaşi volum al lui Lincoln, Baigent şi Leigh adună informaţiile acestea.

Datele arheologice indică faptul că o biserică a existat pe acelaşi amplasament de pe la anul 700, cu acelaşi hram, ceea ce poate oferi o idee despre cît de importantă a fost Maria Magdalena în zonă în cel puţin ultimii 1300 de ani. Noua biserică este mai recentă şi a fost renovată (ca şi turnul) de un preot ciudat de la sfîrşitul secolului al XIX-lea, Berenger Sauniere, care se îmbogăţise peste noapte şi care băgase toţi banii în lucrările de restaurare.

Bîrfele din sat sînt variante: unii cred că finanţele proveneau din donaţii făcute de americani pioşi, alţii spun că ar fi descoperit o comoară, fie vizigotă, fie din perioada de început a regilor Franţei; o altă ipoteză este că părintele Sauniere descoperise documente foarte vechi care dovedeau faptul că Iisus şi Maria Magdalena ar fi trăit acolo şi ar fi avut copii. Inteligent, preotul Sauniere ar fi şantajat Vaticanul şi ar fi obţinut banii în schimbul păstrării secretului care ar fi distrus Biserica Catolică.

Aventurierii care caută dovezi despre relaţia dintre Iisus şi Maria Magdalena şi-au făcut apariţia în micuţul sat. Ei spun că biserica restaurată de Sauniere conţine indicii privind fuga lui Iisus din Palestina. Este avut în vedere mai ales ales un basorelief din Biserica Sfînta Maria Magdalena, în care apare Mîntuitorul la mormînt, transportat de Iosif din Arimateea. Acţiunea are loc noaptea, însă evreii nu au voie să atingă un mort după apusul soarelui. În aceste condiţii, cumva Iisus nu era mort?

Iisus şi Maria au avut doi copii?

O nouă carte, apărută în noiembrie 2014 în Marea Britanie, aruncă bomba: Iisus ar fi avut doi copii. Cel puţin asta spun Barrie Wilson şi Simcha Jacobovici în volumul ”Evanghelia pierdută”, în care prezintă traducerea şi interpretarea unui manuscris din anul 570, scris în siriacă, limbă înrudită cu aramaica primului secol creştin, vorbită de Iisus şi Apostoli. Manuscrisul, în fapt un pergament, ar fi fost păstrat în ultimii 20 la British Library, biblioteca naţională din Londra. Documentul are o istorie zbuciumată: este o traducere după un alt manuscris dinainte de anul 100, a fost ţinut secret la Mănăstirea Sfîntul Macarie din Egipt, ar fi fost cumpăratîn 1847 de la un intermediar şi transmis către British Museum, unde curatorii n-au bănuit importanţa lui. Din cauza informaţiilor şocante, greu de crezut, ”Evanghelia pierdută” este privită cu scepticism, iar Biserica a dat un comunicat oficial în care respinge afirmaţiile din carte ca veridice.

Creştini arşi de vii pentru erezie

Diversele povestiri despre relaţia dintre Iisus şi Maria Magdalena nu sînt noi. În anul 1213, o cronică aminteşte că locuitorii din Beziers, sudul Franţei, au fost arşi de vii din cauza credinţei lor că Mînturitorul şi Maria au fost ”iubiţi”, scrie Daily Mail. În septembrie 2012, profesorul Karen L. King, de la Universitatea Harvard, a publicat o carte intitulată ”Evanghelia soţiei lui Iisus”. Aceasta are la bază un fragment de papirus provenind din Egipt şi scris în coptă (succesoarea modernă a limbii faraonilor, încă vorbită în mănăstirile creştine de pe Valea Nilului), în care apare formularea: ”Iisus le-a spus lor: «Soţia mea...»”.

Indicii în Noul Testament

În tentativa de a-şi apăra ideile, autorii ”Evangheliei pierdute” spun că însuşi Noul Testament conţine indicii că Iisus era căsătorit cu Maria Magdalena.”Iisus este numit «rabbi» în Evanghelii(rabin, «învăţător» în traducerea românească n.r.). Un rabbi, astăzi, trebuie să fie însurat pentru a avea parohie. În primul secol, atunci cînd deveneai adult te căsătoreai”, declară Simcha Jacobovici.

Mai mult, continuă el, indiciul suprem este dat de ceea ce s-a întîmplat în Duminica Învierii. ”Evangheliile ne spum că ea a mers la mormîntul lui Iisus pentru a-l spăla şi înmiresma. Adică ea e doar un discipol şi deja merge să scoată din giulgiu un trup gol? Femeile nu spală trupuri de rabbi sau de bărbaţi. Numai bărbaţii o fac – cu excepţia situaţiei în care e vorba de soţia răposatului”, explică Simcha Jocobovici.

Lucruri sigure şi deducţii

Biblia, aşa cum o cunoaştem astăzi, este varianta acceptată de Sfinţii Părinţi în secolul al IV-lea, în timpul şi după domnia lui Constantin cel Mare. Pînă atunci au circulat multe ”evanghelii”, uneori contradictorii, bazate pe tradiţii orale. Biserica a limitat numărul lor la patru: Matei, Luca, Marcu şi Ioan. Celelalte au dispărut treptat din conştiinţa publică, unele manuscrise fiind păstrate în peşteri şi mănăstiri din Orientul Apropiat şi descoperite accidental în secolele recente (cazul Evangheliei lui Iuda şi al manuscriselor de la Marea Moartă).

În ciuda faptului că sînt aprobate de Biserica Creştină, cele 4 Evanghelii nu pot fi considerate lucrări istorice. Ele au fost scrise probabil după anul 70, deci la mai bine de trei decenii de la Răstignire şi după moartea primilor Apostoli; Petru, de exemplu, a fost ucis în timpul lui Nero, în jurul anului 65. Evenimentele prezentate pot fi văzute ca o sinteză sau ca o metaforă a activităţii lui Iisus.

Cert e că după anul 100 creştinismul era cea mai dinamică religie din Imperiul Roman, misionarii săi activînd din Insulele Britanice (unde tradiţia spune că a propovăduit Iosif din Arimateea) pînă dincolo de graniţele răsăritene, în India.

Din punct de vedere istoric, Iisus nu apare în nici o lucrare a vremii. Multă vreme s-a crezut că nici Pilat din Pont nu a existat. Însă în 1961 a fost descoperit un fragment de piatră pe care scrie ”Pontius Pilatus Praefectus Iudaea” şi care datează din anii 26 – 36, adică aproximativ perioada în care Iisus a propovăduit în Galileea şi Iudeea. Fragmentul este păstrat la Muzeul Israelului din Ierusalim.

Persoana Mariei Magdalena este învăluit în mister. Unii istorici spun că era una dintre femeile bogate care l-au susţinut pe Iisus, nicidecum o prostituată. Eroarea pare să fi apărut în Evul Mediu timpuriu, cînd a fost confundată cu o altă Maria, din Egipt, care era prostituată şi care s-a pocăit. În Orientul Apropiat a existat un cult al Mariei din Egipt, iar în timp oamenii nu au mai făcut diferenţa faţă de Maria Magdalena. Se pare că aceasta din urmă provenea dintr-o familie bogată şi îşi permitea să finanţeze deplasările lui Iisus şi ale Apostolilor săi prin Ţara Sfîntă.

Femeile bogate au avut un rol important în răspîndirea creştinismului în primele secole. Mai sensibile la mesajul ”Împărăţia cerului se apropie”, ele au sponsorizat activităţile misionare şi ridicarea de biserici. În plus au contribuit la convertirea membrilor familiei, uneori fără ştirea soţului, asttfel încît în vremea lui Constantin cel Mare credinţa în Iisus era mai importantă decît orice alt cult din Imperiu.

Sursa: Click.ro