ACADEMICIANUL MITROFAN CIOBANU LA 75 DE ANI
Atracţia matematicii este eternă
Academicianul Mitrofan Ciobanu este savantul tip cu modul de viaţă specific trăit în cercetare, cu timpul petrecut asupra cărţii sau a unei reviste ştiinţifice recent apărute, rezolvînd o problemă de mare dificultate din matematică, lansată de zeci de ani, asupra căreia îşi frămîntă minţile şi alţi cercetători; este profesorul universitar în dialog direct cu studenţii, masteranzii, doctoranzii de la disciplinele din matematică; este omul şi cetăţeanul îngrijorat de prezentul şi viitorul ştiinţei, dar şi de destinele ţării.
S-a născut la 5 ianuarie 1942, în satul Copceac, judeţul Tighina. Şi-a format propriul destin ştiinţific ca şi mulţi alţi cercetători veniţi din mediul rural. Acum cinci ani, în cadrul unui interviu, l-am întrebat de cînd a înţeles că matematica îl interesează în mod deosebit. Răspunsul a fost surprinzător.
–În primul rînd, de cînd mă ţin minte m-am simţit foarte confortabil în lumea cifrelor şi a figurilor geometrice, în pofida faptului că numai din clasa a 8-a am avut un profesor de matematică cu studii superioare. Pe atunci credeam că toată matematica este inclusă în manualele şcolare. La Facultatea de Matematică a Institutului Pedagogic de Stat din Tiraspol (astăzi Universitatea de Stat din Tiraspol cu sediul la Chişinău) am nimerit întîmplător. Dar aici am rămas plăcut surprins că matematica este un univers imens, iar la anul trei de studii (1962-1963) am descoperit că în domeniul respectiv au mai rămas multe probleme nerezolvate. Anume din acel moment disciplina dată a început să mă intereseze în mod deosebit.
Tînărul moldovean cu dragoste şi capacităţi intelectuale deosebite faţă de matematică şi-a continuat studiile la Facultatea de Mecanică şi Matematică a Universităţii de Stat „M. V. Lomonosov” din Moscova (1967). Acolo şi-a făcut şi doctoratul (1970). Activează în continuare în cadrul Universităţii de Stat din Tiraspol, exercitînd funcţiile de lector superior, conferenţiar, cercetător ştiinţific superior (1970–1976), şef al Catedrei de geometrie şi metodica matematicii (1976–1983), prorector pentru probleme de ştiinţă (1983–2002) şi rector (din 2002–2009), şef al Catedrei algebră, geometrie şi topologie (2009-prezent).
La diferite etape ale vieţii, activitatea ştiinţifică şi didactică a dlui Mitrofan Ciobanu a fost apreciată înalt: în 1980 i-a fost acordat gradul de doctor habilitat în ştiinţe fizico-matematice, în 1981 – titlul de profesor universitar; în 1995, a fost ales membru corespondent, în 2000 – membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
Nu putem trece cu vederea o pagină tristă din istoria celei mai vechi instituţii de învăţămînt superior din ţară, cum este acea în care a muncit şi munceşte protagonistul nostru: în 1992, ca rezultat al diferendului transnistrean, Universitatea de Stat din Tiraspol s-a evacuat la Chişinău – o parte din cadrele didactice şi studenţi. Profesorii şi-au lăsat în grabă apartamentele bine amenajate, blocurile de studii şi laboratoarele echipate cu toate cele necesare şi şi-au continuat viaţa în cămine şi săli adaptate pentru studii, încercînd să facă faţă situaţiei create. N-a fost de loc simplu, bunăoară, fostul rector al Universităţii de Stat din Tiraspol cu sediul la Chişinău, dl Mitrofan Ciobanu, a primit cheile de la primul său apartament în capitala R. Moldova peste 20 de ani, în 2012, din partea prim-ministrului de atunci, Vlad Filat. A fost un cadou binemeritat din partea oficialului cu prilejul aniversării a 70-ea de la naştere.
Preocupările ştiinţifice ale academicianului Mitrofan Ciobanu se axează pe următoarele direcţii ale matematicii contemporane: topologia, algebra topologică, teoria descriptivă a mulţimilor, analiza funcţională, teoria optimizării topologice, teoria măsurii etc. A elaborat teoria funcţiilor multivoce şi aplicaţiile lor, în care a demonstrat rezultate importante referitoare la existenţa selecţiilor măsurabile. A propus o metodă nouă de construcţie a selecţiilor, cunoscută azi ca „procedura de selecţie Ciobanu”. A rezolvat o serie de probleme formulate în ultimii 100 de ani de matematicieni celebri ca P.S. Aleksandrov, A.V. Arhanghelski, W.W. Confort, F. Hausdorff, A.N. Kolmogorov, A.I. Malţev, E Michael, I. Namioka, B.A. Pasynkov, A. Pelczynski, R. Pheps, Z. Frolic, A. Stone, Z. Semadeni etc.
Sub conducerea academicianului Mitrofan Ciobanu au fost organizate mai mult de 20 de conferinţe ştiinţifice. Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în 20 de manuale, monografii şi studii, precum şi în peste 250 de articole, publicate în reviste din ţară şi din străinătate. În total, savantul a publicat peste 500 de articole, inclusiv materiale de popularizare şi promovare a ştiinţei. Cine poate face mai bine acest lucru decît însuşi cercetătorul?!
A fost ales membru al Academiei de Ştiinţe din New York, al Societăţii de Matematică din Moscova, preşedinte al Societăţii de Matematică din RM (din 1999). Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea. Este laureat al Premiului de Stat (2002), al Premiului „Academicianul C. Sibirschi” (2005), al Premiului „Savantul anului 2015”, a altor distincţii ale ex-URSS ce ţin de domeniul ştiinţei. A fost decorat cu ordinile „Gloria Muncii”, „Ordinul de Onoare”, Medalia „Dimitrie Cantemir”. În semn de recunoştinţă şi cu prilejul împlinirii a 70 de ani, una din cele mai prestigioase reviste de matematică din lume „Topology and its Aplications” i-a dedicat profesorului Mitrofan Ciobanu o ediţie specială.
Academicianul şi profesorul Mitrofan Ciobanu s-a manifestat plenar şi în domeniul pregătirii cadrelor ştiinţifice de înaltă calificare: este preşedinte al Comisiei de experţi în matematică a CNAA. Ca un îndrumător atent, personal, a pregătit 23 de doctori în ştiinţe, inclusiv 5 doctori habilitaţi în ştiinţe fizico-matematice şi în ştiinţe matematice. E o veritabilă şcoală ştiinţifică care trebuie susţinută şi dezvoltată în continuare.
La acest prag al vieţii şi la început de an, îi dorim expertului şi matematicianului cu renume internaţional, Mitrofan Ciobanu, multă sănătate, pace în suflet, forţă de muncă şi realizări remarcabile. La mulţi ani!
Tatiana ROTARU